Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Ce bine că ești – Nichita Stănescu

 

Poezii Românești

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană, sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Autorul

Valeria Merca

Valeria Merca

Sunt profesor psiholog. Scriu sporadic sub impulsul unor momente. Poezia este patria mea. Alte pasiuni: teatrul, psihologia, filozofia.

4 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. Mă bucur de rezonanță, stimate coleg! Mulțumesc pentru lectură.

  2. “Ce bine că ești, ce mirare că sunt!” Magnific și inconfundabil!

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018