Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Devorat din dragoste

 

În timp ce privea cafeaua dând în clocot pe ochiul aragazului, George Varga se gândea la episodul prin care trecuse până să ajungă acolo, în garsoniera aceea cochetă de la etajul 12, unde locuia Mirabela, femeia îmbrăcată în negru, ca o călugăriţă, pe care o cunoscuse întâmplător, în drum către slujbă, cu vreo zece ore în urmă. O văzuse căzând în plină stradă şi oprise maşina ca să-i acorde primul ajutor. Femeia era albă la faţă ca varul, nu avea puls şi nu răspundea manevrelor de resuscitare, gură la gură, încercate de dânsul, lăsând impresia că intrase în rigor mortis. O urcase în maşină, fără să ştie bine de ce, apoi demarase în trombă, de parcă acest lucru ar mai fi contat, trezindu-se în cele din urmă la un spital sau, mai exact, la un fel de dispensar comunal, înconjurat de câţiva oameni în halate albe, nu tocmai prietenoşi.
– Este în afara oricărui pericol! îl liniştise bărbatul care părea să fie medic. Sunteţi soţul ei?
Întrebarea îi sunase straniu în urechi şi negase instinctiv, cu vinovăţie parcă.
– Am găsit-o pe stradă! zise. Nu puteam s-o las acolo…
– Aţi procedat foarte bine, domnule, fiindcă i-aţi salvat viaţa! Ar fi fost de preferat s-o duceţi la un spital! Aveţi un act de identitate?
Scoase mecanic cartea de identitate din buzunar.
– Mai pot face ceva pentru ea sau pot să plec? Sunt şi aşa în mare întârziere!
– Va trebui s-o duceţi acasă!
– Glumiţi, desigur ! N-ar fi mai bine să chemaţi o maşină a Salvării?
Doctorul clătinase din cap.
– Imposibil, domnule! Doamna nu este din localitate şi nu pot chema Salvarea, oricâtă bunăvoinţă aş avea! În mod normal, ar fi trebuit să vă îndrum către primul spital de urgență, dar nu puteam să pun în primejdie viaţa pacientei. De aici încolo răspunderea vă aparţine în totalitate!
Replica pe care se pregătea să i-o dea medicului îi înghețase pe buze când văzuse ochii femeii fixându-l rugători din camera alăturată, aceiaşi ochi negri, strălucitori, care-l determinaseră să oprească maşina. În timpul manevrelor de resuscitare şi de stabilizare, la care el nu asistase, asistentele o dezbrăcaseră de rochie, lăsând-o doar în chiloţi, cu o mână conectată la un perfuzor. Imaginea aceasta terifiantă pentru un bărbat tânăr, asociată cu amintirea gurii ei inerte, peste care el îşi aşezase propria-i gură în încercarea de a o readuce la viaţă, îl excitase brusc, aproape pervers, înfrângându-i şi ultima fărâmă de rezistenţă.

După o oră de aşteptare, timp în care prin mintea sa trecuseră tot fel de gânduri nebuneşti, plecase împreună cu femeia aceea îmbrăcată în negru, refăcută complet, aflând că o chema exact ca pe o verișoară de-a lui, că lucra la o bancă şi că nu era căsătorită.
– Momentan, îi mărturisise ea în drum spre casă, sprijinindu-se cu fruntea de umărul lui, nu am pe nimeni. Sper să nu te superi dacă te invit la o cafea în semn de mulțumire pentru gestul tău admirabil de azi!
– Dimpotrivă, râse el, nici nu bănuieşti cât mă bucur! La slujbă este deja prea târziu să mă duc, iar acasă nevasta m-ar lua la întrebări orice i-aş spune!
Râse şi ea înveselită.
– E frumoasă?
– Foarte frumoasă.
– Mai frumoasă ca mine?
– Amândouă sunteţi la fel de frumoase, răspunse el cu diplomaţie, numai că tu eşti mai tânără. Mult mai tânără !
– Numai atât?
– ?!
– Să ştii că eram conştientă atunci când îmi făceai respiraţia gură la gură, îi mărturisise ea după ce coborâseră din maşină şi luaseră liftul către etajul 12, dar nu mă puteam mişca. Doream să nu se mai sfârşească!
– ?!
– Şi nici tu nu păreai prea dornic să te desprinzi de mine! Mă înăbuşeai, pur şi simplu!
– ?!
– Nu-ţi mai spun că mi-am dat seama că erai excitat!
– ?!
Varga nu se mai obosi să-i răspundă. Îi apucase pomeţii obrajilor între palme şi începuse s-o sărute nebunește, ca un adolescent la prima întâlnire, până când liftul se oprise brusc în dreptul cifrei 12 cu un scârțâit surd, urmat de o zdruncinătură.

Turnă cafeaua în ceşti şi îşi aprinse o ţigară. Cât timp păzise cafeaua se dezbrăcase şi se spălase pe față. O auzi ieşind din baie, apoi o văzu apărând într-un capot negru, transparent. Fără să articuleze un cuvânt, o luă în braţe, o purtă către patul din dormitor, unde o lăsă încet şi se întinse cu grijă peste dânsa, încercând să-i depărteze picioarele cu genunchiul. Nu reuşise fiindcă femeia se răsuci ca o zvârlugă şi ajunse deasupra lui, îl acoperi cu trupul, apoi îl sărută într-un mod bizar, înfigându-i dinții ascuțiți ca niște cuțite în buze, mușcându-l și salivând abundent. Abia atunci îşi dădu seama de forţa ei neobişnuită ; îl imobilizase între coapse şi coate, nelăsându-i nici cea mai mică posibilitate de reacţie. Mai rău era că trebuia să-i înghită saliva, secretată excesiv, fără să-şi poată desprinde gura de buzele ei şi fără să poată contracara efectul paralizant indus de aceasta. Îi vedea ochii strălucind intens pe măsură ce înteţea ritmul şi se apropia de orgasm, moment în care o simţi smulgându-i urechea stângă cu dinţii, apoi o văzu, consternat, mestecând-o.
– Nicio femeie nu se compară cu o Văduva neagră, iubitule! o auzi el îngrozit. Să nu-ţi fie frică şi să nu să nu regreţi niciodată că m-ai întâlnit! Dragostea mea este devoratoare!
Se aplecă din nou peste el şi-i sfârtecă buzele, nasul, obrajii, bucăţi din piept și din umeri, mestecându-le încet, cu o plăcere dementă, nedisimulată, în timp ce mai jos, sub buric, vaginul ei se căsca tot mai mult, ca o gură de crocodil, trăgându-l centimetru cu centimetru înăuntru.

Autorul

Aurel Contu

Aurel Contu

Sunt din Piatra Neamț, scriu poezie, proză, eseu, am publicat volume în format digital sau pe hârtie, colaborez și cu alte site-uri literare..

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018