Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

IDEEA DE JOI

 

Nenumărate-s zilele de joi, uite – din grabă
s-a dat drumul drumului spre noi!
când pace căutăm ca în ghioc
plăcerilor le place şi deznoadă… oftaturi
împletite cu noroc…

De ne-om opri să scotocim prin bezne
orbecăind prin floarea de trifoi
să nu zădărnicim cumva din întâmplare
aroma verde-otravă a zilelor de … joi
În noi se scaldă frig îmbujorat a frică
Din întâmplare vântul e duh de veşnicie
Iar joaca nejucată, ni-i … nimică!

Doar puncte suntem noi pe umbra rătăcită
a zilelor de joi! nu vreau să fiu mâhnită!
Cum ne urzică pielea, cu trei măsuri de chin
ne tot căim amar, dar, ce filtru este-n vin!

M-aştept prin joia mea, mă furişez furată
De-o amintire simplă… dar vina-i nepătată!
Prea-lăudată joie, cât adevăr e-n tine
Scâncind mă iei cu tine, iar eu mă las purtată
Deplin imit ruina nedulcelui din miez
Tu, joia mea mă vindeci de verde dându-mi crez!

 

Autorul

Ada Nemescu

Ada Nemescu

”Simplitatea este o complexitate rezolvată” - Brâncuşi Născută în Bucureşti, respir în universul literar de mulţi ani, pe site-uri de literatură, am apărut în anotologii şi reviste literare, particip la Cenaclul literar Poeţii Cetăţii, Maraton de poezie 2016,2017, Salon de literatură Astralis, am premii la concursuri de poezie şi proză, pregătesc volume personale de poezie şi proză. Iubesc cuvintele şi pe cei ce le rostesc frumos!

6 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. Plecând în Andalusia, am pus înainte „Frunze moarte”, pe Internet, în interpretările Edithei Piaf, lui Nat King Cole, Yves Montand, apoi „Love story” de Francis Lai, din filmul cu acelaşi nume . M-am gândit ce tineri murim, la orice vârstă, murim după fiecare dragoste neîmplinită, după fiecare despărţire, după fiecare ceartă, murim cât timp suntem vii. Nu ştim să îmbătrânim, nu ştim să iubim, nu ştim nimic, iar frunzele cad cum cad orele, lunile, anii, suntem atinşi de boala mortală a iubirii, chiar dacă ne ascundem de noi înşine, el spune, nu te iubesc, ea răspunde, nici eu, iar timpul trece, pădurea geme, frunzişul galben , umed , greu pe un pământ care ne cheamă, noi vom fugi în alte vieţi, ne întâlnim sub alte chipuri, ne vom iubi în alte vieţi, înspre apus, în zori de ziuă, vei fi aceeaşi, voi fi eu, dar nu vom şti ce ne aduce pe-aceleaşi vechi, triste poteci. Mais la vie separe, deci viaţa ne desparte, nu moartea, nici un accident, e însăşi viaţa ce striveşte ca pe o frunză – un sentiment.

    Boris Marian

    1. …***M-am gândit ce tineri murim, la orice vârstă, murim după fiecare dragoste neîmplinită, după fiecare despărţire, după fiecare ceartă, murim cât timp suntem vii. Nu ştim să îmbătrânim, nu ştim să iubim, nu ştim nimic, ***
      m-aţi făcut să plâng!
      aţi atins o rană!

      https://youtu.be/rhYSHF285gc?t=21

    1. Draga mea Agafia, oriunde în univers, unde putem găsi un vers, ne vom bucura!
      mulţumiri mii!

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018