Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

DE UNDE?

 

Boris Marian Mehr – articole
Opinii, eseuri

Piatră cu ochi O piatră cu ochi Se uită la mine, Ea cunoaște liniștea, Eu nu sunt de piatră, Ea cunoaște limbajul ploii, Eu sunt grăbit, deschid umbrela, Ea a fost om, pe când eu Eram piatră, astfel ne privim în secret, Eu – o biată carne cu suflet, acolo, Ca un câine credincios – sufletul. În somn și în nesomn În somn și în nesomn ne legănăm, Ca-n mari spânzurători din cer, mai sus, Visăm și ne-ntrebăm ce mai visăm. Când soarele recade la apus. Mestecenii copilăriei versuri spun Din cartea lui Esenin, pe de rost, Un paznic m-a bătut lângă un prun, Decât deștept și bun, mai bine prost. Viața-i neplăcere, prea mult chin, Stăm pe-un vulcan viclean și mult corupt, Există și dulceață în venin, Tu poți să fii un ghimpe sau un fruct. Trăim în anarhia cu moroi, Ca-ntr-o ficțiune fără de sfârșit, Ne-ajută mai puțină ură-n noi, Un început de simpatie, chiar șoptit. Există și metastaza binelui? Un trist centaur în pași de dans. Iedera spune cuvintele sinelui, În urechea mea stângă aud un balans. Orchestra a tăcut prea devreme, Mulți pentru glorie s-au bătut, Triumful urcă precum un vierme, Raiul a fost ridicat din lut. Munții rumegă norii, sublimul, Leul a fost cândva șobolan, Doamne, nu-mi oferi doar prea-plinul, Lasă-mi o porție de catran. Tobele bat, trompetele sună, Mergem voioși la carnaval, Moartea are culoare brună, Viața-i ascunsă-n recif de corali. Erau acolo tristeți și bucurii, Ulițe strâmbe erau, Vii între vii, Oameni pluteau în aer, pe nori, Stelele mai cădeau, albe culori, Eu mai zăream, cumva, umbre târzii, Mici croitori, coșari, viori viorii, Cum i-arăta Chagall, melodios, Parcă erau scrisori, albumul roz, Parcă am fi cu toți triști-veseli scripcari, Peste o mie de ani, din nou coșari? Dar cel mai sus zbura mireasa mea. Nedivina comedie În loc să privim în față Oamenii, privim în oglinda orbitoare A orgoliului propriu, O durere de dinți ne doboară, Devenim iar oameni, Ca oamenii. Tu, cel onorat cu titluri și premii, Ce mândră îți flutură barba, Tresaltă bărbia cu toată mândria, Dar piedestalul pârâie, plânge, granitul se frânge, redevii om ca toți oamenii, bun ca o pâine, de mâine. Adio poate fi odios, un cuțit Sau o floare pe un mormânt neînceput, Mai mulți prieteni găsești În lumea necuvântătoarelor, Eu regret și moartea peștelui agățat În cârlig, un cuvânt e un om, Poate muri. Zidul din spatele nostru tace, În timp ce o ploaie de gloanțe Străpunge aerul cald. Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua, Nici noaptea, dar eu scriu pe cer și pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian, nu-s fascinat de-un fond obscur, nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez, nici moartea nu-mi este iubită, nici nu urăsc cum trebuie, cu migală, dar ești poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit, un semen de al meu, nu fac infarct, scriu cum respir, când nu mai scriu, duceți-mă la Morgă pe ascuns, sunt Hyde și Jeckill, scriu, nu scriu, astfel eu supraviețuiesc, nebun sau limpede ca apa de izvor. Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru, Viața, ca florile-n crâng , se duse ca Orbul, Ce să-nțelegem și cum? Duminică a împăcării, Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării. Operă-bufă trăim, plângem zadarnic, În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic, Mările, drogul,poem, visul Nirvanei, bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei. Se făcea că mările au secat, Umblam în gigantice cratere, Mă priveai cu alți ochi, Eu mă scufundam în nisipul marin, Un picior, un braț, un obraz, jumătate eram afară, tu străluceai nemiloasă, apoi apele s-au așezat. Părintele meu, ești de mult în pământ, Eu mă mai caut în scris și în gând, Eu te aud, noaptea, în vis, Iar prin uitare nu te-am ucis. Nu știu pe unde ne-om întâlni, Nu cred în rai sau în iad, suntem vii, Oamenii urcă, urcă mereu, O înălțare spre Dumnezeu. Tot ce-ai greșit, greșit-am și eu, Dar mă înalț la Dumnezeu, Vin generații, mă-ngroapă încet, Ei vor greși, cum și eu mai greșesc. Domn, Domn să nălțăm, Să deschideți poarta casei, Domn, Domn să nălțăm. Să citească tot poporul, Domn, Domn să nălțăm, Să se bucure-autorul, Domn, Domn să nălțăm Mereu am fost sau nu am fost Într-o căutare fără rost A elixirului visat De Eva, de Adam –bărbat, Al frumuseții, tinereții, Deși mă cam lovesc pereții, Sunt beat de-o falsă nemurire, Veșnic mireasă, eu sunt mire, Să fie cerul gol, adânc? Să fim noi singurul Pămân

Autorul

Boris Marian-Mehr

Boris Marian-Mehr

1 Comentariu

Adăugare comentariu

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018