Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Concursuri

literaturitate.ro 2016 (încheiat)

Concurs de poezie, noiembrie-decembrie 2016: “literaturitate.ro 2016”


REZULTATELE CONCURSULUI LITERATURITARE.RO 2016:

 

1.PREMIILE JURIULUI

 

MARELE PREMIU NU SE ACORDĂ!

 

47. PREMIUL I

 

Scrisori din Okinawa

Autor: Ana Urma

 

Draga mea,

când vei primi această scrisoare

aici se vor fi scuturat de mult cireşii

din ploaia florilor vor fi rămas doar semne și

liniştea acestor cuvinte albăstrind foi peste foi

cu gândul la tine hoinăresc pe alei

se zbat în iarbă elfii, lumini de sus petrec

pe-aceeași scenă veche al lumii mut spectacol

deși irepetabil schimbă decorul verii sub recile săgeți

s-a scuturat sakura și umbrele s-au dus, ceremonii

aromele știute îmi îndulcesc povara multor gânduri

prin care tu pășești, firesc îmi umpli cupa fără să fii aici

nici nu respir de teama risipirii, în aburii părelnici

prin simțuri treci tiptil, mă-ndemni să beau zâmbindu-mi

și beau, umplându-mi golul, îți spun distanța doare,

doare violent

lipsesc tăceri aievea, amară liniștea în cercurile ceștii

când pentru o secundă apari în aburi verzi de ceai

 

bat clopote în temple când păzitorii păcii

trec punțile din ziuă înspre adâncul nopții

în câteva ore lumina acestor cuvinte la tine pe masă va fi

înconjurăm planeta cu inele de gânduri

ciudat un creion ascuțit, inima

înserează pe o gura de rai de prin văile noastre

prin această parte de lume n-a reuşit vreo ploaie să spele

praful hoinărelilor de acasă, port în suflet bucăţi

din patria mea.

 

ca un fir de nisip în clepsidră cântăresc din priviri luna plină

făpturi fără chip se întrec în suflare de vânt, frunze roșii

alți cocori trec spre sud biciuind înălţimi

aproape un an de absenţă s-a scurs

sakura miroase a sevă de toamnă, foșnesc pe aproape zăpezi

am promis să-ţi arăt Okinawa, din nou primăvară va fi

fără tine sunt un biet muritor, un migrant pe pământul străin

exilat în această scrisoare parfumul exotic te va găsi frumoasă

tu pune de-un ceai, potrivește în kado cerul, pământul, focul

împletite ca destinele noastre și, așteaptă-mă

vreau să vezi Okinawa primăvara devreme

când muguri pocnesc și dulcele sevei se preface în flori

nu uita de scrisori, una peste alta aşază-le, aşa vom zidi

depărtărilor casă, o casă de dor și litere arse.

 

  1. PREMIUL II

 

Lacrimi de zăpadă

 

Autor:  Gina Zaharia

 

Undeva, o copilă își aruncă lacrimile în zăpadă.

Sărbătorile sunt departe, au gust amărui și parcă-s legate cu lanțuri

de scorbura vieții,

iar bunica nu mai poate să aducă fântâna acasă;

rugăciunile goale, deasupra mesei, ating cerul,

viscolul se furișează în odaie;

în depărtări, lupii își dezbracă pădurile verzi,

serile tușesc

toate la o lumânare.

 

Pe horn au poposit vulturii, vracii și-au aruncat cuvintele în foc,

diminețile se întind între doi stejari mincinoși,

un greiere stă închis în somnul Mariei;

îl aude, îl ascultă, îl aplaudă,

prin ochii ei trec actori de gală,

păianjenii au împrumutat haina bunicului, e roasă de gânduri, dar albă

și trainică.

 

***

Nu plânge bunico, din potecile mele vor răsări flori,

într-o zi îți voi aduce câmpia în ogradă,

și nu te speria de strigătul meu, știu că surzește îndată ce-și pune pantofii de duminică,

deseori se agață în morile de vânt,

dar iată, Carul Mare s-a oprit pe prispa noastră,

și nimeni nu știe să înhame mai bine ca noi

caii de suflet. 

 

  1. PREMIUL III

 

Am văzut cerul strâns în pumn

Autor:  Mihaela Roxana Boboc

 

toate gândurile acestea se vor strânge în mine

și voi ieși din ele cu poezia plimbându-mi-se pe coapse

copilul mă strânge de deget

furtuna e în altarul meu dincolo e o liniște grăitoare

citești despre oamenii din sticlă și imaginar ești acolo

în miile de cioburi din care vei face un munte

îl port în spate spre Golgota copilăriei mele

mama mă plânge și aburii ies din gura ei ca dintr-un cuptor

e dimineață spui

hai să culegem ghebe să ne prefacem că moartea e o liană

de care se agață sufletul

și tata cere o pâine rumenă

îi rup cuvinte i le duc la gură

și copilul deschide fereastra din spatele cerului

Dumnezeu îi mângâie obrajii încet

cu genunchii la piept mă transform în virgula

care încape în pântecele mamei

să mă naști în ziua când toamna e un respiro

înainte de primul țipăt

am văzut cerul strâns în pumn

și am plâns.

 

 

  1. MENȚIUNE I

 

MÎINE DIMINEAŢǍ

 

Autor:  Dragoş Niculescu

 

 

Miles Davis, Miles Davis!…

De ce-a fost fǎcutǎ trompeta asta a ta sǎ pǎtrundǎ

pînǎ la apele cele mai stǎtute ale sufletului

şi sǎ le mişte, sǎ le tulbure sau sǎ le limpezeascǎ?!

Un aparat de radio, de undeva, de prin vecini,

vorbeşte deportaţilor fǎrǎ somn ai oraşului…

Un ou spart, pe jos, în bucǎtǎrie…

Syd Hebert n-a mai apucat sǎ-l şteargǎ, cǎci era

prǎbuşit dupǎ douǎ sticle de whisky şi şase beri

bǎute la piciorul podului Michigan, cu doi tovarǎşi.

Acum zace pe canapea, cu capul în mîini,

aşteptînd sǎ fiarbǎ oala cu cafea.

Pisica e pe masǎ, în camera care se poate numi sufragerie,

deşi este greu aici de gǎsit sau de ajuns la un obiect anume.

Bǎtrîne Syd, tu, cel care simţi cǎ îţi trece

tinereţea, cǎ îţi trec iubirile şi visele,

trezeşte-te, bǎtrîne, şi gǎseşte-ţi un loc de muncǎ,

cǎci oraşul e gata-gata sǎ te arunce în tomberoanele

slinoase ale vreunui gang fǎrǎ nici o milǎ!

Oraşul acesta mare nu cunoaşte mila pentru cei

cǎzuţi, ca tine! O sǎ te lase sǎ putrezeşti sau o sǎ

scape de tine dacǎ nu te trezeşti şi nu te speli

o datǎ pentru totdeauna cu apa rece de la pompa strǎzii!

Bǎtrîne Syd, tu cel care simţi cǎ îţi trece tinereţea

şi îţi trece viaţa, încǎ mai e o speranţǎ, încǎ te mai poţi

salva dacǎ faci o cruce şi bei o vadrǎ de apǎ rece,

sǎ speli în tine tot rǎul şi toatǎ disperarea!

Ascultǎ!… Sus, pe pod, trece trenul…

Acolo e viaţa, acolo e rostul oamenilor care simt cǎ

trǎiesc, care simt cǎ au pentru ce trǎi…

De dupǎ zidurile fumurii, de dupǎ aceste focuri

şi şoapte ale nopţii, mîine, dis-de-dimineaţǎ, sirena

îi va chema pe oameni la muncǎ.

Du-te şi tu, poate vei fi primit, este nevoie în acest oraş

de braţe încǎ tinere, ca ale tale, care n-au ajuns încǎ

la jumǎtatea vieţii!

Trezeşte-te şi aşteaptǎ sirena din zori, Syd Hebert!

Ascultǎ sus, pe pod cum se pierde trenul cu oameni

care ştiu rostul vieţii…

Dar pînǎ atunci, pînǎ mîine în zori,

mai ascultǎ trompeta asta albastrǎ, cǎci ea cîntǎ acum

pentru ultima noapte întunecatǎ.

 


  1. MENȚIUNE I

 

Cer și Pământ

 

Autor:  Dolha Paul-Alexandru

 

nu există despărțire

nicio pasăre n-a atins în zbor

marginile mele

gândul despre tine e atât de vast

încât depărtările se rătăcesc în el

 

când te-am văzut prima oară

clipa aceea s-a întins atât de tare

până s-a rupt

timpul era o vioară cu corzile rupte

pe care moartea a scăpat-o din brațe

 

pentru noi clepsidra e doar o jucărie

o tot întoarcem

să fim pe rând

Cer

și

Pământ

 

 

  1. MENȚIUNE II

 

 

Secunda netrasă încă la sorți

 

Autor: Carmen Georgeta Popescu

 

Îi aștept palmele să-mi descheie cămașa

prinsă parte peste parte,

croită după mișcarea celui în balans,

căldura să joace misterios șotron pe pieptul gol

cu muchiile zilei.

 

Ce natural mi-e gestul, cât de albastru

mă întind la picioarele ei, doritor

să nu-i lipsească dimineața din marele salt,

mă uit la vecini cum își amână serbarea

mereu pentru final, când cina e o treime

din strălucirea mesei pline de la prânz,

nu, astăzi nu mai vreau să dorm

ca cel ce n-a auzit de pilda fiului rătăcitor.

 

Pe-o scară de la unu la oricare eroare

labirintul se bucură, îmi spune

că nu e niciun inamic în albia coborândă-a unui plâns,

din zece controverse nouă nu au tată,

mamele lor sunt perpetuu străine,

cu toții s-au plimbat prin mintea mea, pungași,

cât nu am fost îndrăgostit de palma ei

ca de barca ce mă scoate cu bine la mal.

 

Stăm față în față, privim amândoi

cum zarurile scriu următoarea poveste,

când se ridică fericită în picioare,

ferestrele sufletului meu nu-și mai încap în piele,

credeți-mă, cea mai interesantă femeie

e secunda pe care nu poți s-o numești după chipul tău,

doar aștepți. până când cerul

se apropie tiptil și-ți intră în ochi

cu tot cu inima ei.

 

 

  1. PREMIUL KONKU2016

 

  1. Dumnezeu nu știe cum e

 

Autor:  Violeta Deminescu

 

acesta nu e un poem

ci o încăpere pustie

din care au plecat și ferestrele

doar noi două mamă

o inimă neîntreagă între noi

o cruce de piatră cu brațele rupte

și un cer sub care latră doar câinii

 

s-ar zice că iubirea mamei

e sărutul infinitului adus în lumea finită

însă uneori mamele sacrifică

un copil pentru ceilalți

oricum de nesalvat

eviscerez durerea

cu o jumătate de cântec

nu vreau să-l asculți vreodată mamă

iubirea  mea lumină pe umărul vremii

 

am să-ți trimit o pasăre mir

ca o lumânare din ceara iertării

plătită să ardă-n altar

pentru atunci când și Dumnezeu

care  n-a pierdut dragostea mamei

te va întreba

de ce

 

3.PREMIILE REVISTELOR

 

REVISTA SINGUR

 

  1. Lecția despre vid

 

Autor: Gela Enea

 

 

Este foarte frig aici,

am nevoie de încă un rând de piele;

organele interne sunt ca niște copii,

le porți de grijă toată viața,

într-un moment de neatenție te uită,

uită ce ai făcut să le fie lor bine.

 

Doamnei Carmen i-au venit mănușă toate rolurile:

soție/  mamă/  femeie de afaceri…

într-o dimineață,

a simțit un scurtcircuit la tâmple și cafeaua mult mai amară;

medicii descifraseră buletinul de analize:

minciuni hărtănite într-o turbulență de curenți reci.

 

Doamna Carmen a privit în sus o singură dată și atât a zis:

de ce ?!

Pliscuri întunecate au înghițit ecoul.

 

Lecția despre vid a durat trei luni, trei săptămâni, trei zile,

ca în basmele cu cifre magice;

a ei s-a dovedit un vulcan, bolborosind scântei de viață:

 

Mai ții minte, Emil, acum zece ani am fost în Grecia, pe Acropole;

mi-ai spus: suntem aproape de zei, dacă întinzi mâna,

atingi  vreunul!…

Eu te aveam pe tine.

În vara cu cea mai lungă memorie,

ne uitam la Zorba,

învățasem să spargem farfurii,

sărea ghinionul în cioburi mici.

 

 Acum patru ani s-a născut Katiușa, ce bairam!…

 suntem aproape de zei,

mi-ai spus,

precum copacii, înmugurim din fii în nepoți;

chiar și în urmă cu un an,

ai promis că niciodată cerul nostru nu va fi lovit de schije,

uite cum rostogolește aceste secunde,

asemenea unor tritoni pe uscat,

se răresc,

iar tu plângi ca năucul,

mi-ai umezit hainele; 

dincolo cine are timp și putere să le zvânte?

Emil,

au prins mirosul tău de bărbat singur.

 

 

REVISTA LITERADURA

 

  1. Chihlimbar

 

Autor: Elena-Andreea Maftei

 

 

Mă tulbură lumea aceasta –

mare de gânduri vălurite

într-un miez de toamnă.

Am născut pentru a treia oară…

 

cu fiecare poem citit,

o întrebare nerostită,

cu fiecare fotografie nouă,

o retorică cu mine-însămi.

 

În ochi licărind Universul,

mă prind şi eu,cu toată ființa,

în pânza emoțiilor unor suflete

nepereche.

 

*

În față, linia orizontului

se curbează în tăcere –

Prin fumul altor idei, e greu

să se mai poată vedea dreaptă.

 

Alături, un munte vulcanic

(cu buze de vise arse)

mocnește inerent,

mimând un  surâs deșănțat:

 

-Cine ești tu?

 

*

Un păun cu coada rotită

perindă prin mine.

Își face loc cu aripile prin stomac,

căutând un grăunte de admirație –

 

când un timp al memoriei

mă aruncă, la întâmplare,

ca pe o pană din coada sa, brodând

nestemate la răsărit de lună.

 

Cu ce scop? mă-ntreb…apoi,

iau pana şi o înmoi în călimara cu înțelesuri,

să las un bilet-pecete pe sufletul de porțelan.

E destul.

 

O lume de gheață

mi-a cristalizat sufletul

încolțit în venele calde,

transfigurând din roşu, idei albe.

 

M-a radiografiat…

ca dintr-un început. Durerea,

prinsă între stern şi torace,

se aude surd.

 

Printre fâșiile irizate,

sub prezența hegemonică

a creierului atotstăpânitor,

se așteaptămagul luminii.

 

Doar ficatul

îşimai aruncă spoiala

pe obrajii de marmură.

 

*

Lumea aceasta atât de…

atât de…

 

Mi-e groază că mă va înghiți

ca pe o prada ușoară –

colți ieșiți din irisul portocaliu

devorându-mă de sus în jos…

 

Devorând,

deşi se aude oboseala în mâini,

curmând, în neant,

carnea din litere.

 

Scuipă, când şi când,

veninul fierii, în fibra cărnii mele

care sângerează

întrebări fără de răspuns.

 

O las! O las să-mi macine nervii,

circumvoluțiunile îngălbenite de teamă

lăcrimând în cădere,

noian.

 

Drumul facerii e lung.

Aștept să mă separe şi de mine-însămi

precum foile vremii de Vreme,

gândind că nu am cum să mă împotrivesc,

 

mă vor scutura şi de oase

prin cine știe ce uitare

închisă în sertare aglomerate,

până când mă vor arde de tot.

 

*

Rug falnic, focul Monștrilor Sacri

 

spulberă cenușa cunoaşterii

peste coperțile editate,

răsfoite de câteva ori,

cu sfințenie.

 

Cum să încep primii pași?

Tremur stând drept! şi nu mă las…

 

De mă veți lăsa,

voi naşte sub adâncimi

de Măiastră Pădure de jar,

Chihlimbar.

 

REVISTA CAFENEAUA POLITICĂ ȘI LITERARĂ

 

  1. Am văzut cerul strâns în pumn

Autor:  Mihaela Roxana Boboc

 

toate gândurile acestea se vor strânge în mine

și voi ieși din ele cu poezia plimbându-mi-se pe coapse

copilul mă strânge de deget

furtuna e în altarul meu dincolo e o liniște grăitoare

citești despre oamenii din sticlă și imaginar ești acolo

în miile de cioburi din care vei face un munte

îl port în spate spre Golgota copilăriei mele

mama mă plânge și aburii ies din gura ei ca dintr-un cuptor

e dimineață spui

hai să culegem ghebe să ne prefacem că moartea e o liană

de care se agață sufletul

și tata cere o pâine rumenă

îi rup cuvinte i le duc la gură

și copilul deschide fereastra din spatele cerului

Dumnezeu îi mângâie obrajii încet

cu genunchii la piept mă transform în virgula

care încape în pântecele mamei

să mă naști în ziua când toamna e un respiro

înainte de primul țipăt

am văzut cerul strâns în pumn

și am plâns.

 

REVISTA ALGORITM LITERAR nu a acordat premiu!

 

 

  1. PREMIUL MEDIA

 

PREMIUL VOCATIV ROMÂNIA

 

  1. Libertate

Autor: Dorina Stoica

 

 

nu mă pui în genunchi, la colțul vieții, pe coji de nuci

așa cum mă punea în copilărie tovarășa învățătoare

când uitam tabla înmulțirii,

mai târziu elementele din Tabelul lui Mendeleev.

nu-mi reproșezi că de la un timp te înșel cu Iisus și cu Apostolii.

eu, încerc doar să nu mușc când mi-e foame din mărul oprit.

spre propria-mi sihăstrie pornesc împreună cu mine.

am de făcut drum lung. cobor dintr-o închipuire,

mă urc în alta, “poftiți în vagone, se închid ușile urmează stația…”

m-ai iertat că am fost un fel de Alba ca Zăpada

care locuiam cu chirie în inima unui barbat însurat.

în toți anii când m-am plimbat prin el ca printr-un muzeu

aș fi avut nevoie de o hartă sau de o busolă

ca să aflu drumul cel bun.

într-o zi cu două dimineți, a lui ultima și prima a ta,

am evadat. m-am mutat cu tine

într-o casă cu miros conjugal.

din cand în când îmi oferi un bilet la spectacol în primul rând

și o cireașă de pe tort.

în fond, scopul veții nu este să fii

“fata babei sau a moșneagului”,

nici să găsești “punguța cu doi bani”,

ci libertatea dinlăuntrul tău.


  1. PREMIUL PUBLICULUI

 

47.Scrisori din Okinawa

Autor: Ana Urma

 

Draga mea,

când vei primi această scrisoare

aici se vor fi scuturat de mult cireşii

din ploaia florilor vor fi rămas doar semne și

liniştea acestor cuvinte albăstrind foi peste foi

cu gândul la tine hoinăresc pe alei

se zbat în iarbă elfii, lumini de sus petrec

pe-aceeași scenă veche al lumii mut spectacol

deși irepetabil schimbă decorul verii sub recile săgeți

s-a scuturat sakura și umbrele s-au dus, ceremonii

aromele știute îmi îndulcesc povara multor gânduri

prin care tu pășești, firesc îmi umpli cupa fără să fii aici

nici nu respir de teama risipirii, în aburii părelnici

prin simțuri treci tiptil, mă-ndemni să beau zâmbindu-mi

și beau, umplându-mi golul, îți spun distanța doare,

doare violent

lipsesc tăceri aievea, amară liniștea în cercurile ceștii

când pentru o secundă apari în aburi verzi de ceai

 

bat clopote în temple când păzitorii păcii

trec punțile din ziuă înspre adâncul nopții

în câteva ore lumina acestor cuvinte la tine pe masă va fi

înconjurăm planeta cu inele de gânduri

ciudat un creion ascuțit, inima

înserează pe o gura de rai de prin văile noastre

prin această parte de lume n-a reuşit vreo ploaie să spele

praful hoinărelilor de acasă, port în suflet bucăţi

din patria mea.

 

ca un fir de nisip în clepsidră cântăresc din priviri luna plină

făpturi fără chip se întrec în suflare de vânt, frunze roșii

alți cocori trec spre sud biciuind înălţimi

aproape un an de absenţă s-a scurs

sakura miroase a sevă de toamnă, foșnesc pe aproape zăpezi

am promis să-ţi arăt Okinawa, din nou primăvară va fi

fără tine sunt un biet muritor, un migrant pe pământul străin

exilat în această scrisoare parfumul exotic te va găsi frumoasă

tu pune de-un ceai, potrivește în kado cerul, pământul, focul

împletite ca destinele noastre și, așteaptă-mă

vreau să vezi Okinawa primăvara devreme

când muguri pocnesc și dulcele sevei se preface în flori

nu uita de scrisori, una peste alta aşază-le, aşa vom zidi

depărtărilor casă, o casă de dor și litere arse.

 

PREMIILE JURIULUI 2016

 

PREMIUL PUBLICULUI 2016

 

POEZIILE PARTICIPANTE ÎN ORDINEA DESCRESCĂTOARE A MEDIILOR OBȚINUTE LA JURIZARE literaturitate.ro 2016

 


TEXTELE DIN CONCURS:

 

1.

IUBIREA NOASTRĂ

 

Iubirea noastră nu-i un val

Să treacă ca şi cum n-a fost

Şi să se piardă pe un mal

Rătăcitor şi fără rost.

 

Iubirea noastră nu-i un foc

de paie ce se stinge trist!

Ea nu se-ncrede în noroc,

Ci-n însuşi sângele lui Crist!

 

Iubirea noastră nu-i un vis

Înşelător si efemer!

Ea-i ca o stea din Paradis

Şi din nemuritorul Cer!

 

Iubirea nostră e de sus

Unde noi doi vom străluci

Şi împreună cu Iisus

Divin pe veci ne-om ferici!

 

Tu esti iubirea mea dintâi

Şi viaţa sufletului meu!

Vreau langa mine sa ramai!

Te vreau si te voi vrea mereu!

 

***

Rătăcitor si fără rost …

Şi să se piardă pe un mal…;

Să treacă ca si cum n-a fost…

Iubirea noastră nu-i un val!

 

2.

Lecția despre vid

 

Este foarte frig aici,

am nevoie de încă un rând de piele;

organele interne sunt ca niște copii,

le porți de grijă toată viața,

într-un moment de neatenție te uită,

uită ce ai făcut să le fie lor bine.

 

Doamnei Carmen i-au venit mănușă toate rolurile:

soție/  mamă/  femeie de afaceri…

într-o dimineață,

a simțit un scurtcircuit la tâmple și cafeaua mult mai amară;

medicii descifraseră buletinul de analize:

minciuni hărtănite într-o turbulență de curenți reci.

 

Doamna Carmen a privit în sus o singură dată și atât a zis:

de ce ?!

Pliscuri întunecate au înghițit ecoul.

 

Lecția despre vid a durat trei luni, trei săptămâni, trei zile,

ca în basmele cu cifre magice;

a ei s-a dovedit un vulcan, bolborosind scântei de viață:

 

Mai ții minte, Emil, acum zece ani am fost în Grecia, pe Acropole;

mi-ai spus: suntem aproape de zei, dacă întinzi mâna,

atingi  vreunul!…

Eu te aveam pe tine.

În vara cu cea mai lungă memorie,

ne uitam la Zorba,

învățasem să spargem farfurii,

sărea ghinionul în cioburi mici.

 

 Acum patru ani s-a născut Katiușa, ce bairam!…

 suntem aproape de zei,

mi-ai spus,

precum copacii, înmugurim din fii în nepoți;

chiar și în urmă cu un an,

ai promis că niciodată cerul nostru nu va fi lovit de schije,

uite cum rostogolește aceste secunde,

asemenea unor tritoni pe uscat,

se răresc,

iar tu plângi ca năucul,

mi-ai umezit hainele; 

dincolo cine are timp și putere să le zvânte?

Emil,

au prins mirosul tău de bărbat singur.

 

 

3.

Fuga din rai

 

Pe o pânză de bumbac

Galbenul dormea.

Roșul scăpa în mod regulat

farfuriile din mână,

iar albastrul striga la verde

c-o să întârzie la școală,

pe când violet ținea discursuri despre feminismul în lume.

Culorile au viață?

N-ar mai trebui să frecventez muzeele o vreme, râse gândul în timp ce mă frecam la ochi că să-mi revin.

Dar, deodată cu dezamorțirea genelor,

viața de pe pânză se evaporase

și așezându-mă hotărâtă să-mi cert gândurile, furnicătura din mână dreaptă

îmi deșteptase simțurile:

era galbenul-dormea.

 

4.

Esenţă

 

Mor crinii, buchete pe morminte

Flăcări plăpânde, ocean de lumini

Cad fulgii, pure siluete alburii

Esenţa nopţii unei triste agoni

 

Petale uscate, purtate de vânt

Ceara albă, îngheţată pe mormânt

Crivăţ aspru, melancolia unei nopţi

Esenţa morţii unei triste vieţi

 

Mor  zgomote, în noapte se sting

Flăcări pierdute, trecute de timp

Cad petale, jos de pe mormânt

Esenţa tainei unui suflet fumegând

 

5.

În linie continuă

 

Trebuie! îmi zise fratele-pământ.

Dacă am trăi după legile universului, caii

ar avea copite de fum, iar câinii ar mușca luna adânc de coapse.

Oamenii nu ar mai suferi de Alzheimer. Și-ar ține părinții în poală până la sfârșit,

când ar învăța să stingă lumina cu telecomanda. Click___________

Carul alegoric ne plimbă ca pe niște învingători.

Am ajuns la poarta de lemn unde cocoși sculptați ne scot ochii.

De aici înainte va mirosi a umed.Vor înflori iriși în galerii subterane.

Pentru cine, sufletul-arbore, va mai rodi? Pentru morții-vii?

 

Sobolani de apă au ros stâlpii luminii. Acum zidurile au guri și picioare strâmbe.

Pare că se vor prăbuși drepții, morții…nou-născuții.

Hai! zice iar, fratele-pământ, să mergem pe linia continuă până la marginea lumii.

Aici nu vom bea decât din râuri secate, ne vom tăvăli în nisipuri jilave,

universul va bate ca o toacă ruginită dinspre moarte.

Ce este o țară dacă nu un pom crescut între brazde? Ce este o mamă, dacă nu

argilă modelată în palme?

Ce sunt boala, sărăcia, migrația, analfabetismul, dacă nu

pământuri uscate între grinduri?

Respiră, îmi zice ceasul de piatră. Mai aud clopotul cerului cum se tînguie peste

munții de sare topiți în crevase.

 

6.

 L’androgyne

 

Privirile noastre:

predestinate,

damnate,

înstrăinate cu sila;

Făceau cândva dragoste!

Pe o terasă,

chiar “dans le cœur de la moutarde”…

Se întrețineau cu vin și bere.

 

La timp!…

crezusem că îmi salvez privirea

de la înec,

Dar de tine fusesem deja prinsă în flagrant;

La timp!…

pentru a ne îndrăgosti

unul de celălalt:

 

Atât de tragic, de profund și de incurabil…

prinși într-un joc al destinului,

care s-a transformat în cruce;

Un joc pe care…

Chiar dacă ne-am naște din nou,

Tot nu l-am câștiga!

 

“C’est la comédie de la vie.”

 

Privirea mea,

îndreptată instant spre terasa vecină:

“LA COMÉDIE”…

te-a observat cum o contempli,

În acel moment…

Am încetat să existăm ca înainte.

 

Prezenți constant, abuziv și ucigător…

Unul în totul celuilalt.

En réfléchissant sur…

Ne condamnăm la nefericire.

 

Și oricum,

unul fără celălalt,

agonizăm zilnic câte puțin;

căci noi…

 

Ne-am născut pentru a ne găsi;

și…

Vom muri căutându-ne!

 

7.

Vin peștii fără nici o părere
(poem puțin dada cu un singur înțeles )

și șterg…
un fel de moarte
repetată
respirată
vin peștii
vor pluti fără părere
silabisesc cuvântul în cele trei silabe
ale lui
o definiție al nedescrisului și șterg
repede
șterg să nu devin ridicolă înotatul ăsta pe uscat
e ca valul
se agită înainte, înapoi, urcă în apogeul lui personal înspumat stropii bucurii de soare
și cade/se rupe
ceva
moare/și o ia de la cap’
ascultă  furtuna mea iu
este aproape sonoră
să  știi tu cum eu noaptea mă sparg
cum dimineața rearanjez cioburile
în zâmbete
am sădit un strop de lună
pentru tine a ei umbră
ziceai c-ai uitat-o
ești singur
pelinul e umbra ta și din colțul meu de lume
îmi pare ca o moarte această umbră uitată
și aștept
mereu aștept apele să vină
număr literele aceluiași cuvânt care devine
și el vag
un contur, ca umbra pierdută
și-n curând
va fi ziua în care vin peștii
fără un drept
de apel

înspre mal -că e un fel de moarte

că …bla bla
utopie
și peștele  mă
privește prin ecranul de telefon
cu ochiul galben
m-i a aruncat o ocheadă
întrebând ironic : ce faci tu
atâta zgomot din aquariumul tău?
tristă
înțeleg inconștiența/e joc serios
jocul de-a apa
și aerul împachetat în ziar
cu noutățile
de ieri –încerca să mai producă ecouri .
vinetele prăjite sunt garnitură bună
pe focul
/ne-arde dar nimeni nu vede.
adaugă ceva mirodenii/totuși
e necesar
în viață puțin piper.
peștele zice și el : voi lua o gură de cer
o ultimă
hăpăitură și
tace.
și ceasul mișcă din ace -n
eter

și peștii aleargă

eroul meu,
e frig
în sufletul tău  –beznă
pădure
și iară frig mult prea frig de purtat un război
vorbim cuvinte
-erou
tu  le crezi /cuvintele mângâie ating loc ascuns
deschid încrucișarea genunchilor
destind
voluptatea coapselor
cuceresc ultima redută de autoapărare
răsar soare
cuvintele
pocnesc biciul/Cum doare să privesc calul lovit pe șale
cum doare
jocul de-a pietrelor
ploaie
cum doare lipsa de importanță a slalomului
printre lumânările aprinse numai ție
eroul meu
absent ;
apari uneori ca o Fată Morgana
te crezi
nevăzut
te simți neînțeles/ e mult prea frig
de menținut războaie
prea cald
de luptat
cu ochi larg deschiși spun tare  :
iubirea vede
Marele orb
e un mit produs de o inimă artificială
în pădurea mea animalele mai există
râsul rânjește la soare
și peștii
fug pe picioarele din spate

este atât de ușor
de inventat
orice

că nimic
mai simplu
inventez (dacă
vreau) o iubire
desenez un cap
și -l voi adora/tu șarpe cu pene idol
luxuriant cu parfum de cafea
– cafeaua era se spune e un afrodisiac mai scump
ca aurul
/tu cafeaua mea
și o țigară vom fuma
după ce am scris pe tine o poveste
/tu-mi scrii
pe spate
poemul promis
eu voi alege
un loc dureros – voi lăsa amintirea cuvintelor de foc
tatuaje
cu aripi și coadă sinuoasă
și sub mustață
las urma sărutului meu roșu
îl voi repeta
pe piept pe gât
după ureche
mă culc pe pieptul tău iubirea mea cea inventată/atât de ușor
cât ai zice pește
și mă las pe tine așa cu toată greutatea mea
să mă simți

și în  căutarea imperfectului
te-am desenat
eroul meu/soldat de plastic
/imagine
cu care-am vrut să semeni
săpată
în inimă cu dalta unui meșter/zidită
în a lui zid rece
greu atârni
tu piatră pe gât de lebădă cadou de viață
oprești
în zid zidești
tăceri vorbești.
/care va fi lebăda albă și roșii penele sacrificatei
/ eu neagră în umbra-mi
tac
e umbra mea
casă
cuvintele-aleagă
prea slobode aleagă /ce pricepeți voi ?
suntem
toți prizonieri cuvintelor/de plastic flori
buchete întregi aruncă în noi spectatorii/e circ
Și pane cu circus
să fie
vom arunca pietre tot perle le credem
perlele noastre flori etalate/suflet pe tavă și
nu
nu recunoaștem sub nici o amenințare
stupida subtilitate
că vorbele suntem doar
noi
și așa/te-am desenat cu creta -suflet ales pe trotuarul
unei inimi
un dute vino pe el și joc șotron pe desenul meu de Tu ideal
știu
voi sări ca o oarecare capră pe stânci înspre un cer
pictat tot de mine/albastru
sau copil am rămas
cu oarecare obiceiuri
neschimbate :
Cred

 

8.

La apus

    

Bătrânii noştri dragi sunt la apusul vieţii,

Mulţi dintre ei, nici somn nu prea mai au.

Mai dulce este-acum lumina dimineţii,

Când drumul lung al vieţii îl reiau.

 

E vârsta-nţelepciunii şi a frumuseţii,

Din vrednicia lor, învăţături ne dau,

Bătrânii noştri dragi sunt la apusul vieţii,

Mulţi dintre ei, nici somn nu prea mai au.

 

Au fost şi bucurii şi clipe-ale tristeţii.

Situaţia mai grea era, de n-acceptau,

Că peste mări şi ţări le sunt plecaţi băieţii,

La vremuri mai uşoare ei chiar nu mai sperau.

 

Bătrânii noştri dragi sunt la apusul vieţii.

 

9.

Cel mai bun prieten

 

Creierul tău se joacă de a pisica şi şoarecele

Cu tine,

Nu-i pasă de culoarea ochilor,

Ştearsă precum un stop lângă drumul închis.

 

Creierul tău, o benzinărie,

Dumnezeu a trecut pe aici,

Nu mai era benzină în pompe,

un semn,

a plecat apoi.

 

O fetiţă orfană iese în fugă din autobuz,

îmbrăţişează pe cineva necunoscut,

Acela duce o armă printre haine,

Acea armă- creierul tău

 

Creierul tău- navă spaţială, cei din ea,

La intrare îşi lasă pantofii,

Ochii lor, albi, lucesc

Precum două palme curate.

 

 

E casa care urmează să fie demolată,

De dragul de a redeveni umilul şantier

De la început.

 

corpului tău,

îi oferă în schimbul tăcerii,

o lumină din care s-a scurs tot nisipul.

Singurul, creierul tău,cel mai bun prieten

Când toate reţelele pică.

 

10.

Te mai aştept

 

Încă îţi mai păstrez trecerea,

periuţa de dinţi şi pijamaua,

încă te mai asemui lui Ahile,

încă-ţi mai sărut urmele

şi-ţi mai adulmec paşii;

încă sunt neîmblânzită,

încă neînhămată,

încă aştept

să-mi port în pântece mânzul

şi să nechez a împlinire,

încă te mai caut cu fiecare fluture

care-mi migrează din stomac

spre altă şi altă floare

şi încă te aştept

mai Briseis ca niciodată.

 

11.

 Cu drag, din abis

 

Închide poarta invizibilă, în urma ta,

Pășește tiptil în templul de jos

Și ascultă recviemul corbilor!

 

Să ne jucăm de-a magia…

Dar să nu descifrăm blesteme!

Voi zgâria rădăcinile florilor din fum

Pe retina spartă a sufletului.

 

Lasă-mă să deschid teatrul

Din spatele scenei cu frunze acre!

Nu te speria de spectacolul negurii,

Stafiile sunt marionetele prafului!

 

***

 

Trăia sau își cârpea filele vieții

Cu seva lacrimilor înghețate.

Pansa gropile înecate în sânge

Cu pământ, zâmbete și speranțe.

 

Noaptea îi era sfetnic, doar ea cunoștea

Toate visurile pe care le înmormânta

În cimitirul stelelor căzute.

 

Scrijelise toate poveștile mute,

Cu un ciob de vis amar,

Pe zidurile din plastilină pală.

 

A fost copil uitat de timp, de răsărit și lumină,

Căci valsul secretelor a modelat-o în balerină

Și a dansat… cu tălpile arse de spini.

 

***

 

Tu nu o știi, nici nu ai avea cum…

A cunoscut realitatea când s-a descompus

În pulbere de regrete și zbor de pene negre.

Dar o vei cunoaște, în cel mai târziu ceas,

Când luna îi va plânge râsetele,

Deșirate în stropi de cerneală.

 

Da… cerneală… Acum ai înțeles?

Aștept să-ți fur amărăciunea

Cu otrava mea vindecătoare.

Voi iubi adâncurile,

Când îmi vei găsi sensurile.

 

12.

Vis de iarnă

 

Frânturi din răsaritul unui vis de iarnă

Când eram pierdută in dulceața ochilor tăi

Și în fulgi de nea desenam arzând iubirea

Tu si eu pierduți în cărarea inimii vibrânde

Și steaua ce o urmăream căzând în palme ,

Iar eu primind căldura privirii de soare

Sărutul zăpazii ce oglindea o dragoste curată

Primii pasi de mîna ocrotiți de clar de lună

Un vis de iarnă cu mireasmă de iubire

Ce te înalta spre cer , prea falnică trăire

Acum aștept iarna dulce să-mi dai înapoi

Nopțile unui de iarnă in doi..

 

13.

aşteptare

 

moto:

„am fost popas

să pot fi trecere

şi-aş fi rămas

de-ar fi fost alegere”

 

în camera asta mică

din ce în ce mai mică

nu intră nimeni

nici măcar dumnezeu

eşti doar tu – condamnatul

fără drept de recurs

şi pereţii zdreliţi

aici doar astepţi

uitându-te fix

la ceasul din perete

la cadranul care nu mai arată orele

minutele

ascultându-i bătaia agonizantă

tic-tac… tic-tac…

 

14.

Am văzut cerul strâns în pumn

 

toate gândurile acestea se vor strânge în mine

și voi ieși din ele cu poezia plimbându-mi-se pe coapse

copilul mă strânge de deget

furtuna e în altarul meu dincolo e o liniște grăitoare

citești despre oamenii din sticlă și imaginar ești acolo

în miile de cioburi din care vei face un munte

îl port în spate spre Golgota copilăriei mele

mama mă plânge și aburii ies din gura ei ca dintr-un cuptor

e dimineață spui

hai să culegem ghebe să ne prefacem că moartea e o liană

de care se agață sufletul

și tata cere o pâine rumenă

îi rup cuvinte i le duc la gură

și copilul deschide fereastra din spatele cerului

Dumnezeu îi mângâie obrajii încet

cu genunchii la piept mă transform în virgula

care încape în pântecele mamei

să mă naști în ziua când toamna e un respiro

înainte de primul țipăt

am văzut cerul strâns în pumn

și am plâns.

 

 15.

 Libertate

 

nu mă pui în genunchi, la colțul vieții, pe coji de nuci

așa cum mă punea în copilărie tovarășa învățătoare

când uitam tabla înmulțirii,

mai târziu elementele din Tabelul lui Mendeleev.

nu-mi reproșezi că de la un timp te înșel cu Iisus și cu Apostolii.

eu, încerc doar să nu mușc când mi-e foame din mărul oprit.

spre propria-mi sihăstrie pornesc împreună cu mine.

am de făcut drum lung. cobor dintr-o închipuire,

mă urc în alta, “poftiți în vagone, se închid ușile urmează stația…”

m-ai iertat că am fost un fel de Alba ca Zăpada

care locuiam cu chirie în inima unui barbat însurat.

în toți anii când m-am plimbat prin el ca printr-un muzeu

aș fi avut nevoie de o hartă sau de o busolă

ca să aflu drumul cel bun.

într-o zi cu două dimineți, a lui ultima și prima a ta,

am evadat. m-am mutat cu tine

într-o casă cu miros conjugal.

din cand în când îmi oferi un bilet la spectacol în primul rând

și o cireașă de pe tort.

în fond, scopul veții nu este să fii

“fata babei sau a moșneagului”,

nici să găsești “punguța cu doi bani”,

ci libertatea dinlăuntrul tău.

 

16.

nereușită punere în scenă a cântării cântărilor
ne intoxicăm cu un otrăvitor cocktail de noi
să putem continua reprezentația
în fața cenzorilor evaluatori
fără vreun efect
e numai obișnuință
oferind doar certitudinea răului
satisfăcând orgoliul că este deja neînrăutățibil

timpi de iubire
cu gust de existență iluzorie
de repetabilitate obstinentă
a aceluiași sfârșit

renegăm perfecțiunea întregului singular
ne terorizează ideea eliberării celuilalt
fără de care “povestea mea” –
ce ne ocupă cea mai mare parte a zilei
zi după zi consumându-ne
încet
dar sigur –
n-ar mai exista

perfecțiune diabolică a unei sinucideri
impuse doar de teama de a fi strivit
de un alt posibil rău
mai mic
imperfect

 

17.

f e r i c i r e c a p t i v ă

 

mă simt captiv al trupului trecător

cu fiecare pas cuvintele mă dor

mă reazăm de necuvintele ce urlă a durere

timpul mă vrea- pământul mă cere

materia ce mă compune îmi zice azi prohodul

un ultim refren de iubire îmi cântă azi norodul

nici timpul nu-l mai poți opri în halta mică de suflete boeme

nici fila din a vieții carte n-o răsfoiește bacovienele poeme

cu pași împleticiți mă cațăr pe scara letargicelor parapete

și umplu spațiul rămas gol în tăcerea mută a vocalelor raclete

prezența mi-e tot mai guturală mai zăludă

auditoriul dă semne de oboseală fonică-ludă

măreția momentului se oglindește-n reflecții frânte

pământul mă vrea- timpul mă minte

cenușa-mi nu-și mai găsește locul

cu-un amărât de șfanț îmi cumpăr azi norocul

sădesc ca ultimă speranță o urnă ce-mi vinde nemurirea

pe-un zâmbet

un sărut

o floare

o iubire

portretizate toate în pânza fericire

încă mai vreau să zbor descătușat de lucruri care dor

frate cu timpul trecător

răsădind în pământul ce mă cere

lucrurile simple scăldate în marea de plăcere

un zâmbet

un sărut

o floare

o iubire

toate portretizate pe pânza numită fericire

 

18.

Trecând

 

Pe-un vârf de toiag, împăcarea lucește

Inertă și caldă-n tușeu de castan

Secvențe fugare se-ascund pe sub pleoape

În îmbrățișările de celofan.

 

Cu zecile, anii rotunzi, impasibili

Pe urme de sănii dau lava de-a dura

Sub gene, seniorului, bulgării liberi

Își fierb în tandrețuri dezinvoltura.

 

E cald, ba e frig, ba-i nimic câteodată

Pustiul s-ar vrea păstorind sub cornee

Rostirea nepoatei se plimbă în roată

Mușcând-o pe Moarte, lovind-o-n pusee.

 

Apoi, ca o boare, Domoala fecundă

Sub pat de mangrove se insinuează

Îl vrea pe bunic posedat o secundă

Dar viața perfidă-i, ca o metastază.

 

Secvențe fugare se-ascund pe sub pleoape,

Pe globul albit ca o cretă-n șotron

Pupila, sub amalgamarea de ape

Stropește-n țărână cupole de dom.

 

Pe urme de treceri, Turbata, de-a dura

Cuprinde mesteceni din coji luminând

În corul final, își palpită alura

Regatul de trestii, din naiuri cântând.

 

Cutremurul mâinii nălțat din icoane

Cu tușă de mir peste frunte pornește

Retina mai trece un tren pe peroane

Pe-un vârf de toiag, împăcarea lucește.

 

19.

Sus/jos

 

privește la cer – mă vezi?

am renunțat la conceptul trăirii

durerii

luptei

lupta extenuantă cu propria-mi persoană

lupta sfioasă cu propria-ți persoană

regretul e subiectiv însă te regret

răstimpul meu s-a scurs

lacrimile pe care tu le găseai a fi apa

s-au purificat în nori

m-am direcționat în jos am zburat în sus

îți simt sângele vibrând

arterele-ți sunt pulbere

cert mă vezi

 

 20.

GÂND

Dintre multele iubiri,
Ce se plimbă printre noi,
Mai păstrăm în amintiri
Doar iubirile în doi.

Multe suflete golite,
De dureri şi sentiment,
Rătăcesc prin vânt rănite
Şi se chinuie latent.

De-am da timpul înapoi
Şi-am vedea copacii goi,
Am uita c-avem trecut,
Iar cuvântul ar fi mut.

Fă-mă Doamne  să pricep.
Fă-mă să fiu  om deştept.
Fă-mă Doamne să accept,
Tot ce nu pot să îndrept.

 

21.

Rondelul bețivilor 

 

Pe șapte cărări ei tot pleacă și vin

Se clatină ca hornurile de vapoare

Afumați ca ele, de vinul pelin,

Proptindu-se de garduri și de felinare.

 

Din volbură-n hohot, din plâns în suspin

Rătăciți ca vetrele pierdute pe mare

Pe șapte cărări ei tot pleacă și vin

Se clatină ca hornurile de vapoare.

 

La crâșmă smomesc câte-o viață și-un chin

Dar găsesc câte-un vis, un popas si o boare

Vârtej de înec al paharului plin,

De unde vin vinul nu-i de vină, ci pare.

Pe șapte cărări ei tot pleacă și vin.

 

 22.

Trecere

 

Citeam pe frunze, câte crengi urlau!

De dor, de îngălbenire, după ploi,

Curgea  nisipul, toamnele plângeau,

Cu vântu-n plete și cu umeri goi.

 

Venea și iarna, câtă încântare,

Să te îmbraci în ghețuri și zăpezi!

Te căutam dar te-ascundeai sub soare,

Să nu mai treci și să nu mă mai vezi.

 

Lipseai în nopți și câtă împlinire!

Cu ochii-n întuneric respiram,

Mereu iubiri și-n iarna din menire,

Cu dor de toamne numai noi eram.

 

Citeam pe ceruri și simțeam albirea,

Plecase galbenul și devenisem orb.

De-atâta nouă iarnă, îndrăgostirea,

Te adusese-n mine să te sorb.

 

23.

 spre tine

 

căzută în genunchi noaptea nu are puterea

să-și mai facă de cap cu ce i-a rămas

din vise

ca osândita în fața călăului

până se hotărăște

și întunericul i se rostogolește la picioare

printre firele de iarbă

 

găsesc un ochi deschis spre tine și-n somnul meu

se face cald

nici gândul nu-mi tremură

uite ia aceste versuri să-ți acoperi

măcar un sfert singurătatea

restul e tăcere

 

24.

’’fotografie de grup cu doamna’’

 

Toată viața mi-am dorit să fac parte

dintr-o ’’fotografie de grup cu doamna’’

și nu cred că aveam mai mult de 21 de ani

când pentru prima oară m-am îmbolnăvit,

apoi cu momente, când de crescută tensiune,

când de adormită uitare,

această dorință a continuat să persiste în sufletul meu

până în anii din urmă.

Uneori am avut sentimentul că voi reuși

și că nu sunt departe,

că în cele din urmă

fotograful se va dovedi generos

și extinzând câmpul imaginar al lentilei sale

cumva, în sfârșit,

mă va surprinde acolo,

alături de cei dragi.

Dar nu a fost să fie!

și azi, aș minți spunând că nu-mi pare rău.

Asediind ca un barbar

meterezele unei cetăți inexpugnabile

tot timpul am tremurat pe dinafară

privind cu ardoare

prin marginea crenelată a fotografiilor de album

cadrul familial.

.

….și dacă asta ar fi fost tot

 

 25.

MÎINE DIMINEAŢǍ

 

Miles Davis, Miles Davis!…

De ce-a fost fǎcutǎ trompeta asta a ta sǎ pǎtrundǎ

pînǎ la apele cele mai stǎtute ale sufletului

şi sǎ le mişte, sǎ le tulbure sau sǎ le limpezeascǎ?!

Un aparat de radio, de undeva, de prin vecini,

vorbeşte deportaţilor fǎrǎ somn ai oraşului…

Un ou spart, pe jos, în bucǎtǎrie…

Syd Hebert n-a mai apucat sǎ-l şteargǎ, cǎci era

prǎbuşit dupǎ douǎ sticle de whisky şi şase beri

bǎute la piciorul podului Michigan, cu doi tovarǎşi.

Acum zace pe canapea, cu capul în mîini,

aşteptînd sǎ fiarbǎ oala cu cafea.

Pisica e pe masǎ, în camera care se poate numi sufragerie,

deşi este greu aici de gǎsit sau de ajuns la un obiect anume.

Bǎtrîne Syd, tu, cel care simţi cǎ îţi trece

tinereţea, cǎ îţi trec iubirile şi visele,

trezeşte-te, bǎtrîne, şi gǎseşte-ţi un loc de muncǎ,

cǎci oraşul e gata-gata sǎ te arunce în tomberoanele

slinoase ale vreunui gang fǎrǎ nici o milǎ!

Oraşul acesta mare nu cunoaşte mila pentru cei

cǎzuţi, ca tine! O sǎ te lase sǎ putrezeşti sau o sǎ

scape de tine dacǎ nu te trezeşti şi nu te speli

o datǎ pentru totdeauna cu apa rece de la pompa strǎzii!

Bǎtrîne Syd, tu cel care simţi cǎ îţi trece tinereţea

şi îţi trece viaţa, încǎ mai e o speranţǎ, încǎ te mai poţi

salva dacǎ faci o cruce şi bei o vadrǎ de apǎ rece,

sǎ speli în tine tot rǎul şi toatǎ disperarea!

Ascultǎ!… Sus, pe pod, trece trenul…

Acolo e viaţa, acolo e rostul oamenilor care simt cǎ

trǎiesc, care simt cǎ au pentru ce trǎi…

De dupǎ zidurile fumurii, de dupǎ aceste focuri

şi şoapte ale nopţii, mîine, dis-de-dimineaţǎ, sirena

îi va chema pe oameni la muncǎ.

Du-te şi tu, poate vei fi primit, este nevoie în acest oraş

de braţe încǎ tinere, ca ale tale, care n-au ajuns încǎ

la jumǎtatea vieţii!

Trezeşte-te şi aşteaptǎ sirena din zori, Syd Hebert!

Ascultǎ sus, pe pod cum se pierde trenul cu oameni

care ştiu rostul vieţii…

Dar pînǎ atunci, pînǎ mîine în zori,

mai ascultǎ trompeta asta albastrǎ, cǎci ea cîntǎ acum

pentru ultima noapte întunecatǎ.

 

26.

vine un timp

 

când pleoapa muşcă

şi-mi lasă ochiul

sângerând întrebări

 

alt  timp naște braţe întinse

rupte de prea multă nemângâiere

există un loc

zece

o mie

câte

între noi

 

casiera

acestui tren fără întoarcere

nu a vrut să ştie că

murim împreună de-o viață

 

clipele se preling

pe geamul eternității

gări pustii-

adevăruri mințite

săruturi nesărutate

răspunsuri neîntrebate

 

suntem singurii călători în timp

în absurd

ochiul izbeşte pleoapa

căutând chipul tău

braţele pipăie înlăuntrul meu

vagon după vagon

gară după gară

viață după viață

 

numele destinației finale

ești tu

 

strigă

dumnezeu nu s-a născut surd

 

27.

Plastic

 

Stăteau îndoiți la foc oamenii de plastic

Punând pe jar pozele vechi, plastifiate.

Pozele nu ardeau, ce fețe-ntunecate…

Stăteam și-nduram reci încruntări de plastic.

 

Priveam cum se topește lumea lor de plastic

Punând pe foc momoriile vechi, uscate.

Memoriile-ardeau, ce clipe blestemate…

Priveau prin mine cald cu zâmbete de plastic.

 

28.

 Dumnezeu nu știe cum e

 

acesta nu e un poem

ci o încăpere pustie

din care au plecat și ferestrele

doar noi două mamă

o inimă neîntreagă între noi

o cruce de piatră cu brațele rupte

și un cer sub care latră doar câinii

 

s-ar zice că iubirea mamei

e sărutul infinitului adus în lumea finită

însă uneori mamele sacrifică

un copil pentru ceilalți

oricum de nesalvat

eviscerez durerea

cu o jumătate de cântec

nu vreau să-l asculți vreodată mamă

iubirea  mea lumină pe umărul vremii

 

am să-ți trimit o pasăre mir

ca o lumânare din ceara iertării

plătită să ardă-n altar

pentru atunci când și Dumnezeu

care  n-a pierdut dragostea mamei

te va întreba

de ce

 

29.

Femeia ce ştie să-şi poarte parfumul

 

Femeia ce ştie să-şi poarte parfumul

nu are vreun nume sau semn special,

străbate dimineţile pe dinaintea soarelui,

iar soarele i se aşază cunună,

cu trupul semeţ de parcă ar umbla pe tocuri de 10,

deşi nu este cineva să-i poată descrie încălţările,

şi unii jură că păşeşte pe ape,

privirea limpede înfiptă dincolo de ultimul punct,

deşi nimeni nu-i cunoaşte culoarea ochilor şi poverile duse.

 

Cea care ştie să-şi poarte parfumul

se apleacă asupra celor ce-o cheamă,

deşi nici unul nu-şi aminteşte cuvintele,

nici cum sufletele lor au ajuns mângâiate în palme de femeie,

au plîns, adormit si s-au trezit puternice,

la sânul ei se hrănesc pruncii lumii

trecuţi, prezenţi şi viitori, cu braţele agăţate

de gâtul alb, unde nici un bărbat n-a atins.

 

În femeia ce ştie să-şi poarte parfumul

heruvimii cântă, cerul înroşit se despică

arătându-i calea, deşi doar ea ştie de unde vine,

unde se îndreaptă

şi câtor orbi le-a vindecat rătăcirea,

iar cei mai mulţi sunt convinşi în ea şi-ar afla

răspunsurile.

 

Iar dacă femeia ce ştie să-şi poarte parfumul

s-a nimeri prin tine să treacă,

deschide larg uşile toate şi lasă-ţi sufletul la vedere.

Mereu o vei regăsi prin camerele goale.

 

30.

 cartierul latin

 

închid ochii

spre un cer mai aproape

de tine

am întrebat

până mi-am înghițit zborul

cad ramuri

din păsări mă aplec să strâng

ce-a rămas

după trecerea ploii

te scutur de frunze

un gând rău nu-mi rămâne

pe umăr

ziua își plânge cenușiul

de la început

acest bărbat pe care l-am dorit

mă învață străzile

cartierul iubirii

latin

 

31.

Cer și Pământ

 

nu există despărțire

nicio pasăre n-a atins în zbor

marginile mele

gândul despre tine e atât de vast

încât depărtările se rătăcesc în el

 

când te-am văzut prima oară

clipa aceea s-a întins atât de tare

până s-a rupt

timpul era o vioară cu corzile rupte

pe care moartea a scăpat-o din brațe

 

pentru noi clepsidra e doar o jucărie

o tot întoarcem

să fim pe rând

Cer

și

Pământ

 

32.

Posibil

 

două bufniţe

ieșind din farurile unei mașini,

 

două flori

ieșind din ochii unei bufniţe,

 

două mâini

ieșind din tulpina unei flori,

 

două lumânări

ieșind din palma unei mâini,

 

două chipuri

ieșind din flacăra unei lumânări,

 

două suflete

ieșind din masca unui chip;

 

foarte posibil ca noi

să ne fi văzut pe noi

 

33.

Nemurirea moartă

 

Cu ultima lacrimă căzută în colb

S-a prăbușit,

Cu aripi frânte în apa înghețată,

Un înger…

Pe iarba cândva colorată de zâmbet

Se odihnesc acum

Fâșii din corp divin…

 

Iar rana deschisă a cerului

Mi-a umplut ochii și sufletul, ca o clepsidră,

Cu neputința unui strigăt mut.

 

 

Pe fața mea, prin ceața vieții,

Se văd scântei de lumină veche.

E trup din colbul din trecut,

E mantia timpului…

Pe iarba acum colorată de stele

Se aude aura sfântă tremurând

Sub lira pură a cerului…

 

Din inima mea se risipește în neștire

Din ce în ce mai mic

Îngerul…

 

Șoaptele lui se sting acum la picioarele mele,

Sclipiri de iubire

Lângă tărâmul alb al sufletului său.

Pentru că ochii mei sunt cerul lui

Și apa înghețată

Un coșmar numit… am uitat…

 

Iar stelele pornesc să cadă,

Și să se scurgă printre gene…

 

Chip gol…

Îmi trimiți rugăciuni

Din ultime gânduri ce am fost…

 

M-am așternut vibrând la picioarele tale,

Dar… de pe mâna mea

Poemele nu se mai dezlipesc…

 

34.

memory stick

 

ești atât de

înfometat

de poezie

încât te hrănești

cu tot felul de

cochetării

senzuale

ai o poftă de viață

care mă străbate

cu ochiul liber

și mă surprinde

indiscret

în spațiul dintre

imperfecțiuni și

feminitate

uneori mă găsești

strâmtorată

în spirale de

borangic

și nu-mi poți separa

trupul

de carnea în care

am copilărit

fără intenții de

îndrăgostire

 

35.

Chihlimbar

 

Mă tulbură lumea aceasta –

mare de gânduri vălurite

într-un miez de toamnă.

Am născut pentru a treia oară…

 

cu fiecare poem citit,

o întrebare nerostită,

cu fiecare fotografie nouă,

o retorică cu mine-însămi.

 

În ochi licărind Universul,

mă prind şi eu,cu toată ființa,

în pânza emoțiilor unor suflete

nepereche.

 

*

În față, linia orizontului

se curbează în tăcere –

Prin fumul altor idei, e greu

să se mai poată vedea dreaptă.

 

Alături, un munte vulcanic

(cu buze de vise arse)

mocnește inerent,

mimând un  surâs deșănțat:

 

-Cine ești tu?

 

*

Un păun cu coada rotită

perindă prin mine.

Își face loc cu aripile prin stomac,

căutând un grăunte de admirație –

 

când un timp al memoriei

mă aruncă, la întâmplare,

ca pe o pană din coada sa, brodând

nestemate la răsărit de lună.

 

Cu ce scop? mă-ntreb…apoi,

iau pana şi o înmoi în călimara cu înțelesuri,

să las un bilet-pecete pe sufletul de porțelan.

E destul.

 

O lume de gheață

mi-a cristalizat sufletul

încolțit în venele calde,

transfigurând din roşu, idei albe.

 

M-a radiografiat…

ca dintr-un început. Durerea,

prinsă între stern şi torace,

se aude surd.

 

Printre fâșiile irizate,

sub prezența hegemonică

a creierului atotstăpânitor,

se așteaptămagul luminii.

 

Doar ficatul

îşimai aruncă spoiala

pe obrajii de marmură.

 

*

Lumea aceasta atât de…

atât de…

 

Mi-e groază că mă va înghiți

ca pe o prada ușoară –

colți ieșiți din irisul portocaliu

devorându-mă de sus în jos…

 

Devorând,

deşi se aude oboseala în mâini,

curmând, în neant,

carnea din litere.

 

Scuipă, când şi când,

veninul fierii, în fibra cărnii mele

care sângerează

întrebări fără de răspuns.

 

O las! O las să-mi macine nervii,

circumvoluțiunile îngălbenite de teamă

lăcrimând în cădere,

noian.

 

Drumul facerii e lung.

Aștept să mă separe şi de mine-însămi

precum foile vremii de Vreme,

gândind că nu am cum să mă împotrivesc,

 

mă vor scutura şi de oase

prin cine știe ce uitare

închisă în sertare aglomerate,

până când mă vor arde de tot.

 

*

Rug falnic, focul Monștrilor Sacri

 

spulberă cenușa cunoaşterii

peste coperțile editate,

răsfoite de câteva ori,

cu sfințenie.

 

Cum să încep primii pași?

Tremur stând drept! şi nu mă las…

 

De mă veți lăsa,

voi naşte sub adâncimi

de Măiastră Pădure de jar,

Chihlimbar.

 

36.

neîncredere

 

ziua întreagă am încercat să scriu un poem bun

extrem de bun

cu care să concurez la cel mai prestigios concurs de poeme

am scris și am scris

pagini întregi

le-am supus unor examene amănunțite

cu fel de fel de lupe

microscoape atomice

în speranța că voi găsi

o asemănare cât de mică

cu poezia lui rimbaud

cu poemele lui baudelaire

dar n-am găsit

atunci

obosită de frigul și ceața apăsătoare

care sfredeleau orașul

mi-am transformat poeziile în origami

le-am dat drumul pe criș

am bătut de câteva ori din palme de fericire

mărită fie uitarea

și saltul ei clandestin

mărită fie îndoiala

și capul ei caraghios

maimuțărindu-se spre mine

într-o singură aripă

 

37.

Secunda netrasă încă la sorți

 

Îi aștept palmele să-mi descheie cămașa

prinsă parte peste parte,

croită după mișcarea celui în balans,

căldura să joace misterios șotron pe pieptul gol

cu muchiile zilei.

 

Ce natural mi-e gestul, cât de albastru

mă întind la picioarele ei, doritor

să nu-i lipsească dimineața din marele salt,

mă uit la vecini cum își amână serbarea

mereu pentru final, când cina e o treime

din strălucirea mesei pline de la prânz,

nu, astăzi nu mai vreau să dorm

ca cel ce n-a auzit de pilda fiului rătăcitor.

 

Pe-o scară de la unu la oricare eroare

labirintul se bucură, îmi spune

că nu e niciun inamic în albia coborândă-a unui plâns,

din zece controverse nouă nu au tată,

mamele lor sunt perpetuu străine,

cu toții s-au plimbat prin mintea mea, pungași,

cât nu am fost îndrăgostit de palma ei

ca de barca ce mă scoate cu bine la mal.

 

Stăm față în față, privim amândoi

cum zarurile scriu următoarea poveste,

când se ridică fericită în picioare,

ferestrele sufletului meu nu-și mai încap în piele,

credeți-mă, cea mai interesantă femeie

e secunda pe care nu poți s-o numești după chipul tău,

doar aștepți. până când cerul

se apropie tiptil și-ți intră în ochi

cu tot cu inima ei.

 

38.

consfinţire

 

şezi blând suflete al meu

în lumea asta mare

sunt atâtea trupuri goale

însă niciunul dintre ele

nu ţi s-ar potrivi mai bine

decât aceste cuvinte

în care încerc să te cuprind

cu toată înţelegerea mea

 

suntem meniţi să fim împreună

om şi dumnezeu

până la ultima suflare

de (cu)vânt

 

duh al înţelepciunii

cu cerul în ochii

şi cu pământul pe limbă

ţie mă închin.

 

39.

Stau în casa-mi din codrul de-argint…

 

Stau în casa-mi din codrul de-argint

și observ cum fluturi de omăt

împodobesc covorul de lumină

ce străluce și doru-mi alină.

 

Îngerii cântă cu glas cristalin,

umplându-mi sufletul de har divin.

Și, ca din senin, o sclipire albastră

apare-n tabloul feeric de-afară.

 

Este ea, zâna iernii albastre

pe care-o-așteptam fără răbdare

s-aducă cu sine darul zeiesc

al unei iubiri cu trup femeiesc.

 

Stau în casa-mi din codrul de-argint

și-o siluetă, cu pas inocent

se-apropie de mine spunând: –

„Sunt eu!” și-n brațe îmi sare plângând…

 

Și chiar e ea… dragostea mea!

 

40.

after dark

 

2 şi 10 minute

orice sunet s-a oprit

în aer a rămas încremenită frica mea

pe care încerc să mi-o vindec cu un dor absurd de copilărie

când aceeași frică de nopți şi umbre

fusese învinsă de mama

cu luminile aprinse şi ușile deschise între dormitoare

 

trăim într-un secol în care

din punct de vedere tehnologic s-ar zice

că nu ne mai poate îngenunchea nimic

când stăm cu telefoanele pe noptieră cu mâinile pe piept

sufocați de propriile noastre închipuiri

la 2 şi 10 minute nici un telefon nu sună

nici tu nu îndrăznești să chemi pe cineva pe oricine

să deschidă ușă să-ți aprindă lumina să-ți spună o rugăciune

 

sunt câteva sute de suflete în căminul acesta studențesc

care mișună cot la cot cu gândacii de bucătărie din camere

care mănâncă şi scurmă şi beau şi mor de frică

(la fel ca şi mine)

de întunericul inexplicabil

sunt câteva sute de suflete de corpuri de orice vrem noi să fie ei

care adorm cu spatele chirciți lângă trupurile diamantine ale iubitelor

care adorm cu telefonul/berea în mână pe noptieră sub pernă

de-o frică insolubilă

de singurătate şi prea mult întuneric

**

vrem nopțile acestea doar pentru tandrețea noastră pentru trupul nostru viciat şi rănit

în nopțile acestea ne vom descrie sentimentele pe un ecran tactil

când

de multe ori

între patru pereți

două suflete înseamnă prea mult şi

trebuie să ne obișnuim cu toate gândurile noastre răspândite

peste tot în cameră

să ne iubim singuri

în oglindă

să ne cumpărăm cât mai multe oglinzi până ajungem

să ne speriem de toate reprezentările noastre

trebuie să iubim noaptea

să iubim

în cutiuțele noastre pentru bomboane de crăciun

cu paturi şi fittonii fragile şi căni şi tot felul de vase

şi multă multă singurătate

**

nu știu de ce sper să apară extratereștrii

luminile de pe ion mihalache

se sting una câte una

una câte

una

câte vieți avem şi ne alegem doar cu sărăcia

cu incapacitatea noastră de a simți

umanul

de ce să stăm ascunși după perdea

când toată durerea noastră se strânge în gambe în tălpi

în felul în care întunericul se lasă peste blocurile aceluiași bulevard

 

mi-aş dori să am o putere imensă

să cred

să mă conving că nu voi fi nefericită

că nu îmi voi trăi la fel ca toți ceilalți propria mea

dramă domestică

sunt lumini ce rămân mereu aprinse

ce pulsează şi pulsează şi pulsează

ca o inimă

pe care mi-aș dori-o atât de mult

cu care aș vrea să pot să vorbesc

să spun că nu pot să funcționez în alt fel

decât în tăcere

după perdele sperând că există extratereștrii

sperând la o noua zi

 

41.

Telefonul sună în camera alăturată însă nu pentru mine

 

mă uit la cerul cu stele yoyo

la casele cu acoperiș plouat care la lumină arată ca ciocolata caldă

şi mă gândesc la băiatul din școală primară

dispărut acum în fibra mea

cu creioanele lui cerate

şi cu anii noștri de joacă

În care eu  mi-am croșetam dorințe si impresii despre viață

Pentru care acum am desenat o fântână cu mozaic și

am lipit-o pe ușă

(ăsta fusese primul lui gând când descoperise culorile scurse pe degete)

am desenat o fântâna care l-a înghițit

ca să renasc eu

rebotezat/proiecție

o întindere a lui de mână către lumea în care acum mă întreb ce mai face

dacă se mai joaca în curtea casei cu hamac și cireși

eu am mai fost acolo

cu picioarele moi și unghiile învinețite de frig

când plămânii mei se umpleau cu aer de iarnă

se facea curent şi ușa începea să se tânguie

amintindu-mi de el

umblat prin seri de imaginație și prosteală bucuroasă

şi poate că el stă şi acum să se joace cu stelele yoyo

ca să îmi arate că nu a murit

că este cu mine și îmi salută fantezia zilnic cu sinceritate

Şi că stelele coboară și urcă în mișcări spasmodic-arcuite

Şi nici o iedera nu le poate lua de mână

Şi nici un om nu reușește să bată palma cu lumina lor

 

eu îi mai schițez un gând băiatului care a simțit lumea cu mine

sperând să se joace frumos agățat în constelații

cu creioanele cer-ate fulguind peste oraș

 

42

Eu, preapuținul

 

Un singur dinte de aur

nu e deajuns

sfâșii cu el coaja lucrurilor

și gălbenușul lor curge pe mine

amiază desfătătoare

ochii deschizi în plină lumină

și ți se pare că vezi

furnică dansând printre noduri și semne

nicio vedere nu-nhamă

la caleașca de har a secundei

caii sălbatici ai nopții

 

Eu care am călcat eșafodul

eu care am îmbrăcat straiele de cenușă

ale călăului

eu orbul din naștere

ascundeți bastoanele albe

ce mare scofală să pipăi

lacrima zilei care se deapănă

somnul drumeților prăvăliți

pe iarba de vise

zborul zănatic

pasăre dezgolită de cer

ai născut și vei mai naște copii

schilodiți de spectrul luminii

lasă viermii să cadă din cioc

lanțul trofic trece prin tine

cu zilele tale te hrănești

singurătate triumfătoare

obârșia lumii

 

Ermetic te rostogolești

din tatuajul pătimaș al secundei

infraroșul prezentului

mulat pe coapsele tale

generoasă alcătuire ți-a fost hărăzită

pentru puțina iubire de trăit

imensitate de cer,Doamne

pentru umilul de mine

 

43.

Lacrimi de zăpadă

 

Undeva, o copilă își aruncă lacrimile în zăpadă.

Sărbătorile sunt departe, au gust amărui și parcă-s legate cu lanțuri

de scorbura vieții,

iar bunica nu mai poate să aducă fântâna acasă;

rugăciunile goale, deasupra mesei, ating cerul,

viscolul se furișează în odaie;

în depărtări, lupii își dezbracă pădurile verzi,

serile tușesc

toate la o lumânare.

 

Pe horn au poposit vulturii, vracii și-au aruncat cuvintele în foc,

diminețile se întind între doi stejari mincinoși,

un greiere stă închis în somnul Mariei;

îl aude, îl ascultă, îl aplaudă,

prin ochii ei trec actori de gală,

păianjenii au împrumutat haina bunicului, e roasă de gânduri, dar albă

și trainică.

 

***

Nu plânge bunico, din potecile mele vor răsări flori,

într-o zi îți voi aduce câmpia în ogradă,

și nu te speria de strigătul meu, știu că surzește îndată ce-și pune pantofii de duminică,

deseori se agață în morile de vânt,

dar iată, Carul Mare s-a oprit pe prispa noastră,

și nimeni nu știe să înhame mai bine ca noi

caii de suflet. 

 

44.

,,O poveste adevarată’’


Se spune că a fost odată

Într-o ţară îndepărtată,

Un castel semeţ, frumos

Al unui prinţ arătos…

Prinţul însă, ce păcat

Nu era nici însurat.

Era trist şi supărat

Şi mereu îngândurat…

A cunoscut multe prinţese

Frumoase, fine, culte, zvelte,

Dar nu ştiu cum se întâmpla,

Că niciuna nu-i plăcea!

El picta, vâna, cânta

Pădurea mult o îndrăgea…

Şi zilnic, în orice seară

Noaptea-l tot prindea pe afară.

Prin al codrului desiş,

Noaptea se lăsa furiş…

Luna raze a trimis –

Totul părea ca în vis:

Copacii încet foşneau

Cu glas tainic îşi şopteau

Vorba vântului de vară

Ce a venit la dânşii iară…

Glas de tulnic se auzea

Vântul acompania.

Cerul stele dezgolea

Zâna nopţii, apărea.

Dar voinicul prinţ acum,

Era pe-al visului tărâm..

Zâna s-a apropiat,

Pe frunte l-a sărutat,

Şi pe locul ce-a atins

Apăru cu roşu aprins

O stea mândră şi dinţată

Ca s-o vadă lumea toată!

Şi cu degetele moi

Ce pune  roua clară-n zori

Trei picuri dulci de crin lăsă

Pe chipul care-l sărută.

Şi apoi, timid în noaptea rece

Pe când deasupra luna trece

 

 

Prinţesa nopţii a roşit

Pierind într-un nor de argint.

O boare caldă s-a pornit

Până ce prinţul s-a trezit…

Privind în jurul său mirat,

Plecă încet către palat.

Şi-n baldachinul rece, fin

Se cuibări printre satin,

Iar picurii mirositori

L-au dezmierdat până în zori!

Trezit a doua zi, târziu,

Privi spre cerul azuriu…

Un singur nor pe cer era,

De argint cu totul el părea…

Prinţul chipul şi-l spăla

Şi în oglindă se privea.

Văzu steaua cea dinţată

Roşie ca prima dată!

Dar, deloc însă mirat

Parcă s-ar fi bucurat!

Închise ochii şi pe dată

Faţa i se-nsenină deodată:

„- Acum ştiu sigur, n-am visat

Ştiu că exişti cu-adevărat!

Prinţesa visurilor mele

Ce te văd zilnic printre stele.

La noapte simt că-s pregătit

Să-ţi mângâi părul de argint…

Să te privesc uimit, mirat

Să te-ntâlnesc…! Nici n-am visat!”

Şi timpul s-a oprit în loc…

Ce s-a întâmplat, nu ştiu deloc!

O veşnicie parcă a durat

Până ce ziua a plecat.

„ De mă auzi, prinţesa mea,

Te rog, mai vino-n lumea mea…

Cobori din norul argintiu

Vreau lângă mine să te ştiu!”

Când ruga prinţu’ a terminat

Văzu din nori un turn înalt

Scări de argint stele urzeau…

Până cei doi se apropiau –

Zâmbind timid, pur şi curat

În lumi de vis ei au plecat…

Şi de atunci, până mereu

Sunt ocrotiţi de Dumnezeu.

Din lumea lor cea fermecată

Ne trimit dragostea curată.

Povestea lor o retrăiesc

Toţi oamenii care iubesc!

 

45.

Balzac

 

nu

e

pentru

creierul

meu

resuscitat

în

schimburi

de

legi

inexacte

.

fac

iluzia

aprinderii

degetelor-

„puhhh!”

.

înaintez

spre

percepţii

colţ

cu

ademenirea

,

colţ

cu

amăgirea

,

colţ

cu

Modeste

Mignon

.

orchestră

de

râsete

în

cavalcadă

„ţine

Magia!”

&

ţine

smintirea

.

„sigur

mergem

pe

unde

trebuie?”

,

întrebai

.

cred

era

vişinie

căciula

ta

.

m-aş

fi

apropiat

taman

când

n-ai

fost

lămurit

.

m-am

dat

şmecheră

te-am

dus

direct

pe

dig

.

ţi-am

arătat

pasărea

din

copac

am

tras

fermoarul

bluzei

până

sub

buza

inferioară

.

noapte

&

ceaţă

&

parcă

nu

găseam

întâlniri

cu

tine

pe

conducte

parcă

nu

trudiserăm

împreună

de

mama

focului

ne

extindem

artileria

antiaeriană

 

46.

elegie | ilustrații

 

trăiesc în singurătate copacii

în mirosul pământului răvăşit de apele sfinte

în brațele nopții, în trupul lor

strângându-şi în bandulieră vibrațiile frunzelor

susținute pe rând de două încercări reuşite

ale aceluiaşi gând, mușcat, agitat

prea familiar cu trupul adolescentin

al dimineților încă necunoscute.

trăiesc, cu aripile sprijinite

pe celălalt țărm al lumii, păsările

împrejmuite cu razele soarelui înălțat

pe cealaltă față a pământului

hrănind cu pilule

omenescul nimb primitiv

al străvechilor munți microscopici

sedați prea curând de linia orizontului roşu.

freamătă sub cupola spațiului sideral

toate bătăile de piept ale astrelor orientate difuz

dragostea noastră, un cod de bare

ale unor noi hieroglife, săpate postum

întro scăpărare de lumină…

 

reclame prin ilustrații.

un naufragiu cu brațele încrucișate pe cerul deschis în căutarea frunzelor moarte.

semnul aşteptat al cârtiței cu lungi rădăcini

cu orgoliul rănit de durerile naşterii versului cald

sub ferestrele celorlalte anotimpuri.

 

I.

o dimineață necunoscută.

ce altceva putea fi

în amintirea orbitoare a primelor nopți

consumate la fel de viu

ca freamătul clopotelor

pe timp de furtună.

 

nu cerem decât dreptul la celălalt semn.

această față sângerie a pământului

spălată de talazuri pe stâncă.

 

II.

se-adună norii.

rătăcesc pe bâjbâite sub felinar

frunzele susținute pe rând

de credința omului viu, călător.

fără sens, tocmai el răsuflă

ca un animal nocturn, timpul rănit.

 

un obstacol fără conjuncții

săpând galerii sub calota străzilor

unui oraş crenelat

de întrebări şi răspunsuri.

 

III.

iată-i pe toți adunați aici

ținând în mâini celălalt capăt al lumii

o roată transparentă a marelui val

ridicată până la absurdul omniprezentului gând

trecut de prima furtună.

 

semnalul ce trebuia aşteptat era altul.

frigul ca o simplă acoperire.

frica unei altfel de nopți

ascunsă-n pupile

spălată în apele sfinte.

 

IV.

mergeau drept bătrânele cârtițe

aclamate de absurdul zorilor reci

încercând să justifice marginea pământului

cu puterile lor primitive.

se ridicau diminețile

punând preț pe fețele necunoscute ale versului cald

născut sub ferestrele celorlalte anotimpuri.

 

marele ilustrații au revenit cu brațele goale

experimentul suprem, la fel de viu

ca ochiul străpuns al orbului din scăldătoare

la prima trezire.

 

V.

ilustrații, calde suveniruri.

tainice căi deschid împreună retorice gânduri

cuvinte semănate pe câmp

până la polii revărsați ai inimii

peste îmbrățişarea fierbinte a pământului.

 

cine a reuşit să cântărească

freamătul cald al ploii strivite la fiecare pas

acela pe care mateloții îl adorau

ca respirația slabă a peştilor zburători

ai căror ochi se aprindeau carnivor

pe câteva insule?

 

la fel de blând se aprind nopțile

ca rănile unui poet însetat de naşterea versului cald

aidoma libertății cuvântului crud

așternut pe hârtie.

 

47.

Scrisori din Okinawa

 

Draga mea,

când vei primi această scrisoare

aici se vor fi scuturat de mult cireşii

din ploaia florilor vor fi rămas doar semne și

liniştea acestor cuvinte albăstrind foi peste foi

cu gândul la tine hoinăresc pe alei

se zbat în iarbă elfii, lumini de sus petrec

pe-aceeași scenă veche al lumii mut spectacol

deși irepetabil schimbă decorul verii sub recile săgeți

s-a scuturat sakura și umbrele s-au dus, ceremonii

aromele știute îmi îndulcesc povara multor gânduri

prin care tu pășești, firesc îmi umpli cupa fără să fii aici

nici nu respir de teama risipirii, în aburii părelnici

prin simțuri treci tiptil, mă-ndemni să beau zâmbindu-mi

și beau, umplându-mi golul, îți spun distanța doare,

doare violent

lipsesc tăceri aievea, amară liniștea în cercurile ceștii

când pentru o secundă apari în aburi verzi de ceai

 

bat clopote în temple când păzitorii păcii

trec punțile din ziuă înspre adâncul nopții

în câteva ore lumina acestor cuvinte la tine pe masă va fi

înconjurăm planeta cu inele de gânduri

ciudat un creion ascuțit, inima

înserează pe o gura de rai de prin văile noastre

prin această parte de lume n-a reuşit vreo ploaie să spele

praful hoinărelilor de acasă, port în suflet bucăţi

din patria mea.

 

ca un fir de nisip în clepsidră cântăresc din priviri luna plină

făpturi fără chip se întrec în suflare de vânt, frunze roșii

alți cocori trec spre sud biciuind înălţimi

aproape un an de absenţă s-a scurs

sakura miroase a sevă de toamnă, foșnesc pe aproape zăpezi

am promis să-ţi arăt Okinawa, din nou primăvară va fi

fără tine sunt un biet muritor, un migrant pe pământul străin

exilat în această scrisoare parfumul exotic te va găsi frumoasă

tu pune de-un ceai, potrivește în kado cerul, pământul, focul

împletite ca destinele noastre și, așteaptă-mă

vreau să vezi Okinawa primăvara devreme

când muguri pocnesc și dulcele sevei se preface în flori

nu uita de scrisori, una peste alta aşază-le, aşa vom zidi

depărtărilor casă, o casă de dor și litere arse.

 


 

 

 

 

 

REGULAMENT literaturitate.ro 2016:

Concursul va avea loc doar dacă vor exista 30 de texte înscrise, minimum .

Perioada de desfăşurare efectivă: 12 noiembrie – 30 decembrie 2016.

  1. Trimiterea poemelor pentru concurs: 12 noiembrie-02 decembrie, ora 24.00.
  2. Postarea poemelor în pagina de concurs: 03-04 decembrie, ora 24.00.
  3. Jurizarea şi Votarea: 05 decembrie – 25 decembrie, ora 24.00
  4. Anunţarea câştigătorilor, afişarea clasamentelor: 26-30 decembrie.

Juriul virtual:

  1. Angela Nache-Mamier, poetă franco-română, critic, traducător – preşedinta Cenaclului Musc’art în Franţa, Frontignan – președintă a juriului;
  2. Balázs F. Attila, scriitor, traducător, editor – membru de onoare al juriului;
  3. Adrian Grauenfels, poet – câștigător al Marelui premiu literaturitate.ro, 2015;
  4. Daniela Varvara, profesoară de Limba şi literatura română, doctor în filologie, poetă -câștigătoare a Premiului I literaturitate.ro, 2015;
  5. Elena Katamira, poetă – câștigătoare a Premiului al II-lea literaturitate.ro, 2015;
  6. Ștefania Pușcalău, poetă, 1994 –1998 membru al Cenaclului literar Zburătorul Onești, 2013 – secretar de redacție al Revistei Expresia ideii, Oneşti;
  7. Mihaela Aionesei, poetă, membră a Ligii scriitorilor din Brasov (2012), redactor la Revista Ritmuri brașovene;
  8. Simion Cozmescu, poet, editor la Revista Lada de Zestre, revistă de cultură și civism a Asociației Călan 1387;
  1. Mioara Băluță, poetă, redactor-șef adjunct la revista 13Plus;
  2. Teodor Dume, poet, fondator şi director revista Ecoul, Oradea;
  3. Valentin Busuioc, poet, Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1996).

 

Premii acordate la notare/votare:

  1. Premiile juriului
  2. Premiul publicului

Premii acordate de reviste de cultură:

1.Premiul Revistei “Cafeneaua politică şi literară” – publicaţie de informare, analiză şi cultură politică, Drobeta – Turnu-Severin, prin domnul Mircea Popescu, jurnalist, redactor-şef al revistei;

2.Premiul Revistei “Singur” – revistă de cultură, civilizaţie şi atitudine morală, Târgovişte, prin domnul Ştefan-Doru Dăncuş, fondator al revistei.

3.Premiul Revistei “Literadura” – revistă editată la Buzău, prin domnii: director Costel Suditu și redactor-șef Teo Cabel, fondatori ai revistei și poeți.

4.Premiul Revistei “Algoritm literar” – revistă de literatură și artă editată la Călan – Hunedoara, prin domnii: director fondator Ioan Barb și senior editor Silviu Guga.

Premiul organizatorului:

  1. Premiul konku2016

Menţiuni (doar dacă este cazul):

  1. Menţiune I
  2. Menţiune II

Contribuie cu generozitate:

  1. Teodor Dume, poet;
  2. Angela Nache-Mamier, poetă franco-română,;
  3. Elena Katamira, poetă;
  4. Mioara Băluță, poetă;
  5. Simion Cozmescu, poet;
  6. Carmen Tănase, poetă;
  7. Ștefania Pușcalău, poetă;
  8. Mihaela Aionesei, poetă;
  9. Valentin Busuioc, poet;
  10. Valentin Irimia, poet;
  11. Ottilia Ardeleanu, organizatoare concurs, poetă.

Mediatizare:

  1. Radio Vocativhttp://radiovocativ.com/, prin domnul Valeriu Dg Barbu.

Reguli de concurs:

  1. Pentru juriu:

Juriul va nota fiecare text, obligatoriu, cu note de la 1 la 10, cu maxim o zecimală (ex.: 8 sau 8,6; 6 sau 6,7 etc.). Câştigătorii vor fi desemnaţi în ordinea mediilor aritmetice.

  1. Pentru publicul cititor:

Fiecare cititor autentificat va evalua fiecare dintre texte, cu note de la 1 la 10, cu maximum o zecimală (ex.: 5 sau 5,5; 9 sau 9,3 etc.). Câştigător va fi desemnat poemul cu cel mai mare punctaj acumulat.

Observaţie: votul publicului se consideră separat de votul juriului şi nu va fi luat în calculul notei finale a fiecărui concurent. Autorul cu cel mai mare punctaj calculat prin suma notelor votanţilor va primi Premiul publicului.

  1. Pentru concurenţi:

Participanţii trebuie să-şi creeze un cont de acces pe site-ul literaturitate.ro, până la data de 1 decembrie 2016, cu o scurtă descriere a activității literare și să posteze minim 3 texte până la data de 1 decembrie 2016.

Fiecare participant va trimite la concurs doar un singur text, nepublicat virtual sau pe hârtie. Nu se impune vreo temă. Poate fi poezie în vers clasic sau în vers alb, dar nu alte (sub) genuri.

Se solicită şi recomandă folosirea diacriticelor, se ştie faptul că lipsa lor, în anumite situaţii, schimbă sensul cuvintelor, lucru care poate fi în defavoarea concurenţilor, prin depunctarea textului.

Greşelile gramaticale şi limbajul licenţios duc la descalificarea textului în cauză.

Trimiterea poemelor pentru concurs:

Textele se vor trimite cu fontul Times New Roman, mărime 12, conţinând titlu şi numele autorului care va fi plasat sub titlu, pe adresa de e-mail: konku2015@yahoo.com (atenţie: NU se postează în pagina de concurs şi nici pe site!). Autorii vor primi confirmare pentru trimiterea textelor în cel mult 48 de ore de la primirea e-mailului. În cazul în care nu vor primi e-mailul de confirmare, înseamnă că textul nu a ajuns şi va fi necesar să retrimită textul pentru concurs!

Identitatea autorului nu va fi cunoscută decât după afişarea rezultatelor!

Postarea poemelor în pagina de concurs:

Postarea textelor participante se va face de către organizator numai în perioada menţionată în regulament. Vă rugăm să nu publicaţi pe site (și nici în alte spații literare pe durata concursului, până la afișarea rezultatelor!) textele participante (acestea vor fi descalificate)!

Jurizarea şi votarea:

Atât juriul cât şi publicul (concurenţi şi neconcurenţi) vor nota/ vota numai în perioada menţionată în regulament.

Oricare vot va fi trimis pe adresa de e-mail a concursului konku2015@yahoo.com şi nu se va face cunoscut decât după terminarea votării. Votantul trebuie să trimită obligatoriu nr. text – notă (ex.: 1 – 6; 2 – 8,3; 3 – 10…) pentru fiecare concurent. Votul trebuie obligatoriu însoţit de numele votantului.

Observaţie: Concurenţii, obligatoriu, vor vota şi trebuie să voteze fiecare text, mai puţin pe cel personal.  Dacă există neparticipanţi la concurs, dar care doresc să voteze, este necesar să se înscrie pe site până la data de 02 decembrie 2016. După această dată nu se va mai permite niciun vot extern site-ului.  Voturile vor fi trimise pe adresa de e-mail mai sus menţionată. Orice vot suspicios, care pare să fie cu dedicație expresă vreunui concurent va fi anulat fără a mai trebui dată o explicație. Orice abatere de la regulament va fi penalizată, singurii care vor avea de pierdut fiind concurenţii. Rugăm, deci, corectitudine!

Toate notele juriului vor fi trimise pe adresa de e-mail a concursului şi vor fi făcute cunoscute după încheierea concursului, în perioada precizată în regulament.

Organizatorul va comunica notele juriului, verificarea corectitudinii jurizării se va face de către preşedintele juriului şi de către fiecare membru al juriului în parte.

Anunţarea câştigătorilor, afişarea clasamentelor:

Cele două clasamente, al juriului şi al publicului, vor fi cunoscute în perioada precizată în regulament. Tot atunci se vor afla şi câştigătorii, vor putea fi trimise felicitări, comentarii critice etc. în limita bunului-simţ!

Premierea:

Premierea va avea loc după 1 ianuarie 2017, la o dată care va fi anunţată ulterior. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a reveni asupra acestui punct din regulament pe parcursul şi după finalizarea concursului.

Premiile constau în diplome virtuale, cărţi cu autograf oferite de scriitorii prezentaţi mai sus, publicarea câştigătorilor în revistele prezentate mai sus, traducerea în limba franceză a poemelor câştigătoare ale Marelui Premiu şi Premiului I, II,  prin doamna Angela Nache-Mamier, poetă franco-română şi în limba spaniolă a poemelor câştigătoare ale Marelui Premiu şi Premiului III, prin doamna Elena Katamira, poetă, premii în bani acordate de persoane generoase, ale căror nume vor fi făcute cunoscute în deplin acord cu acestea.

Locul şi data premierii vor fi stabilite de comun acord cu premianţii. Cel puţin, organizatorul doreşte comunicare permanentă!

Alte detalii la momentul potrivit!

Orice sesizare, nelămurire privind concursul/ regulamentul se va trimite pe adresa de e-mail de mai sus şi sub nicio formă în pagina de concurs ori în alte locuri on-line.

Vă aşteptăm. Mult succes!

Organizator: konku2016

Observaţie: organizatorul îşi rezervă dreptul de a ajusta regulamentul până la data afișării poeziilor în concurs.

Femeia şi Dumnezeu (încheiat)

Concurs de poezie, martie-aprilie 2016: “Femeia şi Dumnezeu”


Poezii în concurs:

 

1.cuvinte

Așa
în hohot roșu lumina anunță :
nu va mai fi lumină
cioburi de spaimă tăioase
bucăți de vise
frânturi de realitate răsturnată
domină
dansează hora îndrăcită a beznei în patimi neîmplinite
bacante hieroglife
angoasă
și umbra îngerilor speriată  se ascunde caută colțuri
în care să îmbrățișeze
ascunsă viață
eu, încălțată în pantofii mei cei roșii
sfidez
dansez pe masă

dumnezeu ?

 

2.DIN TINE PRIMĂVARA S-A NĂSCUT

 

Cordonul tău, femeie,-n mărţişoare,

Legatu-s-a de lume ca un dor

Şi ridicat la ceruri de cocoare

În trunchiul primăverii călător.

 

Spre albe dimineţi de iasomie

Se leagănă în tine dezmierdări,

Cu fir de înflorire purpurie

Aprind neistovitele cărări.

 

În ochii rouraţi se văd izvoare

Ce se revarsă palmelor de lut,

Cu prunci la sân ca nişte mărţişoare,

Din tine primăvara s-a născut.

 

3.Adam &Eva

Când a văzut El ,Dumnezeu că omul nu este bine singurel să fie
Din lut a luat și-o  coastă bărbătească  și a făcut pe Eva drept soție
O frumusețe fără-asemănare un chip perfect și fără prihănire
Adam văzând-o a simțit deodata  cum ființa sa se umple de iubire

Aceasta a fost Eva,o minune ce nu o poți descrie în cuvinte
Dar Dumnezeu a dăruit femeii câte ceva din darurile sfinte.
Azi noi greșim când spunem că femeia și-a îndrumat bărbatul la păcat
Ea a dorit ca soțul ce-și iubește să se cunoască cu adevărat.

Și ce a fost să fie se-ntâmplase ;din măr mâncat-au și văzând cum sânt
Ei s-au ascuns de cel ce îi crease și fosta-u alungați către pamant
Așa a început atunci viața ;Adam și Eva au avut copii
Și datorită lor suntem noi astăzi,doar datorită lor azi suntem vii.

Azi Eva e în orișice femeie , femeia e perfectu-ntruchipat
Ea-ncearcă l-a bărbat ochii-ai deschide, noi zicem ca îl duce la păcat
Dar marele păcat e neascultarea de ființa ce ne e superioară
Și în gândire și în gingășie și-n dragostea cu care ne-nconjoară.

Adam și Eva nu au să dispară, au fost și sunt și-nveci ei au să fie,
Prin ei viața a intrat în lume și doar prin ei cei morți au sa învie
Când soțul își ascult-a sa soție,și ascultând păcatu-nfăptuește
El știe totuși că de el alături este soția care îl iubește

Și-atunci chiar Dumnezeu îi dă iertare și șterge ale omului păcat
Văzând că soțul chiar știind că pierde, el la iubire tot n-a renunțat
Adam și Eva astăzi e dovada :cât timp iubești o altă lege nu-i.
Cât timp iubești ființa ce ți-e dragă și Dumnezeu îți dă iubirea lui.

 

4.Femeia și Dumnezeu

 

Uite Femeie!
Soarele fuge de tine cu urme de regret
pe un drum național undeva între București și Ploiești;
te ții scai, înhămată la un Corsa C
al cărui kilometraj refuză să te ajute,
faci slalomuri pe șoseaua îngustă
pe când Dumnezeu plătește blana de dalmațian
comandată special pentru tine.
Ți s-au decolorat ochii de la atât soare
și-acum primești complimente
cu seninătate
și cu aceeași doză de nepăsare
uiți să mulțumești.
Ridici privirea în căutarea blitz-ului declanșator
atunci când acorzi prioritate unor pietoni

grăbiți de un claxon strident.

Oare plus cu minus ȋi dă zero și lui Dumnezeu?!

Tu, care ai primit viață ȋn pauza de masă

și ai fost modelată ȋn prelungiri

din fragilitatea și liniștea bărbatului de lȃngă tine,

aduni instantanee cu premeditarea

unui contabil chibzuit

să poți ȋnchide balanța la sfȃrșitul exercițiului.

Femeie!

Dumnezeu te angajează și fără poză în CV
trebuie doar să te semnezi!

 

5.dumnezeu rămâne doar al lui

 

îl  împărțisem frățește pe întinsa câmpie a pielii

cu alte femei

țineți în voi darul primit  

cum ține copilul în gură bomboana mentolată

veți fi dulci răcoroase

veți scălda în siropul sângelui cavalerii

precum în apele iordanului

 

dar surorile mele treceau din mână-n mână

bancnote foșnitoare în nopți de black friday

 

facă-se voia sa am spus

și le-am ucis una câte una

le-am vândut la bucată mai mult degeaba le-am dat

vânătorilor de chilipiruri

 

numai aceasta care scrie a rămas

numai ea scuipă afară sosul gras al recunoștinței

 

facă-se voia sa

precum în ceruri așa și în poemul acesta

 

cine are urechi de auzit aude

dumnezeu își adună cu răbdare fiecare fărâmă din om

orice negoț s-ar face

până la urmă nu-i scapă nimic

 

de-asta am rămas între cuvinte

steagul gloriei fluturând pe turle pasărea  timpului îl ia pe aripi

în răvașele ploii bucata de gheață

bob de strugure în vinul amar

 

facă-se voia sa

precum în ceruri așa și în poemul acesta

 

delirul istoriei din urnele goale

mâinele meu

traversează înspre ieri

ziua de azi

 

6.Femeia şi Dumnezeu

 

Totul s-a creat de Sus, din Ceruri,

Un loc divin, acoperit de văluri.

Muritorilor nu le e dat să vadă,

Cum Lucifer a fost lăsat să cadă.

 

În mister este învăluit văzduhul,

Ne conduce Iisus, Domnul și Duhul.

Lucruri orânduite într-o listă albă,

Fără de scris și fără pic de grabă.

 

Eva a fost lăsată aici, pe Pământ,

Cu Adam să se-nţeleagă-n legământ.

Dar ființă curioasă, fără de răbdare,

Şi-a pierdut drumul, dreapta sa cărare.

 

Femeia din neștiință mărul a-ncercat,

Și reușit-a pe bărbat de-a înduplecat.

Între mrejele ei, uitând de-a sa menire,

A cunoscut rușinea, a inimii-mbolnăvire.

 

Femeia schimbă totul în jurul său,

Ea n-are teamă de nimic, fie bun sau rău.

Și-are curaj nouă luni în pântece să ducă,

Un pui de om, cu greu pe lume să-l aducă.

 

Ea trece peste greu și găsește soluții,

Nu piere dărâmată, stând numai la discuții.

Ea nu se dă bătută, luptă pentru fericire,

Iubirea familiei sale i-aduce împlinire.

 

7.Zădărnicie

Orgie de cuvinte azvârlite precum
într-o noapte de dragoste
păcatul și disperarea își aruncă
grăbite
hainele
cerul deșert al sufletului meu își strigă frica
că va muri otrăvit cu mierea minciunii
ce se prelinge de pe buze
atâta goliciune în jur
cum să n-o acoperi cu un dumnezeu?

Potop de neliniști
peste țărâna cărni-mi arzând
mă închipui a fi chivotul unui nufăr
evadat din noroiul deceptiilor
și lepădării de mine
îmi sfâșii pieptul în căutarea
unei seminte
din care să prind rădăcini
dar mă înec
cu dumnezeu-mi sterp de mână.

 

8.cuplul cel dintâi

 

nu mi-au spus niciodată că prima durere

e o confuzie de gen

a cărui ambiguitate

femeia o înțelege numai atunci când nu mai are nicio durere de pierdut

[prima durere este bărbat

la onomastica lui i se dedică povestea de dragoste a unui abuz de dialoguri]

 

pentru a uita că abandonul primei dureri

vine braț la braț cu libertatea [sau singurătatea?] platitudinilor de alcov

am botezat-o [domnul durere]

iar eu m-am prezentat de atunci pernelor celor care îmi promiteau alte dureri

cu numele de căsătorie [doamna dumnezeu]

 

9.Travaliu

 

Nu știam că pot să mă mai nasc vreodată,
declanșând travaliul cu o iubire moartă

mă vidasem în infernul
ce plămădea în neștiință un divin
excentric

îmi rodeam unghiile minții absurde
cu ochii dinlăuntrul
sinelui meu

aveam mâna ticsită de singurătatea
simțului tactil
și-o nevoie de contact cutanat sublim:
pielea ta îmbrățișând pielea mea
prezentă

nu speram să-nvăț a suporta durerea
ce mă devora în șoaptă,
impulsionată de consimțirea mea
nedreaptă

nu scriam decât un soi de nesatisfăcătoare rațiuni
pentru rațiunile-mi ilogice.
Depoetizam și cerul. Îl desființam de orice metaforă
care-l făcea să existe
în noi

mă vedeam legată-n lanțuri eterne
de un pat suprasaturat de eul meu,
mâncând cu capul aplecat,
folosind o singură cană
și același ruginit tacâm.

Să nu cunosc mila,
îmi tot plângeam în mine!

Mă temeam de ingratul final de manifest
ce omoară poeții lipsiți de muza
supremă

blestemam sufletul să mă erodeze
toată.
Să fiu nimic, dar tot întreagă.

Să pot, să sper…
să mă mai nasc vreodată.

 

10. lângă o mamă și moartea citește biblia

 

citesc prin dioptriile tale doamne

despre mine

în primăvara asta dată-n mintea copiilor

curcubeul se adapă și din noi femeile

ca și când am fi primit în dar

un buchet din penele păsării paradisului

și în brațe copiii

ca un decret de viață veșnică

 

îmi port pruncii la sân

și coasta aproape

lângă un dumnezeu cu mâinile la vedere

și viața în haine de duminică

nicio stea orfană nu iese nevie

dintr-o asemenea  îmbrățișare

femeie

cină cu dragostea în bucate

mamă

vocea iubirii în seara de blind-uri

care mântuie de păcate și un zeu

 

și Doamne

de vei rămâne vreodată  orfan

șterge-ți lacrimile înstelate

vino la sânul meu

 

  1. Ea…un miracol!

                                           

 

E un izvor făr’ de sfârşit,

Un cufăr parcă veşnic plin,

Un sprijin sigur şi voios,

Un tot perfect, şi-un scump mister.

 

E ce-a creat cu drag cel Sfânt,

S- alunge negrul de pe chip,

Să facă din nimic ceva,

Să daruiască dragostea.

 

E doar un fulg trimis de sus,

S- ofere viaţă pe Pământ,

Să completeze o jumătate,

Să dea tabloului culoare.

 

E un miracol minunat,

Atât de perfect conturat,

Când pe femeie o priveşti,

În Domnul n- ai cum să nu crezi.

 

12.Înveliș transparent

 

Mă uit în ochii tăi și-mi dau seama

că nu suntem foarte diferiți de cepe

 

sufletul meu e o femeie în fața ta

spunea Rilke

și eu știu că sunt o femeie învelită într-un bărbat

care e învelit într-o femeie și tot așa

până la Omul Cel Dintâi

care într-o bună zi

își deschisese garderoba cu măști

nenumăratele, infinitele măști

 

Mă uit în ochii tăi

și văd cum măștile devin transparente

cuvintele își pierd conturul

te văd aievea și tac

 

 

  1. Înfǎțișarea din urmǎ

 

Sinele meu dǎ nǎvalǎ

rǎspântii și povârnișuri

e ultima defilare a materiei

sunt Evǎ sau pasǎre albǎ

cazonǎ garderobǎ a naturii

guler scrobit

uniformǎ de galǎ peste pielea de șarpe

 

Din larguri de cer

din carapace de astru

femeile se adunǎ

ademenite de cǎderea în timp

a iubirii

 

Sunt eu traversând erele geologice

spre ultima defilare a materiei

prea aproape rǎsar amintirile

dureroasǎ prezențǎ

mușc din timp și nu mǎ mai satur

ce aproape este moartea de naștere

 

 

  1. clipa de trecere

 

cineva  pune împreună visele mele cu visele tale

Dumnezeu nu se împotrivește

privește răbdător dintre veacuri

 

clipele sunt aripi te ridică deasupra

parcă ai trăi în mai multe lumi odată

 

îți amintești cum a început totul

cu sărutul acela naiv furat în tramvaiul 8

când zburai pe străzi  odată cu fulgii de zăpadă

și te mirai că ei semănau atât de mult cu tine

 

te simțeai femeie la cei 15 ani ai tăi

ochiul tău nu știa mai nimic despre tine

dar clipa aprindea în tine vâlvătaia

 

urcai înfiorată scara până la stele și-napoi

erai o pasăre de ceață căutându-și cântecul rătăcit

 

Dumnezeu ți-a așezat pe umeri o pereche de aripi

în lumina apusului femeia din tine

a învățat zborul

 

15.Femeia si Dumnezeu

 

Femeia,ce-ţi umple trupul de fiori doriţi
Doar pe ea,ce frumos e să o alinti…
Acum ştiu,Dumnezeu a fost un geniu
Ce talent,în al creaţiei domeniu!

Să creezi femeia,ce artă nebună,
S-o faci să fie,cu tine-mpreună,
Să te preţuiască în infinitate,
Sentimente demne de divinitate.

L-aş întreba cum a reuşit femeia s-o creeze,
Dar cu siguranţă nici în veacuri nu aş înţelege.
El,singurul geniu prezent în tot şi-n toate
Cel ce-a creat,asemenea mirifică varietate…

Cum să-i mulţumim pentru ce-a făcut?
Căci sufletul,creând-o pe ea ni l-a satisfăcut.
Nu e cale mai corectă decât să o preţuim,
Căci femeia e tot ce ne putem dori!

 

  1. FEMEI…FEMEI…

Femeile-s nisipul din clepsidră

Fuior  de cer dat Domnului răsplată

Femeile sunt tâmpla care cântă

Când inima-i în cercuri încuiată

 

Femeile sunt aripa din cruce

Ce-n brațe l-au purtat pe Dumnezeu

Și și-au spălat picioarele caduce

În apa unde-a curs sângele-zeu .

 

Și și-au purtat picioarele sfințite

Prin orice osicioare de pământ

Și ape-mir ne botezau –țin minte

Și frunze și iubiri erau lut sfânt

 

Din steaua care-am fost odată

Și din genuni am apărut

Eu te-am făcut scânteie-n lut

Tu naște-mă din nou ca piatră.

 

17.Singura punte

 

fetițo

aceasta este mama ta

prea tânără prea încrezătoare

cei din afară s-au jucat de-a dreptatea

i-au așezat suferința  într-o vitrină ciudată

fără jucării

nu-ți lăsa păpușa nespălată  flămândă  nepieptănată

să plângă în colțul unde resemnarea a început să facă păianjeni

ea nu are vină

ochii voștri  țintuiesc așteptarea spinoasă

amintirile se decolorează ușor

buzele împietresc  în grimasa dinaintea unui plâns subit

brațele voastre  s-au încolăcit printre gratii

în spatele lor un chip de piatră și lacrimă

 

fetițo

aceasta ești tu

prea bătrână prea suspicioasă la nici trei ani

nu scoate limba oglinzilor ele nu sunt  mai strâmbe decât oamenii

nu au de-a face cu vieți paralele doar o lume vor cerne prin tine

complicată și rece

nu cunosc nici legile pe care le vei învăța mai târziu pe de rost

tu n-ai avut leagăn  n-ai putut striga cât te doare

nici păpușa n-a înțeles de ce o inimă în formare

secătuiește noaptea  de vise

și stele

 

 

fetițo

acesta este îngerul care te apără

prea precoce prea încercată

ți-ai găsit un univers  între litere dospite de taină

vei murmura  „ o santo die miracoli“

după ce ți-ai uitat  ochii buzele brațele inima

într-o zi femeia frumoasă și tânără se va întoarce

îți va săruta ochii buzele brațele

îți va legăna așteptarea grimasa neînțelegerea

se vor colora amintirile pentru o nemărginire întreagă

 

atunci vei simți  cu adevărat care este singura punte

între viață și Dumnezeu

  1. Binecuvântare

 

Nimeni, își spuse ea în gând,

Doar Dumnezeu stăpânește ziua de azi!

 

Dar dacă eu aş lumina lumea

Cu o lumină mare

În care-aş pune tot sufletul împărătesc?

 

Şi cu cuvintele simple,

De la-nceputul lumii,

Sfinte şi adevărate,

Aş dărui gurii Cuvântul de Aur.

 

Dreapta ca iarba crudă

Ar fi Vorba.

Alb ca faţa lunii

Ar fi Obrazul.

Milos şi blând ca sufletul Lui

Ar fi Ochiul.

Simplu, mai dulce şi bun

Ar fi Chipul.

 

– Doamne, din tăria de sus,

Dă-ne nouă fiinţele noastre din nou!

Ca un cântec de dragoste,

Fără noapte, fără clipă, fără moarte…

 

 

Succes tuturor participanților!

 

Nu uitați, între 25 aprilie și 12 mai să votați!


Un nou concurs de poezie, cu tema Femeia și Dumnezeu, va avea loc în perioada 19 martie-15 mai 2016.

Trimiterea poeziilor cu temă dată: 19 martie-21 aprilie

Afișarea poeziilor în pagina de concurs: 22-24 aprilie

Votarea poeziilor din concurs: 25 aprilie-12 mai

Afișarea rezultatelor concursului: 13-15 mai

Premierea constă în publicarea poemelor în reviste literare. Posibile alte modalități…

 

  1. Trimiterea poeziilor se face pe adresa de e-mail: konku2015@yahoo.com
  2. Afișarea se va face fără numele autorului
  3. Votarea se face obligatoriu de către toți participanții la concurs
  4. Afișarea rezultatelor se va face în intervalul precizat

 

Se postează un singur text, cu diacritice, inedit și la temă! Au drept de postare numai autorii înscriși pe site până la data de 21 aprilie 2016!

Nu se acceptă greșeli de gramatică, postări indecente, modalități de recunoaștere/deconspirare a autorului altele decât stilul personal!

Se votează, obligatoriu, toate poeziile postate! Au drept de vot numai autorii (participanți și neparticipanți la concurs) înscriși pe site până la data de 21 aprilie 2016!

Votarea constă în acordarea de note de la 1 la 10, eventual cu o singură zecimală!

Voturile vor fi de forma: NUMĂR TEXT-NOTA ACORDATĂ și vor fi trimise pe aceeași adresă de mail, ele nefiind cunoscute decât în momentul afișării rezultatelor!

Vor fi anulate din start poeziile și voturile necorespunzătoare, care nu respectă regulamentul!

 

Organizatorul își rezervă dreptul de a face modificări în regulament, până la data afișării poeziilor din concurs și doar dacă este necesar!

De asemenea, își rezervă dreptul de a oferi, dacă este cazul, unul sau mai multe premii!

 

Nu ezitați!

 

Vă dorim succes!

echipa literaturitate.ro

Şi iarna mor poeţii (încheiat)

Concurs de poezie, februarie 2016: “Şi iarna mor poeţii…”


REZULTATELE concursului ȘI IARNA MOR POEȚII…

 

Câștigătoarea concursului Și iarna mor poeții, prin notare:

”Păsări pe ramuri”-Violeta Deminescu (7.43)

Câștigătorii concursului Și iarna mor poeții, prin însteluțare și cele mai comentate:

”Duala”-Aurelia Petrea (10 voturi și 17 comentarii)

”Zbor”- Gela Enea (9 voturi și 25 comentarii)

Afișarea de mai jos semnifică Titlu poezie-Autor, Notele acordate (7 votanți), Punctaj, Medie aritmetică.
”Zbor”- Gela Enea

0
8.2
8.2
7
6
5
7

41.4
5.91

”Și iarna mor poeții”-Mădălina Iuliana Mușat

7
7.8
0
7
4
0
8

33.8
4.83

”Cuplu în priviri”-Bianca-Maria Mihai

5
6.9
0
4
1
0
3

19.9
2.84

”Adunăură”-Nicoleta Daniela Tudorache

7
8.1
0
6
0
0
4

25.1
3.59

Reteta succesului – Alexandra Gheghi

0
0
9
9
7
0
7

32
4.57

”Două sute plus șase”-Simion Cozmescu

7.5
7.7
8.3
0
8
8
9

48.5
6.93

”Spirit”-Aurelia Petrea

6
8
0
8
5
0
9

36
5.14

”Condocappucino”-Alexandra Gheghi

5
0
8
6
3
5
8

35
5

”Duala”-Aurelia Petrea

7.5
8.9
0
7
9
7
8

47.4
6.77

”Păsări pe ramuri”-Violeta Deminescu

7.5
8
8.5
9
10
9
0

52
7.43

”Ultima baladă”-M.Victor Afilom

6
7.2
0
8
2
0
8

31.2
4.46

Cele trei poezii vor fi publicare în numărul din mai al Revistei Cafeneaua politică și literară – director Mircea Popescu căruia îi mulțumim încă o dată!

Felicitări tuturor!

Succes în continuare! Urmează un alt concurs cu temă. Țineți aproape!


 

Un nou concurs, concursul lunii februarie 2016, organizat de konku… 2016 de data aceasta cu tema Și iarna mor poeții, în care va fi premiat textul (poezie, proză, parodie, eseu, epigramă, teatru, articol etc.) sau lucrarea de artă (desen, pictură, iconografie, handmade, melodie solo sau pentru instrument, dans artistic etc) inedite, desigur, cel/cea mai reprezentativ/ă la tema dată! Atenție, deci!

Concursul începe de azi, 7 feb. de la orele 24.00 și se încheie pe 20 feb. la ora 24.00. Postarea se face în mod normal, cum se face oricare postare, dar cu precizarea la titlu – Și iarna mor poeții și încadrarea la categoria cu același nume!

Cel mai bun/ cele mai bune lucrări vor fi premiate. Contează, de asemenea, numărul de steluțe/aprecieri și de comentarii pertinente atribuite de către membrii comunității.

Modalitatea de premiere constă în publicarea lucrărilor câștigătoare în revista parteneră.

Se pot posta unul sau două texte ale aceluiași autor, condiția este să fie inedite!

Atenție, trebuie să votați textele/ lucrările care vă plac în mod expres. Puteți vota toate lucrările participante sau minim cinci obligatoriu, iar fiecare vot trebuie însoțit de un comentariu pertinent: de ce vă place, ce nu vă place etc.

Un text care vine cu greșeli de orice fel poate fi modificat pe parcursul concursului –  cu precizarea expresă de către autor printr-un comentariu sub acel text-, dar nu poate fi șters, eventual poate fi reîncadrat în afara concursului! Altminteri, un astfel de text nu îndeplinește condițiile pentru a fi votat!

Votarea constă în aprecierea cu steluțe de la 1 la 5 a fiecărui/ei text/lucrare care vă place, adică nu numai pe cele de 5 stele, important este să fie minim 5 texte votate de fiecare autor aflat în concurs.  Puteți vota pe parcursul concursului, până la încheierea lui.

În perioada 21 feb.-29 feb. se vor nota, obligatoriu pentru toți concurenții, toate textele/ lucările intrate în concurs, notele vor fi trimise pe adresa konku2015@yahoo.com sub forma NUME TEXT-AUTOR-NOTA ACORDATĂ, notele fiind de la 1 la 10, eventual cu o zecimală (5 sau 5,6 de ex.). Astfel, se va putea face o mai bună departajare a textelor/ lucrărilor.

Nu ezitați!

 

Vă dorim succes!

 

echipa literaturitate.ro

 

Alte detalii vor apărea aici. Ţineţi aproape!

Poezie 2015 (încheiat)

Concurs de poezie, noiembrie-decembrie 2015: “LITERATURITATE.RO”


PREMIILE literaturitate.ro:

1. Premiile juriului:

Marele premiu: Te ascult de Adrian Grauenfels
Premiul I: Diluvium de Daniela Varvara
Premiul II: non-selfie de Elena Katamira
Premiul III: kinder cu surprize de Nuța Crăciun

Mențiune I: Scrisoare despre singurătate de Mihaela Aionesei
Mențiune II: Râul de Simion Cozmescu

Clasamentul juriului:

text 33 8 10 7.3 8.4 9.3 7.9 5.9 8.11 Adrian Grauenfels
text 28 7 8 8 8.3 8.2 8.3 7.9 7.96 Daniela Varvara
text 32 7 10 7.2 7.8 8.9 7.8 6.5 7.89 Elena Katamira
text 31 9 8 7 8.8 7.5 8.9 5.8 7.86 Nuța Crăciun
text 5   7 8 8.2 8.5 6.5 8.7 8 7.84 Mihaela Aionesei
text 16 8 7 6.4 8.6 9.6 8.3 5.9 7.69 Simion Cozmescu
text 21 6 9 8.6 7.2 8.3 7.2 6.4 7.53 Teodor Dume
text 1   7 8 8.4 6 9.5 7.9 5.6 7.49 Ștefania Pușcalău
text 24 8 8 5.2 7.2 9.1 8.5 6.3 7.47 Gina Zaharia
text 18 7 9 5.4 9 7.5 7.9 5.8 7.37 Gela Enea
text 26 6 8 7.1 7.2 8.4 8.1 6 7.26 Carmen-Maria Mecu
text 17 7 8 5.5 8.1 8 8.5 5.6 7.24 Carmen-Tania Grigore
text 12 7 6 8.5 8.4 7 7.6 5.7 7.17 Geta Stan-Palade
text 3   7 8 7 7.5 7.5 6.5 6 7.07 Adrian Iscru
text 9   5 8 7 8.9 6.8 8.2 5.6 7.07 Diana Vînturici
text 10 7 7 7.5 7 6.7 7.4 6.5 7.01 Mioara Băluță
text 30 7 8 4.5 9.1 7.6 7.1 5.8 7.01 Liviu-Ioan Mureșan
text 6   6 7 5.5 7.7 9.2 7.8 5.4 6.94 Valentin Busuioc
text 4   6 7 7.3 7.1 7.5 7.8 5.7 6.91 Eduard Zalle
text 15 6 7 6.1 7.2 8 8 6.1 6.91 Ana-Maria Gîbu
text 25 5 8 6.1 7.4 9.4 6.8 5.7 6.91 Silviu Dachin
text 29 6 8 5.6 8.8 7.5 6.5 5.8 6.89 Valeriu Dg Barbu
text 27 7 7 5.1 7.3 8 7.4 5.7 6.79 Monica Rusu
text 7 6 7 5.4 8.6 6.7 7.9 5.7 6.76 Gabriela-Ana Bălan
text 11 7 7 6 6 6.6 7.9 5.7 6.60 Luminița Potîrniche
text 22 6 6 6.2 8.8 6.8 6.8 5.3 6.56 Constanța Popescu
text 13 7 7 5.5 7 6 7.1 6 6.51 Ștefan-Teodor Cabel
text 20 6 8 4.4 7.3 7 7 5.7 6.49 Elena Mirca
text 8   6 6 6.1 7 7 7.4 5.6 6.44 Beatrice Bernath
text 2   6 6 7.2 8 5 7 5.5 6.39 Viorel Gongu
text 23 5 6 5.3 6.1 7.8 7.7 5.2 6.16 Gabriel Dinu
text 19 5 7 4.6 6.5 7 6.8 5.1 6 Stelian Necșoi
text 14 5 6 4 7.1 7 6 5.4 5.79 Mihaela Băștic


 

Premiul konku2015: ninsoare pe viu de Ștefania Pușcalău


Textele premiate de reviste:

SINGUR: text 10 – Poate odată de Mioara Băluţă
FEREASTRA: text 21 – Poarta înspre mama de Teodor Dume
CAFENEAUA POLITICĂ ȘI LITERARĂ: text 6 – Tatuaj de Valentin Busuioc


Textele notate de juriu:
Adrian Grauenfels

8 10 7.3 8.4 9.3 7.9 5.9

33.Te ascult

te ascult, mereu te ascult îmi pun urechea la inima şi te ascult
dacă n-aş fi un nebun al mistificării..
dacă n-aş mima verdele unui pom, un tată, discuţia cu un mentor..
caut nume noi, gesturi, amăgiri ale eului, vâslesc peste valuri şi te ascult
tu să fii o sirenă amăgitoare, cu trompetă de aur răsucită spre urechea mea
cea surdă
să te aud, să pot să te aud
şi cerul să fie de bronz, să mulgem din el statui cu chipul artistului
sunete de luptă, flori de pus la mormântul poetului necunoscut

deci te ascult, şi mă repet, mă bâlbâi ca un elev
ruşinat de frumuseţea incomensurabilă a vorbelor
a picta sau a cuvânta?
a pune lumină în ochi sau negru în cerneală?
şi vântul bate rece, simţurile mele încordate la maximum
ca după o lupta cu inorogul.
uneori culegem stanţe aruncate în balta stătută de lângă casă,
le separăm de broaşte şi de Ofelii înecate
le mângâiem cu săruturi lungi, pe pletele lor frustrate de mizeria poetului
apoi simt umerii de piatră ai istoriei
caii luptelor cu noi înşine..

dar tu, tu mă mai asculţi?

 

Daniela Varvara
7 8 8 8.3 8.2 8.3 7.9

28.DILUVIUM
În pământ, mâini invizibile închid ferestrele prin interior;
muşuroiul furnicilor devine buncăr pentru toţi evadaţii din ei înşişi.

Dincolo de marginea ploii, se deschide concretul şi viaţa are alt sens – îmi îngân,
făcându-mi curaj,
dar, pe apa căzută din cer, nu se mai ivesc corăbii cu Noe în ele.

Cu ferestrele închise, ascult ecoul paşilor morţii pe ape; corăbierii par deja înecaţi şi îngropaţi în propriile corăbii. Apele se dezleagă de ţărmuri, de pietre, de ele însele.
Mă dezleg şi eu.
Adulmec. Nici pământul nu mai miroase a trupul meu; el şi-a închis toate capacele-n cuie.

Evadez.

Într-o ţară de piatră, mă fac mică, alunecând ca pe tobogane şi multiplicându-mă în baloanele apei. Devin transparentă. Prin mine, se pot vedea foarte uşor toţi oamenii care m-au locuit, chiar şi motanul care mi-a tors în braţe tot timpul.
Sunt străveche- constat- sunt de la întemeierea lumii şi ţin în braţe nouă vieţi. Nu sunt ale mele, dar, din când în când, se mai deschid uşi care dau în tunelurile acestor vieţi şi prin care alunec, făcându-mă şi mai mică şi căpătând culoarea portocalei.
Atunci, simt cum creşte lumina şi mă aruncă din nou în mine, în sinele din afara celor nouă vieţi pe care totuşi le port ca pe nişte certificate de naştere- surogat.

Viaţa nu se măsoară în zile, din moment ce actele sale de identitate sunt false.

 

Elena Katamira

7 10 7.2 7.8 8.9 7.8 6.5

32.non-selfie

e posibil să locuim într-un creier
e posibil să nu fim doar obosiţi
e posibil să iasă ceva din reţetele acelea pădureţe
după o tăcere îndelungată un cuvânt poate însemna orice
nu ştim nimic despre eternitate dar
e atât de frumoasă această murire în care am intrat
iubirea trece dincolo de oameni şi urcă
pe firul de iarbă ca un melc fără grabă şi fără încetinire
mă tot caut, selfez chipul meu că pe un obiect de artă
îmi sincronizez pulsul cu marile victorii
sunt războinică şi răzbunătoare şi evlavioasă în acelaşi timp
dar asta se sumează într-o singură geometrie pitică
camera mea, întunericul şi eu neaşteptând nimic
decât o seară şi apoi o altă dimineaţă, din doar două vorbe repetate minuţios se termină zilele noastre
cum ţi-am dat drumul, mortul meu tânăr, ca de pe un titanic
în plină scufundare
mi-au rămas aceste sinapse care se numesc amintiri
cine a zis că e joi, e doar un alt cadru din acelaşi scenariu,
e posibil să locuim într-un creier
căruia îi este tare somn

 

 

Nuța Crăciun

9 8 7 8.8 7.5 8.9 5.8
31.kinder cu surprize

încep în fiecare zi psihoterapia cu iluzii
schimb puţin amintirea cu tine
am nevoie de un strop de nebunie
alt gen de uimire
ceva între divin şi periculos
un fel de kinder cu surprize ceva
care să-mi împrumute sentimente noi

încerc să împac clipele să le conving
să-şi facă iarăşi loc între palmele noastre
e greu să trăieşti cu atâtea buruieni perverse
sub piele cu tristeţea plutind ca nufărul
pe ape învolburate

dau înapoi timpul până devine copil
o secundă vie îmi scapă printre degete
îmblânzeşte aerul creşte în ghivece la ferestre
se revarsă până la difuz

nu mai caut fărâma de iubire lipsă
îmi construiesc o lume nouă mică
doar cât o piersică

mă cuibăresc în ea şi aştept
să mă nasc din nou

 

 

Aionesei Mihaela

7 8 8.2 8.5 6.5 8.7 8

5.Scrisoare despre singurătate

Ascultă-mă bine și ține minte ce îți spun acum
nu voi frământa alte cuvinte pentru acest adevăr relevat
strângând durerile în dinți și în pumni
singurătatea nu este o pasăre
singurătatea este colivia în care te închizi tu
când nu îți dai drumul la aripi
și lași armăsarii să te priponească
în mrejele unei minți invadată de pâcla dintre ani
în ea ești prizonierul propriei temeri
nu în lume în tine cazi cu munții de lacrimi
și cele mai cumplite redute
sunt prăpăstiile peste care nu poți trece
ca atunci în copilărie când fericit
puteai sări pârleazul într-un picior
îți amintești?

Îmi spuneai că tristețea este o ursitoare rea
care cântă și dansează deseori
pe casa mea fără să țină cont că e miercuri sau joi
sau că sfinții și-au început rondul duminica
îmi împleteai coronițe din flori de nu mă uita
și-mi aminteai că tu ești singurul prinț
care poate transforma satul într-o poveste
o poveste rotundă și roșie ca un măr
din care vom coborî într-o zi
să ne căutăm condorii albaștri cu care vom zbura departe departe
atuci am râs cu poftă pentru prima dată
ți-am înfipt mâinile mici în plete
și te-am sărutat cu aceeași poftă
fructe mai gustoase n-am aflat până acum…

Acum un alt tărâm de fum
o lacrimă închin-
e tot un fruct amar zadarnic și nebun care tace
dar eu îți spun: scrie-mi mie toate tristețile tale
am loc destul pe umeri brațe și pe sâni
și lasă-le slobode să-mi umble prin răni
să urle precum lupii prinși la oi
apoi înfășoară-mă în curcubee
și cântă-mi cântă-mi ca un trubadur
până se vor destrăma tăcerile și gratiile vor deveni aripi
până mă vei vedea apropiindu-mă fluierând
cu toamna pe umeri
femeie.

 

Simion Cozmescu

8 7 6.4 8.6 9.6 8.3 5.9
16.Râul

din mine s-a ridicat ceaţa în dimineaţa aceasta
sunt un râu somnoros şi cald
curgând neştiut pe lângă drum
automobile şi camioane circulă încet
înjurând negura şi recele noiembrie
eu clipocesc blajin trecând peste păreri de rău
eşuate de mult în mijlocul curgerii mele
păsări albe mă urmează gânduri scufundându-se
căutând hrană
sentimente ascunse sub pietre şi mâl

din mine s-au ridicat azi-noapte şi ceva nori
şi-am visat că totul era bine
întinşi pe iarbă
citeai dintr-o carte ceva poezie
îmi ţineai capul în poală
tu
cartea
v-aţi risipit
literele mi-au căzut în ochi gură
mi s-au încâlcit în plete
am găsit şi o lacrimă străină pe obraz

ieri un puşti a dat cu pietre să sară
de cât mai multe ori pe luciul apei
nu ştia cine sunt
chiulea de la ora de matematică
din ghiozdanul trântit cu nepăsare
se revărsau cărţi şi chicote în apele mele
(îmi amintea de mine acel copil
în acele dimineţi când punând urechea la pământ
îmi părea că aud cum bate o inimă în adâncuri
departe)
de şapte ori a fost cea mai izbutită aruncare
acea piatră a fost o clipă fericită
acel puşti a plecat fericit
va reveni

din mine te-ai ridicat tu într-o caldă dimineaţă
udă şi mândră de goliciunea ta
te-ai şters şi te-ai îmbrăcat
cu hainele ascunse în ierburile grele
cât aş fi vrut să plec cu tine
dar nu
eu am aşteptat acest noiembrie
să rămân un râu curgând pe lângă un drum
neştiut

între timp şi ceaţa m-a părăsit
eu curg şi nu cred că mă voi sfârşi vreodată
nu în acest noiembrie rece

 

 

Teodor Dume

6 9 8.6 7.2 8.3 7.2 6.4

21.Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase

 

 

1.Ştefania Puşcalău:

7 8 8.4 6 9.5 7.9 5.6

ninsoare pe viu

am simţit ninsoarea pe viu
cum învăţa prea tânără să cadă
fulguia geros luna în mansardă
ningeam eu
ningeai tu
şi-am căzut rând pe rând
cu coada ochiului zgâriind
cerul albastru
al nopţii în care ni se făcea frică şi frig
m-aş fi strâns lângă tine covrig
să înlătur aer şi spaţii
dar pe noi ne trăiau alţii
pe noi trăiţii
morţii

 

 

Gina Zaharia

8 8 5.2 7.2 9.1 8.5 6.3
24.nebunia supremă

ai amestecat rugina cu aurul
de aici toate notele false îmbrăcate sumar
drumul spre soare e pletos
uriașul cu maniere sălbatice are palmele verzi
vântul duce în exil oceane fardate
unu-doi-trei
mereu îmi ies în plus
teama implică răsfăț dublu
ce să zic
încă mai dorm în mirosul de cetină

oare toți lupii cu blana peticită au drum pe aici?
siberia e în sens opus
se zvonește că-s ierburi otrăvite și acolo
cu dungi argintii și zăvoare la nord

dar să-mi văd de treburile mele
dau jos din copaci toate păpușile stricate
plâng peste surâsul de astăzi nu-i bine deloc
vinul e mascat
crezul miop invită întunericul la dans

am hotărât
eu voi păstra o gheară de lut
tu te vei îmbolnăvi într-o închisoare de lumină
sanatoriul e recent renovat
nu mai putem să ne furișăm pe acoperiș
epiderma lui ne e cântec
până la nebunia supremă

 

enea gela

7 9 5.4 9 7.5 7.9 5.8
18.ce vezi tu aici dragă M.P.

este o femeie între două încruntări amoroase
ca între două primejdii scăpate anacronic din ramă
o femeie ţesută în fibra copacului pitic
de suveici ale anotimpului fără nume

ce vezi tu aici este femeia-copac
pentru care lecţia de virginitate costă mai mult
decât mobila biedermeier plină de jolidonuri
femeia
a cărei libertate se întinde lasciv
pe terasamente de argilă
exersând
aceeaşi tehnică de supravieţuire/lumina
şi verdi
în momente de criză

într-o bună zi dragă M.P.
aceleaşi suveici te vor ţese pe tine
în trupul unui clovn bătrân
îţi vor face un ochi la ceafă
nu tu să vezi prin el
ci lumea
ce ai iubit şi nu ai răscumpărat

sub marea cupolă se va găsi un scarabeu
să ceară propriul număr între o siestă şi alta
dar să nu uiţi dragă M. P.
că tu eşti clovnul
ţie ţi s-a acordat toată încrederea

 

Carmen-Maria Mecu

6 8 7.1 7.2 8.4 8.1 6
26.Hrană

e seară
pluteşte în jur o familiară tristeţe
îngerul contaminat plânge
că l-am întemniţat
lasă smiorcăiala îi spun
astăzi noi modelăm golul
mai ştii craniul acela de sticlă
mov
eu îl privesc îndelung atunci când
viţa îşi imaginează că mă taie în două
că mă schingiuieşte artizanal în vreun real
pipăi aburul invizibil uite cum se ridică din el
îl frământ bine
până nu se mai lipeşte de degete apoi
chem toţi morţii şi viii mei
culeg vorbele faine din ei să
presar peste colac un poem
că avem de hrănit stelele astea flămânde
care de secole gem

 

 

Carmen Tania Grigore

7 8 5.5 8.1 8 8.5 5.6
17.Nimeni nu doarme

Dacă s-ar lua literă cu literă,
cifră cu cifră,
lacrimă cu lacrimă –
s-ar dezvălui cum solzii cromatici ai toamnei
îmbracă un somn #colectiv
în timp ce în case nimeni nu doarme;

Nessun Dorma,
Nessun Dorma
răsună ca un ecou divin
trecut prin ochiul pustiu al lui Munch.

Fluturi cap de mort sunt orele nopții
și inima pulsează heavy metal până în zori
apoi se topește ca o gutuie senzuală
în gura umanității.

Nessun Dorma…
Nimeni nu doarme,
de atâta nesomn au sângerat crizanteme
iar rugile au stârnit furtuni de polen.

 

Geta Stan Palade

7 6 8.5 8.4 7 7.6 5.7

12.VORBE GÂNDITE APROAPE UN SECOL

Bunule Aristotel când mă gândesc că peste metropola noastră
s-a abătut invazia norilor îmi vine să chiui de bucurie în plină vară!
În pragul zorilor pădurile s-au dat de trei ori peste cap
din pricina cicorii punându-şi Steaua Polară drept potcap,
trupul înamorat al viorii!

Ne ducem zilele pe apucate, sporovăim în taină în dorul lelii
vorbe năroade filozofând ziua în amiaza mare cu Machiavelli!
La toate sărbătorile anului îl invocăm de dor și drag
pe discipolul nostru Socrate cel care a văzut moartea cu ochii
și-a inventat în plaiul nostru de-acasă invazia licuricilor
dezmierdând de foșnet plopii, telurica grimasă din bârlogul piticilor!

Dacă ar fi să-mi socot vorbele gândite aproape un secol
va trebui să-mi împletesc pe degete iarba făcută iele
trâmbițată de mierle dându-mi în vileag confidențele
scrise în metru antic celui dintâi paj de pică pe care l-am cunoscut
la Curtea veche din Andaluzia având un spiriduș ascuns în ureche!

Nu răspund provocărilor voastre vrăjmășești referitor
la tratatele de iubire încheiate cu lumea de dincolo
sub privirile îngerești ale Măiestrei pe inima noastră stăpână!

În fond și la urma urmei nu eu am inventat călușul,
rugul bestiei trase pe roată, scaunul electric al paraliticului
cu care toate metaforele au fost crucificate și condamnate la moarte
din pricina câtorva hârțogării de elită, farisei nedemni de idei

cu numeroase conturi proverbiale deschise
în bancă să-și poată da în vileag în văzul lumii
fantasmagoriile la târgurile străjuite de papagali împăiați
de pe vremea lui Napoleon Bonaparte!…

 

Iscru Adrian

7 8 7 7.5 7.5 6.5 6

3.Despre uitare…
Câteodată
mă mişc aşa de repede prin viaţă
încât am senzaţia că mă ajung din urmă
…şi când privesc în jur
nu văd altceva decât indiferenţă
întinsă de-a lungul zilei
adunată pe feţele oamenilor
păstrată în mişcările lor
…coborând odată cu înserarea
din cerul la care nu mă uit
din cauza indiferenţei lui
…sau a indiferenţei mele – nu ştiu
( ştie desigur „omul lăuntric”
care vede altceva decât văd eu )
în rest
aş putea spune
că-n unanimitate am convenit
că noi înşine suntem convenabili
că totul este – oarecum
convenabil
…mai puţin iubirea
care din cauza noastră
( îmi aminteşte „omul lăuntric”)
a devenit „ceva enorm
pe care îl vezi doar la microscop”
mai puţin durerea
care apropie viaţa de moarte
…şi ne ajută să cunoaştem viaţa

în timp ce noi încercăm
să uităm de cealaltă
…fără să ne dăm seama
că ea nu ne uită
şi din când în când
ne pune piedică
ne face cu ochiul
ne zâmbeşte subtil / parşiv
…ne dă de înţeles
că ea ne cunoaşte mai bine
decât o să cunoaştem noi viaţa
viaţa asta
care dacă ar avea gust
ar fi amară – îmi spun
amintindu-mi de vorbele cuiva
care mi s-ar potrivi:
„mă bucur de viaţă cu multă amărăciune”
…pentru că mai mereu mă bucur
ca şi cum bucuria ar fi a altuia
…ca şi cum bucuria altuia
mi-ar face bine şi mie
…un bine neprecizat
şi de aceea uşor de răstălmăcit
un bine îndoielnic
nu îndoit aşa cum ar trebui să fie
cât timp mă bucur de bucuria altuia
ca şi cum ar fi a mea
numai a mea
nu şi a „omului lăuntric”
care se bucură de cu totul altceva
atunci când liniştit – prea liniştit
scrie despre nimic
şi anapoeticele lui întru-chipări
privind adânc – tot mai adînc
în mine

 

Vînturici Diana

5 8 7 8.9 6.8 8.2 5.6

9.Această irepetabilă toamnă….
Eu am să mor în fiecare ploaie,
Puţin câte puţin, IREPETABIL,
În timp ce toamna trece prin odaie,
Din ce în ce mai mult, IREPARABIL,
Se lasă greu pomeţii ei pe geamuri,
De-atâta frig, nici sufletul nu-l văd,
Mai împietreşte uneori sub ramuri,
Sub talpa ei, magnificu-i prăpăd,
Năluca ei prin cameră îmi trece,
Îi recunosc parfumul şi tresar,
Abia-abia se-ncumetă să plece,
Balada ei cu vers de chihlimbar,
Există-n ea ceva INEXPLICABIL,
Şi-acel CEVA mă face s-o iubesc…
În modul ei de-a fi, INEGALABIL,
Mă pierd în stropii ei ce mă prostesc…
Noi am semnat un act de toleranţă :
Atâta timp cât pot s-o mai aud,
Să-i las şi mâine cheile pe clanţă,
Chiar dacă preşul de la uşă este ud
Şi chiar de stăm la masă amândouă,
Cu ochii pironiţi în felinare,
Ea- să mă cumpere când plouă,
Eu- să o vând pe câteva parale,
Ne suportăm pe rând, IMPARDONABIL,
Un strop mai pierde ea, o moarte eu
Şi-atunci când ne vom consuma, PROBABIL,
Ne vor uni tăcerile în curcubeu…

 

Mioara Băluță

7 7 7.5 7 6.7 7.4 6.5

10.Poate odată

va veni dimineața
din umbra mea se va ridica o pasăre
clătinându-mă voi înainta
chiar dacă singurii pași
vor fi în jurul casei mele

e vina mea
e și vina mea
strig
mă sting
mă fac scrum să-mi împac lumea
cu lumea
cu mine e altfel
tăcerea mea e o revoltă
o scurtcircuitare de cuvinte între inimă și dinți
eu sunt fumul
eu sunt caligrafia unui roi de fluturi albi
împrăștiați de o lumânare stinsă

donez plămân celor ce nu mai pot să strige
în extaz donez plămân
celor ce vor să cânte cu furie

să-mi mai spună mie cineva că fumatul …

să-mi spună mie cineva ce dăunează
și ce nu

mă auzi veșnicie
ne auzi

acolo

încolo
în co lo na ți
încolonează-ne și
teme-te înfricoșător de
tăcută istorie
dacă în sângele tău ar scrie
dragoste
ce uimitoare ar fi lumea

 

Liviu-Ioan Mureşan

7 8 4.5 9.1 7.6 7.1 5.8
30.Arca speranţei

lumea pe care o ştiam, lumea în care ne clădeam viitorul,
lumea speranţei şi a visurilor,
da, lumea aceasta frumoasă, asemeni sentimentelor ce o însoţeau,
tremură.
tenebrele, asemeni invenţiilor magicienilor
prezente în filme oculte, au devenit coşmar ochilor inocenţi.
e nevoie de cîteva gesturi ciudate,
e nevoie de o clipă de necugetare,
raţiunea umanităţii tremură.
copiii mai bat mingea prin cartier,
copiii mai cred în poveşti,
părinţii le mai spun poveşti
şi vocea le tremură.
lumea pe care o visam, lumea pe care o ştiam, lumea aceasta,
lumea prin care ne tîrîim picioarele precum absenţii,
tremură.
nu o poezie, nu o muzică cultă, nu o catedrală,
ci miliarde de voci, miliarde de rugăciuni, miliarde de tăceri,
miliarde de inimi să tremure,
pînă lumea devine ţunami
şi se botează încă o dată
într-un ocean.
arca lui Noe aşteaptă vieţuitoarele în portul speranţei,
arca lui Noe
tremură.

 

Valentin Busuioc

6 7 5.5 7.7 9.2 7.8 5.4
6.Tatuaj
singurul tatuaj
pe care-l mai am
şi pe care nu-l voi şterge vreodată
e acela al chipului mamei
rămas pe braţul drept

de atunci
orice prunc iau la piept
se linişteşte şi-adoarme pe dată
obraz pe obraz
frunte pe frunte
tuspatru ochii
închişi

visători

 

Eduard Zalle

6 7 7.3 7.1 7.5 7.8 5.7

4.Stă inima în piept
Stă inima în piept ca muribundă,
Fără putere, îngheţată, grea.
Mai bate ceasul nopţii o secundă
Şi eu mă mir de parcă nu-i a mea.

Stau agăţat de scară, înc-o treaptă,
Mă clatin, cad teluric, mă ridic
Şi-atunci din nou, cu mâna dreaptă
Îmi pipăi pieptul… nu găsesc nimic.

Se pare, soarta m-a lăsat din braţe
Şi calea către suflet n-o găsesc,
Trei umbre negre dau să mă înhaţe,
Şi nu mai văd pământul să păşesc.

Acesta-mi e zvâcnirea de pe urmă
Şi-mi dă târcoale pasărea de pradă
Când mucul lumânării-ncet se curmă
În camera din fund, cea de la stradă.

 

Gîbu Ana Maria

6 7 6.1 7.2 8 8 6.1
15.testament

dacă te întrebi ce-a mai rămas
priveşte peisajul care ne înconjoară
uite
în stânga vezi cicatricile
(încă mai ard uneori
mai des dor
se simt furnicături sub ele
ca şi cum gloanţele
unui razboi interior se lovesc de cer)

în partea binelui
se ascunde un morman de răspunsuri
fără întrebări
nu te sfii să iei câte ai nevoie
nimeni nu le revendică de ani buni

te aştepţi să vezi
cerul şi pământul
dar nununu
sus avem tavanul de cărţi
pe care ar fi trebuit să le citeşti
ca să mă înţelegi

jos ard mocnit toate scrisorile
pe care nu ai îndrăznit să le scrii
seara poţi auzi pianul cântând singur
furtuna înaintând spre noi

ne-a mai rămas o toamnă şi o zi
apoi tăcere

 

Silviu Dachin

5 8 6.1 7.4 9.4 6.8 5.7
25.cântec de leagăn

îți adormi copilul pe brațe până când
din zâmbetul lui apar
nenumărate guri
și gura marelui mort
trăgând glonte după glonte
în carnea ghinioniștilor planetei
la anul va fi mare îți spui
la anul va merge în picioare
nu știu câte se vor mai întâmpla
ce bucurii și necazuri or mai intra
în inima asta deja supraîncărcată
mâinile tale strâng trupul micuț
nani nani puiu tati nani nani
lua-o-ar dracu de lume nenorocită
lasă că vedem noi cum facem să-ți fie bine
taci cu tata acu taci cu tata uite vezi
nici eu nu înțeleg prea multe
da’ tac

 

Valeriu DG Barbu

6 8 5.6 8.8 7.5 6.5 5.8

29.mere, pere, nuci și lacrimi

prolog:
leru-i șui pe muchii arse
moartea face iarăși farse
nu îi gustă pe nebuni
rătăciți printre străini

1 –
pomu-i artificial
din beton destul armat
pe un sol neîntâmplat…
frunzele-i comercial
afișate ca slogan:
,,extrăgând inima sării
măduvă mai acătării
o să faci un gologan…”

2 –
cui i-ar folosi ce spui
când nu-i poftă pentru cui
nici colindă în vreo tindă
și ureche s-o ascundă
în străfunduri sângerii
pomule, la ce îmi vii?

3 –
vin din vremi acelea când
colindul era colind
inimii se aciua
ici de-a pretutindenea

epilog:
mere, pere, nuci
nu mai ai cum să le-apuci
lerul s-a ascuns în cărți
necitite-n multe părți
mai ales cel’ erudite
și cu lacrimi ceruite…
o să vină iar o vreme
dezvrăjiți de trei blesteme
și din pom vom plânge așa
bucuria lui Îndrea
lerul ler vom regăsi
și Iisus ne-o ispăși

ecou:
moartea pe diminutiv
ne alintă vocativ
și-o urmăm așa smeriți
fiindcă pomii-s înverziți
i-am scăpat de împietrire
din greaua cimentuire
și colinda iar ne știe
cum trăim pe veresie
și ne urcă-n cerul viu
fii de lacrimă ce-o țiu
tainele așa cum e –
haide ler, colindă-ne

 

Monica Rusu

7 7 5.1 7.3 8 7.4 5.7
27.Insanus

Merge înghesuit pe stradă
Când simte că membranele i se înmoaie.
Urletele şi le reprimă,
Ele fug în cavouri aprinse.
Îl încearcă un Merleau-Ponty fără ţesut,
Percepe exteriorul
Izbit
De propriile lui valuri.
Agitaţia cumplită e atâta îmbălsămată
În spume
De-i macină derma.
Dansează şi plânge,
Suspine subţiri precum urme de sânge îi afectează
Glasul
Precum convulsiile unei vaci aduse la tăiere.
Strajă îi pune gurii şi,
Ca un condamnat,
Aţinteşte norii.
Amintiri prefăcute în flori
Şi sufletul
La fel de mort.

 

Bălan Gabriela

6 7 5.4 8.6 6.7 7.9 5.7
7.Castelul de ceară

Aştept, pe o blană de animal fioros
Întinsă pe jos, cu faţa spre cer,
Dumnezeu să îmi primească poemul.
De la o vreme visez, îmi trimite scrisori
Eu răspund, îl întreb de ce fericirea
Se plăteşte cu suferinţă
Uneori a mea, alteori a celor din jur
De ce mi-e dat cuvântul cu sânge
Despre bucuria din poezie, din inimă
Şi din toate mâinile care pot scrie aşa
De ce a ales-o tocmai pe a mea?
Unde sunt arginţii?
Vreau să îi refuz!
Cer la schimb două lacrimi
Cu polul opus.

Sunt un castel de sticlă într-un castel de ceară,
O voce, un fitil aprins
Un arcuş pe vioară… fug în alt vis
Pe clape de pian urc o scară
Luna aplaudă, deschide secreta poartă
Îmi văd în jos viaţa pe o hartă.
Mă urmăreşte un poştaş cu tolba de scrisori?
Poate şi eu l-am urmărit cândva,
Am adunat un pumn de mărunţiş,
Restul uitat de el pe o tejghea
Şi l-am jucat la zar, acuma poate vrea
Să facă schimb cu soarta mea!
Îi spun că sunt un biet dresor de cocori
Îmi port aripile trofeu în nori,
Cu pelerină de zeu şi umbra legată cu aţă
Am numai doi ochi pictaţi pe o faţă.

Pe cine mint? Şi eu m-am îndrăgostit.
Îţi recunosc foşnetul în vis, te rog
Nu mă mai urmări pe scări
Ştiu că eşti înger şi că vrei să mori!
Nu îmi mai bântui castelul de ceară
E numai o iluzie amară, pe dinăuntru goală.
Doar eu, poetul, întins pe podea,
Până nu se topeşte odată cu mâna mea,
Scriu versuri cu litere furate din scrisori
În care Dumnezeu îmi spune printre rânduri
Cât de mult mă iubeşte. Îmi cresc aripi
Noi. Şi am libertate în gânduri.

 

Luminita Potîrniche

7 7 6 6 6.6 7.9 5.7

11.pe lângă casa omului
de când am ȋnceput să fabric lacrima asta,
ochiul meu stă mai mult curat şi ȋntredeschis.
pisica stă aşezată pe pervaz şi ȋşi spală imaginea.
şoareci viu coloraţi aleargă prin irisul meu drept.
pe cel stâng şi-a ascuţit moartea coasa
şi acum toarce retina de iarnă.
de când am ȋnceput să lucrez la lacrima asta,
am ȋnceput să stau mai mult pe lânga casă,
m-am aşezat la locul meu onest de baştină.
tricotez ape pluviale, doi pe faţă, doi pe dos,
depozitez ȋn ochiul scos
toata pisicimea şi toată şoricimea
care nu se mai satură de plânsul meu hrănitor.
plâng, alimentez un popor. mi-am găsit menirea.

 

Popescu Constanța

6 6 6.2 8.8 6.8 6.8 5.3
22.Anotimpuri cu furtună

Hai, aruncă-mi bucuria, să o îmbrac,
haină nepermis de scumpă..
eu sunt poetul trist, bolnav și fără straie,
care îmbracă poezia ce pe un leac,
halat prea scurt, tocit, demodat
la vreme de concerte și manele…
În piețe și localuri versul este mut,
sărac și resemnat,
cerșind doar o privire pe textul demodat.
Vin anotimpuri, trec nevoiaș prin timpuri,
alcătuind poeme din zile negre și
toamne furibunde.
Să vină iar zăpada!
Să curețe trufia, aroganța și prostia,
să îmbrace rochia imaculată clipa,
ce sparge visul-coșmar, să curgă iarăși bucuria…
eu, am doar rime sparte, versuri șchioape
și oprimism mai mult, în anotimpul
cu furtuni și multe neputințe…

 

 

Ștefan Teodor Cabel

7 7 5.5 7 6 7.1 6
13.Catharsis

Caut cărări flămânde de pași rătăciți
să-i reînvețe mersul
caut cărările flămânde nu flămânzi fără cărări

rădăcina literei taie întunericul
pulsează
din puls cărarea se luminează
cum se luminează bucuria din preaplinul ei

grea este calea înfometată de lumină de adâncuri pline de cuvinte vindecătoare
uneori nu știu să deosebesc ciupercile otrăvite
uneori nu vreau să recunosc flori de hârtie cu pretenția mirosului viu
de minune
de pigment
Doamne
eu sunt David eu sunt Goliat
rădăcina din mine a tras cu praștia
în fruntea acoperită de mângâierea unei trădări
mă scutur de mângâiere, dar trădarea, o daltă,
dalta tăcerii sculptând trandafiri în blocul de săpun
Doamne
unii vor să prindă cuvintele
să le vadă alții cum plutesc, pești în acvarii, ochii lor de flămânzi fără cărări.

am rădăcinile literelor înfipte în vene nu în gheață
treapta pe care urc
eșafod
iubirea

 

Elena Mirca
6 8 4.4 7.3 7 7 5.7

20.nota de la poala crucii
de ce plâng…
a săpat dracul atâtea tranșee
că s-a umplut sufletul de atâta emoție

o leg de nota cerului
și curge în cuvinte într-o limbă pe care numai Dumnezeu o știe
e urletul neauzit al fiarei ce și-a ascuțit colții în propria suferință
mi-am întins țoale chinezești în bîrlog
și supravețuiesc sub culori care bat în ochi
chiar dacă necurații înfig cuie
cu coastele găurite mă lovesc cu aripile de viață, de neputințe
teama sfâșie carnea, păianjenii foșnesc prin conștiință

însă trăiesc, râd și plâng
spânzurată de nota
de la poala crucii.

 

Beatrice Bernath

6 6 6.1 7 7 7.4 5.6

8. oxigen

trăim între
dumnezei și zei
între iubiri imperfecte
între crezători și atei
între subiecte
între prefăcute zâmbete
adicții la laikism superficialitate servilism politic virtual
între prieteni neprieteni și așteptările unui liman
trăim în fotoliu cu degetul pe buton teroarea viralului ne spune că trăim în noi
acum în sfârșituri credem
că știim începuturile
lista de pe muntele Sinai e a noastră particulară
dar trăim între și între
și toți dumnezeii de noi adunați nu vor reuși să ne încânte
altceva
mutații genetice cântă imnuri de moarte de data asta dumnezeul e fără începuturi
vise poluate
nimeni din nimeni nu se trezește
pășim iar în șiruri somnambuli
roboți ai democrației
și eu tot eu mai aștept să aud un sunet
aștept în microcosmosul meu redus
aud momentul
când celălalt pantof va cade
e un potop de cizme militare care cade și cade de atâta timp
potopul nimeni nu-l observă ?
în Amsterdam atârnă pantofi de copii pe sârme electrice
în Dumnezeu s-a făcut întuneric

 

Viorel Gongu

6 6 7.2 8 5 7 5.5
2.în pântecul verii

În pântecul verii ce-şi lasă povara în toamnă
Pumnale de plumb se strecoară cu laşă vigoare,
Din nucii atinşi, în bejanii trec frunzele arse
Ce-ascund în nervuri amintiri despre dragostea pură.

Din gropi, încă verde, ridică din ţarină iarba
Priviri către frunza din nucul ce sfâşie cerul
Cu braţele goale şi foi se adună în valuri
Când ochii-mi rămân agăţaţi pe un petic de brumă.

Aprind o ţigare, chibritul cu foc între frunze
Îl las şi îi fac un culcuş să îmi ardă tot dorul,
Iar focul zâmbeşte primindu-şi în geamăte jertfa
Când fumul se-nalţă încet ca un stâlp în tărie…

Din valuri rotunde în care te văd, la chemare
Cum vii să-mi dansezi şi domol să-mi oferi piruete,
Apari şi-mprejuru-ţi se-ntind strălucind funigeii
Şi trupul ce nu-i se îmbracă-n argintul din fire.

În oul născut din rotirea prin fire şi vise
O iarnă întreagă Pandora va sta-n aşteptare
Ţesând trupul alb ce va naşte o nimfă driadă
Ce fi-vei chiar tu renăscută în palme-mi şi frunze

În părul de aur curgându-ţi pe umeri prin verde
Lăsa-vor luminii, ca pradă , şiraguri de floare
Când eu mă voi pierde în cerul rotund printre păsări
Sădind pe pământ numai cuibul din palmele mele.

 

Gabriel Dinu

5 6 5.3 6.1 7.8 7.7 5.2
23.Soluţie

Nu-mi rămâne decât să ies
afară din casa
care nu e a mea
(nu vă miraţi
sunt chiriaşul lui Dumnezeu)
şi să încep să umblu pe stradă
în mâini.
Astfel n-aş realiza decât o contopire
a visului cu realitatea.
Când eram mic mă visam clawn.
Dar dacă totuşi nu voi reuşi
o să-mi reiau seria visurilor
şi poate
mă voi visa om politic
care demisionează când trebuie.

 

Necșoi Stelian

5 7 4.6 6.5 7 6.8 5.1

19.Nedumerire

Nu pot să spun
Ce oare am să fac mâine.
Poate-am să fiu pe tun
Rupând un colţ de pâine,
Ori poate am să-mi prind
În braţe al meu câine.
Sau linişte găsind
La pieptul tău, iubito,
Visa-mă-voi trăind
Veşnic, neprihănito.
Ori poate am să mor.
E tot ce ştiu, iubito.
Restul e doar amor.

Nu pot să spun
Ce poate face mâine
un simplu muritor.

 

 

Băştic Mihaela

5 6 4 7.1 7 6 5.4
14.Toamna in doi

Azi pictez frumos toamna aurie
Udând cu lacrimi de iubire
Frunze uitate pe banca amintirii
Topesc cu raze de soare privirea ochilor blânzi
Si las frunze sa scrie când totul e tăcere
Ador sa îmbodobesc copacii cu visele mele
Păstrez ca icoana orice stea cazatoare
Căci eşti printre ele toamna mea in doi
Nu-mi este teamă de roua dimineţii târzii
Când in braţele tale aţtept mereu toamna.


Premiul publicului: Te ascult de Adrian Grauenfels

Voturile publicului:

text 33 8.7 8 8.7 8.5 4 8.3 6.5 6 9.6 9 7 8 8.3 9 8.5 8 7.8 6 7 8 154.9
text 24 7.7 8 7.6 6.5 5.5 7.9 10 3 7.3 7 7 7 9.5 5.5 7.2 10 7.2 7 7.5 10 148.4
text 26 9.4 7 6.7 9.5 6 6.8 5 3 5.9 7 7 9 9 7.5 8.2 8 8.7 7 8 8 146.7
text 32 9.2 8 8 6.3 5.3 9.7 6 4 8.9 0 8 4 9.5 8.5 9 7 8.9 8 7.5 9 144.8
text 9   6 9 5.4 8.5 8.5 8.9 8.5 2 6.8 7 6 7 9 7 8 6 8.6 6 7 8 143.2
text 13 8 8 9.3 9 5.3 9.3 2 3 6.2 6 8 6 10 8.5 8.8 7 7.2 6 7 8 142.6
text 4   5.5 7 5.5 8.5 7.2 5.3 8 1 5 5 7 9 10 7.5 8 9 7.3 9 7 10 141.8
text 25 8 5 6.8 5 8.5 7.7 7 1 6.4 7 7 8 7 8.5 7.5 7 9 9 7.5 8 140.9
text 18 8 0 7.5 6.2 8.8 9.6 4 3 8.9 8 7 6 10 7 8.3 6 7.2 8 8 8 139.5
text 21 7.6 7 6.3 5.5 7.5 6.3 6 3 8 6 7 7 10 8 6.2 6 7 8 7.5 9 138.9
text 31 8.8 7 8.1 5 8.1 9.4 8.5 3 9.3 6 7 6 5 8 0 8.5 8.1 7 7.5 8 138.3
text 5   7.8 7 8.2 7.5 6.2 8.8 3 3 6.5 6 6 7 7 7 7.8 6 7.5 8 7.5 10 137.8
text 6   7.9 6 7.3 4.5 8.9 6.9 8 1 7.2 7 7 8 10 8.5 8.2 8 8.2 0 7 8 137.6
text 11 8.1 6 8.6 8 6.5 6.7 10 2 8.7 6 7 6 9 6 7.2 0 6.5 7 8 10 137.3
text 10 8.2 6 8.4 5.5 6.3 9.1 7 1 10 6 0 4 9 9 8.5 7 7.9 6 7 10 135.9
text 17 8.4 7 8.3 8 6 0 6.5 3 8.2 6 7 6 9 7 7.2 6.5 8.1 6 7.5 7 132.7
text 22 6.8 5.5 6.6 8.5 7.6 6.4 8.5 4 6.9 6 6 0 7.5 8 6.4 8.5 6.8 6 7 8 131
text 23 8.1 6 7.4 6 8 7.2 6 3 5.1 6 6 9 8 6.5 7 6 5.5 5 7 8 130.8
text 28 8.9 7 8.5 8 5.2 9 5 4 7 7 7 4 4.5 7 8 7 0 6 8 8 129.1
text 1   6 8 6.2 6.5 7.5 9.2 3 1 9.5 4 7 9 0 8.5 7 5 9.1 8 7 7 128.5
text 30 7 6 6.3 7 6.3 8.6 8 4 6.7 6 7 6 5 6 6.8 8 8.6 6 0 9 128.3
text 7   7 5.5 6.4 7 8.3 8 5 2 8.5 5 6 5 5 9 7.5 5 6 8 7 7 128.2
text 16 7.5 6 7.2 6.5 9.2 9.5 2 6 0 6 6 5 7 5.5 6 5 8 7 7.5 10 126.9
text 20 8.4 6 5.6 8 6.5 6.2 2 3 7.8 6 7 6 9 5.5 6.6 5 7.7 6 6.5 8 126.8
text 12 8.3 8 6.5 6.5 5.5 8.4 3 5 5.5 7 6 4 6 6.5 7 5 7 6 8.5 7 126.7
text 8   6.1 6 9.5 6 6.6 8.2 5 0 7.3 6 7 5 5 6.5 7 5 7.6 5 7.5 7 123.3
text 27 9 6 7.7 0 5.5 7.5 4 3 5.5 7 7 6 8 4 7.5 6 7.8 6 7.5 8 123
text 29 0 6 5.7 5 10 8.7 5 2 5.2 6 7 4 5 7 7.5 5 9.1 6 6 8 118.2
text 15 6 6 8.8 4 7.8 8.5 2 6 5.7 7 6 4 9 7 5.6 5 7.1 6 6.5 0 118
text 2   6.2 6.5 5.3 8 0 5.7 3 3 7 6 6 2 6 3 6 5 8 7 6.5 7 107.2
text 3   6.9 5.5 0 5.5 6.5 7 2 1 6 5 6 4 4 9 6.2 5 5.5 6 6.5 8 105.6
text 19 5.2 5 5.2 7.5 4.6 6 2 3 4.8 3 6 8 5 2 5 5 5.6 6 6 7 101.9
text 14 5 5 5.6 4 4.5 5 2 1 3 5 5 5 8 3 5 6 5 6 5.5 7 95.6


REGULAMENT:

Concursul va avea loc doar dacă vor exista 20 de texte înscrise, minimum .

Perioada de desfăşurare efectivă: 07 noiembrie – 28 decembrie 2015.

1. Trimiterea poemelor pentru concurs: 07-26 noiembrie, ora 24.00.
2. Postarea poemelor în pagina de concurs: 27-30 noiembrie, ora 24.00.
3. Jurizarea şi Votarea: 1 decembrie – 20 decembrie, ora 24.00.
4. Anunţarea câştigătorilor, afişarea clasamentelor: 21-28 decembrie.


Juriul virtual:

1. Angela Nache-Mamier, poetă franco-română, critic, traducător, preşedinta Cenaclului Musc’art în Franţa, Frontignan;

2. Cristina Ştefan, scriitoare, fondatoare a Cenaclului literar Lira21;

3. Dominique Iordache, profesoară de Limba şi literatura română, poetă, editor pe Reţeaua literară;

4. Gina Rizea, profesoară de Limba şi literatura română;

5. Camelia-Iuliana Radu, poetă;

6. Luminiţa Zaharia, economistă, poetă;

7.Marin Badea, jurnalist, poet, prozator – preşedinte;


Premii acordate la notare/votare:

1. Premiile juriului
2. Premiul publicului


Premii acordate de reviste de cultură:

1. Premiul Revistei “Cafeneaua politică şi literară” – publicaţie de informare, analiză şi cultură politică, Drobeta – Turnu-Severin, prin domnul Mircea Popescu, jurnalist, redactor-şef al revistei;

2. Premiul Revistei “Fereastra”- revistă editată de Asociaţia Culturală “Agatha Grigorescu Bacovia”, Mizil, prin domnul Lucian Mănăilescu, redactor-şef al revistei;

3. Premiul Revistei “Singur” – revistă de cultură, civilizaţie şi atitudine morală, Târgovişte, prin domnul Ştefan-Doru Dăncuş, fondator al revistei.


Premiul organizatorului:

1. Premiu acordat de konku2015


Menţiuni (doar dacă este cazul):

1. Menţiune 1
2. Menţiune 2
3. Menţiune 3


Contribuie cu generozitate:

1. Vali Slavu, institutoare, poetă, epigramistă;
2. George Paşa, profesor de Limba şi literatura română, poet;
3. Camelia-Iuliana Radu, poetă;
4. Angela Nache-Mamier, poetă franco-română, critic, traducător, preşedinta Cenaclului Musc’art în Franţa, Frontignan;
5. Balázs F. Attila, scriitor, traducător, editor;
6. Marin Badea, jurnalist, poet;
7. Valentin Irimia, poet;
8. Luminiţa Zaharia, economistă, poetă;
9. Simion Cozmescu, poet;
10. Ottilia Ardeleanu, ingineră, poetă.


 

Mediatizare:

1. Radio Vocativ, http://radiovocativ.com/, prin domnul Valeriu Barbu.


 

Reguli de concurs:

1. Pentru juriu:

Juriul va nota fiecare text, obligatoriu, cu note de la 1 la 10, cu maxim o zecimală (ex.: 8 sau 8,6; 6 sau 6,7 etc.). Câştigătorii vor fi desemnaţi în ordinea mediilor aritmetice.

2. Pentru publicul cititor:

Fiecare cititor autentificat va evalua fiecare dintre texte, cu note de la 1 la 10, cu maximum o zecimală (ex.: 5 sau 5,5; 9 sau 9,3 etc.). Câştigător va fi desemnat poemul cu cel mai mare punctaj acumulat.
Observaţie: votul publicului se consideră separat de votul juriului şi nu va fi luat în calculul notei finale a fiecărui concurent. Autorul cu cel mai mare punctaj calculat prin suma notelor votanţilor va primi Premiul publicului.

3. Pentru concurenţi:

Participanţii trebuie să-şi creeze un cont de acces pe site-ul literaturitate.ro.

Fiecare participant va trimite doar un singur text, nepublicat virtual sau pe hârtie. Nu se impune vreo temă. Poate fi poezie în vers clasic sau în vers alb, dar nu alte (sub) genuri.

Se solicită şi recomandă folosirea diacriticelor, se ştie faptul că lipsa lor, în anumite situaţii, schimbă sensul cuvintelor, lucru care poate fi în defavoarea concurenţilor, prin depunctarea textului.

Greşelile gramaticale şi limbajul licenţios duc la descalificarea textului în cauză.


Trimiterea poemelor pentru concurs:

Textele se vor trimite cu fontul Times New Roman, mărime 12, conţinând titlu şi numele autorului care va fi plasat sub text, pe adresa de e-mail: konku2015@yahoo.com (atenţie: NU se postează în pagina de concurs şi nici pe site!). Autorii vor primi confirmare pentru trimiterea textelor. În cazul în care nu vor primi mailul de confirmare, înseamnă că textul nu a ajuns şi va fi necesar să retrimită textul pentru concurs!
Identitatea autorului nu va fi cunoscută decât după afişarea rezultatelor!


Postarea poemelor în pagina de concurs:

Postarea textelor participante se va face de către organizator numai în perioada menţionată în regulament. Vă rugăm să nu publicaţi pe site textele participante (acestea vor fi descalificate)!


Jurizarea şi votarea:

Atât juriul cât şi publicul (concurenţi şi neconcurenţi) vor nota/ vota numai în perioada menţionată în regulament.
Oricare vot va fi trimis pe adresa de mail a concursului şi nu se va face cunoscut decât după terminarea votării. Votantul trebuie să trimită obligatoriu nr. text – notă (ex.: 1 – 6; 2 – 8,3; 3 – 10…) pentru fiecare concurent. Votul trebuie obligatoriu însoţit de numele votantului.

Observaţie: Concurenţii, obligatoriu, vor vota şi trebuie să voteze fiecare text, mai puţin cel personal.  Dacă există neparticipanţi la concurs, dar care doresc să voteze, este necesar să se înscrie pe site până la data de 30 noiembrie 2015. După această dată nu se va mai permite niciun vot extern site-ului.  Voturile vor fi trimise pe adresa de e-mail mai sus menţionată. Orice abatere de la regulament (fraudă) va fi sancţionată, singurii care vor avea de pierdut fiind concurenţii. Rugăm, deci, corectitudine!

Toate notele juriului vor fi trimise pe adresa de e-mail a concursului şi vor fi făcute cunoscute după încheierea concursului, în perioada precizată în regulament.

Organizatorul va comunica notele juriului, verificarea corectitudinii jurizării se va face de către preşedintele juriului şi de către fiecare membru al juriului în parte.


Anunţarea câştigătorilor, afişarea clasamentelor:

Cele două clasamente, al juriului şi al publicului, vor fi cunoscute în perioada precizată în regulament. Tot atunci se vor afla şi câştigătorii, vor putea fi trimise felicitări, comentarii critice etc. în limita bunului-simţ!


Premierea:

Premierea va avea loc după 1 ianuarie 2016, la o dată care va fi anunţată ullterior. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a reveni asupra acestui punct din regulament pe parcursul şi după finalizarea concursului.

Premiile constau în diplome, cărţi cu autograf oferite de scriitorii prezentaţi mai sus, publicarea câştigătorilor în revistele prezentate mai sus, traducerea în limba maghiară a poemelor câştigătoare ale Marelui Premiu şi Premiului I, prin domnul Balázs F. Attila, scriitor, traducător, editor şi în limba franceză a poemelor câştigătoare ale Marelui Premiu şi Premiului II, prin doamna Angela Nache-Mamier, poetă franco-română, critic, traducător, preşedinta Cenaclului Musc’art în Franţa, Frontignan, . Este posibilă şi mediatizarea concursului, detalii pe parcurs.

Locul şi data premierii vor fi stabilite de comun acord cu premianţii. Cel puţin, organizatorul doreşte comunicare permanentă!

Alte detalii la momentul potrivit!


Orice sesizare, nelămurire privind concursul/ regulamentul se va trimite pe adresa de e-mail de mai sus şi sub nicio formă în pagina de concurs ori în alte locuri on-line.

Vă aşteptăm. Mult succes!


Organizator: konku2015

Deconspirarea organizatorului se va face după încheierea concursului.

Observaţie: organizatorul îşi rezervă dreptul de a ajusta regulamentul până la data începerii concursului.

Arta copiilor (încheiat)

Concurs “Arta copiilor” – vara 2015

Concursul s-a desfăşurat în perioada 09.06.2015 – 19.07.2015

Participanţii au publicat articolele în perioada mai sus menţionată şi le-au încadrat în categoria nou creată “Concurs”, subcategoria “Arta copiilor”. Tematica articolelor se axează pe dezvoltarea unor idei de bază despre “Înţelepciunea celor mici”. Fragmentele de dezvoltat sunt la alegere şi se pot regăsi aici: http://baby-art.ro/intelepciunea-primaverii/. Câteva exemple:

„Copilul nu datorează părintelui viaţa, ci creşterea.” (Nicolae Iorga)

„Copiii sunt cea mai valoroasă resursă a lumii și cea mai mare speranță a ei pentru viitor.” (John Fitzgerald Kennedy)

După postarea articolelor dvs., utilizatorii vor avea posibilitatea, concomitent cu postările (nu se impune o perioadă de votare, ci se merge pe sistemul: citit – impresionat – apreciat), să le voteze prin sistemul de 5 stele: 1 – cel mai slab, 5 – cel mai bun. Primele 2 articole clasate au fost publicate şi promovate pe site-ul nostru partener http://baby-art.ro/, împreună cu numele autorilor. Felicitări câştigătorilor şi mulţumiri tuturor contributorilor!

REZULTATE:

Locul I

La marginea universului – de Liviu Ioan Mureşan

la marginea universului - de LIM

punctaj: 4.60 din 5 voturi

Locul al II-lea

Îmi amintesc… – de Simion Cozmescu

imi amintesc - de SC

punctaj: 4.33 din 3 voturi


Această pagină este disponibilă pentru toţi vizitatorii, însă numai utilizatorii înregistraţi vor putea să se înscrie la concursuri. Utilizatorii pot fi adulţi, dar şi copii! Vă rugăm să vă autentificaţi (Login) sau să creaţi un cont nou din meniul de sus.

Literaturitate © 2015 - 2017