Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

cri – gri – cri

 


Mă uit la patru ochi mai verzi, nici nu clipesc
De teamă, respirând poate-obosesc
Coincidenţele mă dor chiar peste tot
Desi, n-ar trebui!…să doară-n cot…

O să-mi mai ţin răbdarea pusă-n cui
– “Mă oboseşti iubito!” – o să-mi spui…
Eu şi mai tristă, mă voi preface iar,
Tu ai deja …minciuna-n buzunar
Storcită ca pe-o piersică prea dulce
Ce-aduce clipa, zău, nimeni n-aduce!

Nu te mai caut, căci o buburuză
Mi-a tot promis un măritiş în grabă
Privind-o-n zbor, mă măsuram bolnavă
Ce risipită-s, galbenă – o frunză!
Noroc că-mi fac inel din fir de iarbă…

Dar vine ea curând şi toamna mea
Cu poala-i ridicată într-o vie…
Te-oi pedepsi! Dar nimeni n-o să ştie
Cu plânsu-ţi vei rămâne…aşa să fie!
Şi scârţâind amar din ..balama
(ce-am să mai râd atunci…hi, hi…ha, ha=:)))

Autorul

Ada Nemescu

Ada Nemescu

”Simplitatea este o complexitate rezolvată” - Brâncuşi Născută în Bucureşti, respir în universul literar de mulţi ani, pe site-uri de literatură, am apărut în anotologii şi reviste literare, particip la Cenaclul literar Poeţii Cetăţii, Maraton de poezie 2016,2017, Salon de literatură Astralis, am premii la concursuri de poezie şi proză, pregătesc volume personale de poezie şi proză. Iubesc cuvintele şi pe cei ce le rostesc frumos!

10 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. Vârful nasului este centrul multor observații , mai mult decât Eifel. A poetiza înseamnă ceva concis și précis. Aproape de matematică aplicată. Copacii fac schimb de păsări. Un vers? Da. Caii joacă leapșa cu munții? Da. Să treci dincolo de clinchet.

  2. care este durerea? Nu caut în biografie, nu este obiceiul meu, dar poezioara este ușurică, iar Dvs. sunt mai inteligentă decât credeți.

  3. Groaznic ar trebui scos din cap. aprecieri, este o exagerare, există texte slabe, bune, foarte bune , este sufircient să avem trei categorii, eu am pus două „groaznice” din curiozitatea de a vedea reacția, nimic. În general, comentariile sunt cam puține, autorii se feresc de o implicare mai avansate, fiecare cu pătrățelul său. Ori castelul său , o fi kafkian?

    1. Ok d-le Boris! deci dumneavoastră aţi ales *groaznic*?
      ce e atât de înfiorătoare? 1. tema , autoironia, umorul ştirb, durerea mascată?… ce să retuşez?

      apreciez părerile tranşante, dar argumentate

  4. Despre mine: primesc sfaturi pertinente şi mulţumesc pentru ele!

    Acel * groaznic * trebuia argumentat. Aş fi mulţumit.

    1. Mulţumesc!
      e o durere mascată în autoironie!

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018