Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Fortuna labilis

 

Un cer înstelat

se ascunde în ochii tăi,

Iar sufletul meu mai demult dantelat

Acum e plin de vânătăi.

 

Nu ți-a păsat ce ai lăsat în urma ta,

și urme și pași

au rămas după tine.

Ai lăsat urma ta chiar și pe clampă

nu te-ai gândit puțin

și la mine…

Că am stat ani după tine

și am visat…

 

Au trecut zilele

și nopțile

și ani lumină

De când trasez linii…

Am început să trasez chiar și cu mâna

Și uneori am vrut să renunț.

Am vrut doar

să ascult ploaia

Și să-mi citesc scrierile.

 

E atât de întuneric

de când ai plecat

sau de fapt, ce vorbesc,

așa era și atunci

și un frig, și un ger

De erai în ekstasis

și când te apropiai

mă pornea un râs isteric.

 

Și picura în casă

apoteotic,

Precum florilor le curgeau

lacrimile în zori…

Nu plânge iubite, ci arată-ți latura credincioasă!

 

Ți-am oferit un acoperiș

sub care să stai

să-ți fie cald,

dar tu nu ai avut grijă de el

și i-ai făcut găuri negre…

Eh, ce, nu știi?

Nu știi de ce acoperiș vorbesc?

Firește

nu cel exterior,

cel dinăuntru;

cel care te apără de dureri,

nu de ploaie…

Dar acum, ai plecat

și nu știi ce te așteaptă;

Chiar dacă ai părăsit somptuoasa mea casă

și nu ai unde să te adăpostești;

sper să găsești măcar un

Stufăriș…

Autorul

Sabina-Valentina Marc

Sabina-Valentina Marc

Cei care se pricep în a picta au văzut cel puțin o dată Iadul, iar cei ce au înclinație spre a scrie, au vorbit cel puțin o dată cu Dumnezeu. Eu nu mă încadrez nicăieri.

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2017