Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Într-o lumină gri

 

Recenzie la venus de februarie de Mircea Teculescu

Mircea Teculescu scrie o poezie sensibilă care se citește într-o anumită singurătate, în tăcerea dinlăuntru, pregătind călătoria spre strâmtoarea cea plină de emoții/ soartă, epică soartă.

Sufletul său este ușor ca puful unei păpădii, trupul său pare din ce în ce o schiță: rotocoale, linii și puncte/ prin albul hârtiei;/ un autoportret de-al meu.

Iubitor de cuvânt și poezie, autorul se consideră injectat permanent cu acestea: creionul este o seringă/ pregătită întotdeauna,/ singur îmi fac tratamentul/ cu litere și cifre;/ colorata depresie.

Repetițiile sunt o formă de exprimare care creează o anume magie poetică, un fel de drog cu care uită de realitate: în fiecare dimineață tensiometrul:/ maxima, minima, pulsul/ apoi realitatea, ca o batrână cu Parkinson,/ al cărei viitor stă bine rezemat de trecut,// realitate magică, plină de praline și vin,// în care pralinele și vinul/ au o istorie a lor,/ căci viitorul lor de praline și vin/ este decis și creat mereu/ după trecute și neschimbate rețete,/ altfel n-ar ajunge să fie praline și vin;// în fiecare seară tensiometrul:/ pulsul, maxima, minima/ și speranța că dulcele, îmbătătorul viitor/ va schimba realitatea/ despre dulcele și îmbătătorul viitor.

Nu întâmplător cartea se numește venus de februarie, poetul o aduce în prim-plan pe zeiță în câteva poezii: plecând din eden, o manușă cu degetele decupate, într-o lumină gri, printre milenii, vanând iluzii, curg râuri spre cer, pentru noi, utilizatori de cuvinte, bunuri comune, în trepte etc.

Inversiunile sunt firești în poezia lui Mircea; în plus, acordă ideilor și imaginilor dublu-sens de acțiune: fug râurile/ în sus, tot mai în sus:/ parcă pierderea mâinilor tale/ le-a speriat,/ dispariția falangelor tale/ în nopți fără de zile,/ exilul lor, tactil,/ în fascicole de silabe/ nerostite/ le-a speriat/,/ curg râuri spre cer.

Poezia lui Mircea Teculescu este scrisă cu punctuație, iar ca și tehnoredactare, își poartă titlurile în dedesubtul versurilor, bolduite, ca mici note de subsol, asigurând trecerea lină de la o poezie la alta, titlurile fiind zalele care unesc două câte două poeziile, ele putând fi simultan sfârșitul uneia și începutul celeilale. Astfel, poeziile par să curgă din una în alta dând impresia unei inversări lumești, a cerului cu pământul, a firescului, cuvintele sunt cea dintâi dovadă a răsturnării situațiilor: curg râurile/ în sus, tot mai în sus/ curg râuri spre cer

Ca și culoare de bază, cenușiul este foarte în ton cu stările autorului.

Legătura cu oamenii se face tot prin lucruri, se propagă pe baza umbrelor amintirii, prin eter, empatic: lucrurile îți urmează umbra/ dacă mergi cu ochii închiși// așa cum eu,/ când ajung în satul natal,/ sunt însoțit spre casa copilăriei/ de toate umbrele/ celor plecați,/ demult plecați/ odată cu toate umbrele celor plecați.

Întreg volumul este o curgere sau o impresie de curgere susținută de folosirea unor termeni/ expresii audio-vizuali/e adecvați/te: ploaie, coborâte, luat în goană, stropi, mișcare, a musti,a curge, a trece etc.

Se consumă mult ceai în poeziile lui Teculescu, ceea ce conferă o stare de bine, de calm, liniște, tăcere ori singurătate, de curgere a timpului în mod echilibrat, astfel încât orice durere/ tristețe/ lipsă devine suportabilă, se găsește o cale amiabilă de înțelegere cu acestea.

Este o poezie cu punctuație care desparte, unește, explică sau lasă suspans…

Din loc în loc, presărate, micropoeme par fete sfioase ieșite la poarta cuvintelor.

Îmi place și tenta de captivitate/ amenințare pe care o simt pe alocuri: ea locuiește/ într-un tablou colorat,/ cu ramă de lemn-/ o expoziție de rechini/ împrejur/ se rotește/ ea locuiește. Apoi, revenirea bruscă la curaj, prin interpunerea unor elemente blajine, mignone: zambilele curajoase/ atât de departe.

Volumul se încheie cu o caligramă de forma unei cupe de înghețată, puțin câte puțin, după un început ce ușor: … ce ușor/ arată raiul/ privirea ta,/ ce ușor!

Este poate închiderea în acea captivitate a tăcerii ori, mai degrabă, un cerc vicios al iluziilor sau, și mai bine, o echilibrare sufletească în jurul acestei venus de februarie sub care semnează senin Mircea Teculescu.

Ottilia Ardeleanu,

30 sept. 2017,

Năvodari

 

Autorul

konku2015

konku2015

Organizator Concurs de poezie noiembrie-decembrie "literaturitate.ro", ediția I - 2015 și ediția a II-a - 2016.

3 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. O întâmpinare fericită a cărții /Venus de februarie/. Felicitări!!!

    1. am citit cu plăcere și am simțit să spun despre ceea ce am citit. felicitări pentru sensibilitatea de care “m-am lovit” în poemele acestea!

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018