Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Coșul fermecat al bunicii

 

chipul ei blajin îmi vine în minte
din negurile inefabile ale copilăriei
și acum mi-o reprezint ca pe-o sfântă
de pe icoană
în mintea mea de copil
credeam că sfinții erau și ei un fel de bunici
împietriți în dragoste
fără să înțeleg cum
bunica îmi umpluse camera cu icoane
și candele
să mă ferească de Duhul cel rău
dar cel mai enigmatic lucru de care-mi aduc aminte
era coșul ei din nuiele
în care ascundea tot feluri de lucruri
banale
primul meu dinte de lapte
elefanții de pluș cu picioarele rupte
maimuțoii fără capete
primul desen din cerculețe și linii
intitulat „mama”
o pană neagră de pasăre
amintiri
cum îi plăcea să spună
și-mi explica pe-ndelete ce sunt amintirile
și cum ele se aseamănau cu niște păsări călătoare
precum rândunica de sub streșina casei
care vine și plecă în fiecare an
înfruntând cu inima ei mică toate primejdiile cerului
într-o zi însă nu se mai întoarce
găsești cuibul gol
se poate citi regretul și-n ochii pisicii
întotdeauna plutește o mare tristețe în urmă
și n-ai de ce te prinde…

Autorul

Aurel Contu

Aurel Contu

Sunt din Piatra Neamț, scriu poezie, proză, eseu, am publicat volume în format digital sau pe hârtie, colaborez și cu alte site-uri literare..

2 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. un poem pe cât de simplu, pe atât de emoționant, o emoție care doare (așa o percep eu) tocmai pentru că acele amintiri sunt vii, ca și bunica, draga de ea, care s-a dus!

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018