Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Ostile

 

~ Ostila tristă ~

pont euxin
agat indian verde adânc tulburător
pescăruș răstignit între cer și pământ
ori ochi de pisică la pândă perfidă
perlă rară sau antracit sortit mocnirii eterne

nu mai am pe cine și cum să invoc
pentru uragane care spală durerea din pietre
zeii s-au mutat demult lângă alte mări
unde albastrul se leagănă cuminte între vis și dorință

acolo nicio impuritate nu-l mușcă
strigoii minciunii nu-l tulbură
și nu știe ce înseamnă exilul

~ Ostila epistolă ~

Naso
fiecare are un mal de care se îndepărtează
uneori mai adânc alteori mai înalt
peștilor tăcuți nu le vor crește aripi
nici algele nu vor avea rădăcini
smulse vor fi mereu din nisipuri străine
dintre toate stihiile niciodată nu alegem uraganul
care răscolește în noi mai puțin
tiparul nostru este același doar
retușările sunt prea bruște
de câte ori împrumutăm un cal troian
și-l vârâm creduli în cetate

Naso
dacii de azi nu se mai delectează cu moartea
se chinuiesc voluptos cu viața
masochiștii

Locul 2 – Concursul de poezie ”2017 – Anul Ovidiu” –
Grupajul nr. 22

Autorul

Melania Briciu Atanasiu

Melania Briciu Atanasiu

6 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. Trebuie să vă hotărâți: ori ostilă, ori tristă. Amândouă sentimente nu pot coexista!
    „…fiecare are un mal de care se îndepărtează
    uneori mai adânc alteori mai înalt…”. Îndepărtarea nu adâncește, nici nu înalță! Mai umblați pe ici pe colo, prin punctele esențiale…

    1. Oare ce poate împiedica în complexitatea sentimentelor care ne acaparează uneori, ca ostilul să fie urmat de tristețe…ori de bucurie? Iar în poezie, de ce îndepărtarea n-ar putea avea adâncime? Oricum, vă mulțumesc pentru poposirea la mal!

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2017