Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

lanțuri din praf

 

lanțurile astea nu frâng venele iernii,
pentru că iarna nu are vene,
nici sânge,
nici inimă.
are doar cruci din argint
plantate peste cerceii vulcanilor
cu lavă albă ca noaptea.

lanțurile tale sunt curcubeul
treptelor din fum.
spre alte scări din apus,
spre alt apus din scări.
spre nicăieri,
la fel ca ieri…

lanțurile… nici măcar nu sunt lanțuri,
doar clăbuci de tuș stacojiu
ca sângele iernii,
dar ah,
iarna nu are sânge,
nici vene,
nici inimă.

 

Autorul

Raluca Panait

Raluca Panait

Scriu pentru a da haosului o formă.

Literaturitate © 2015 - 2017