Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Ecoul cuvintelor ce învie

 

Cu mâinile rezemate de pervazul unui vis ucis

stau şi privesc pe fereastra acestei toamne

cum se deschid din nou rănile timpului,

cum se deschid din nou rănile timpului

şi sângerează

frunze îngălbenite,

must înroşit,

melancolie,

lumină crepusculară,

amintiri de vară,

poezie…

 

Cu mâinile rezemate de pervazul unui vis ucis

stau şi privesc pe fereastra acestei toamne

cum se deschid iarăşi rănile cerului,

cum se deschid iarăşi rănile cerului

şi lăcrimează

ploaie rece, negură, întristare,

păsări călătoare,

melancolie,

rugăciuni de sfinţi,

raze de soare cu dinţi,

poezie…

 

Pe fereastra acestei toamne

tac şi privesc

cum se deschid din nou rănile timpului

şi sângerează,

cum se deschid iarăşi rănile cerului

şi lăcrimează,

precum Hristos când a murit Lazăr un pic…

şi nu pot să fac nimic.

 

Numai că din sânge de timp

şi din lacrimi de cer,

după fiecare dezgheţ de omăt şi cuvinte,

iarăşi şi iarăşi, tandru, cuminte,

înmuguresc,

înfloresc

şi rodesc

crucile mormintelor,

iar eu simt cum îmi cresc

aripi de primăvară

când ascult cu inima

ecoul cuvintelor:

“Lazăre! Vino afară!”

Autorul

Florin Roman

Florin Roman

CURRICULUM VITAE LA 47 DE ANI:

Am încercat să zbor prea sus
şi m-am izbit cu capul de stele.
De-atunci mă dor visele,
mă dor şi zâmbetele, proscrisele.
Şi tot de-atunci port demn, senin,
pe fruntea-mi lată, pe destin,
o cicatrice ca un 7,
pe care-o ung târziu, în noapte,
cu rime şi cu vin,
şi-adorm cu cicatricea-ntre coperţi
atât de lin…

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2017