Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

de vorbă cu Luis Borges

 

 

 

 

la fiecare mort descoperi ceva și din moartea ta

o manșetă de întuneric/ un cui strâmb în sicriu

așa se împuținează lumea/ din prea multă generozitate

dealul/ pe care urcai copil să ucizi niște pui de lăstun

a devenit un munte

câmpia agonizează într-o ureche de vulpe

nicio școală nu-ți deschide cartea la lecția despre suferință și vid

chiuie/ urlă

în biserica trupului tău/  și

plătește-ți singură sarea de pus pe rană

dacă iadul te scuipă pe mal

spune-i morții

că ți-au mai rămas bărbați de iubit/ copii de crescut

prin marile piețe bat alizee dulci așteptări

scrie o petiție

arată-i morții că știi alfabetul pietrei

Autorul

Gela Enea

Gela Enea

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova. Profesoară la Liceul de Arte ”Marin Sorescu” din Craiova. Volume de versuri publicate:”dați-mi voie să trec”, ”steag alb într-un cântec negru”, ”măști”, ”neurophobia”, ”cocoșul are dreptul la o secure ascuțită”, ”ia-mă și pe mine-n zbor” (poezii pentru copii). Mai multe premii pentru poezie.

5 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. Selectez câteva asocieri de cuvinte, dintr-un tot sensibil
    …nicio școală nu-ți deschide cartea la lecția despre suferință și vid

    chiuie/ urlă

    în biserica trupului tău…

  2. la fiecare mort descoperi ceva și din moartea ta”
    ………………..

    arată-i morții că știi alfabetul pietrei”, foarte buna intrare si iesire din poezie.

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018