Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Pasărea cu gâtul rupt

 
A muri de poezie înseamnă a scrie
cel mai lung vers,
lumea-i inutilă, deci nu poate fi absurdă.
Însuși muntele cu urletul lui devine absurd,
cade ploaia în ochiul soarelui
știind că niciodată nu va mai fi floare.
M-am născut și e de-ajuns,
nimeni nu înțelege că moartea e un sens,
pe când frunza, o-ntrebare.
Stau cu oasele-n carne un anotimp
și lumea-mi trece prin privire,
păpădia luminii se spulberă
cu fiecare oftat.
Vreau să rup gâtul unei păsări
și din el să cadă păsări nemuritoare.
Dacă viața-i doar o moarte,
noi când trăim?

 

Autorul

Cătălin Cudalbu

Cătălin Cudalbu

Am început să scriu doar în momentul când am uitat vorbirea frunzelor. Era o toamnă de argint sau o iarnă de soare în jurul meu. Sper că nu am ajuns prea târziu în acest ocolitor rai.

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2017