Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

poemele lui ino, I (Publicate în SINTAGME LITERARE 5 / 2017)

 

POEMELE LUI INO

*

mi-am cumpărat un inorog

inexistentule

 

are culorile visului tu le știi

strălucitoare

ca florile noastre ca fluturii

mi se spune iar alma

ierburile grădinii tresar

înfiorate sub condurii mei

vii se aud râsete de copii

 

l-am așezat la fereastră

se ridică un abur de iubire din el

ochii lor însetați de griuri nu-i văd frumusețea

nici melancolia adâncă nu i-o văd

defel

 

e greu să fii o jucărie de suflet

inexistentule

printre oamenii mari cu sufletul inert

 

*

hai ino

să ne plimbăm prin cartier

ține-te bine

 

nimic din ce vezi ori auzi nu-i real

pădurea trăiește aici viața ei

de nestăpânit

simți ino

cum se lasă seara

pielea ni se strânge pe spate

un pic

 

vrei praf de nebuloase pentru aripile tale mov rozaliu

nu ino aici trăim după altfel de legi

și nu poți ști

ino imo

de unde vin culorile pe care le alegi

aici nu curge ploaie de stele iubirea

aici e la mare cinste să-ți ții rangul

ori firea

 

doar noi hoinarii ascundem în buzunarul

imaginar

câte un codru dulce de pâine

vin vrăbii pescăruși câini golani

doar noi împărțim cu ei fărâme iluzorii de

bine

 

*

fiară diafană

tu nu știi să miroși

 

numai eu simt cum ne dau târcoale

vecinii plecați în alte

dimensiuni

numai pentru mine parcul din spatele blocului

e greu de semne doar pentru mine

sporovăie despre nimicurile

vieții

nina și pusi și cocoșilă și denisa și doamna soiu și

tomescu și gabi

și se aude cântând din adâncul pământului

pentru fănică și silvia

cățelul bobi

 

ino

când eu voi fi doar o literă

aproape ștearsă

iar tu la fel de lipsit de miros

o să se lase iar seară vom merge

alături totul va semăna

numai drumul

o să ne pară mai lunecos

 

*

vezi tu

ceva din mine se schimbă rapid

în fiecare clipă

uite nu mai știu ce lucru extraordinar voiam să-ți scriu

când am deschis wordul

 

îmi curge prin vene bucuria unui prieten

fără  timp

un zid se prăbușește

doamne care zid

 

te privesc inocentule ino

privirea agață atâta tristețe suavă

stai

că mi-am amintit

 

cât de clară și cât de proaspătă

mi se părea lumea cu fețele și cu

literele ei după ce doctorul mi-a ucis

cristalinul defect și l-a înlocuit cu cel nou

apoi am aflat

că pentru isprava asta sunt sacrificați

un fel de gândăcei

 

vezi tu

imo

mereu moare cineva din iubire de oameni

pe aici

 

*

în seara asta

povestim iar cu dușmanul

 

nu-ți fie frică

ino

cine a trecut vreodată dincolo de

monitor

tu nu simți cum vorbele noastre rele par

numai o răgușită pajiște alpină

cum ochii lui croiți să ardă se sting tremurător

ura nu poate ucide pe nimeni

prin monitor

 

o să chemăm și un câine cu auz

absolut

ni-l împrumută domnul miró dușmanul

nu va avea încotro o să se facă

lună

vezi tu nimeni

nu poate tăia un solo de coloratură

prin monitor

 

*

știu că vrei să mergi cu mine la țară

nu ai văzut niciodată trandafiri

 

o să urcăm dealul e mic însă are salcâmi

măceși pomi de toate felurile o

salcie pletoasă ginkgo biloba

chiar doi

 

eu o să mă cred într-o pădure de brazi

tu într-o ilustrație medievală

va fi o lună fierbinte și pură vom lăsa în urmă

melancoliile de vară

 

vom privi soarele

eu voi face pluta

tu vei sta pe scăunel lângă piscină

 

vom mesteca poeme

obosiți de muncile pământului

către seară

 

hai

cu mine la țară

ne așteaptă florile de piatră crinii de august

pisoiul explorator  albăstrelele ochioase

răsăritele înalte cât casa greierii

*

Autorul

Carmen-Maria Mecu

Carmen-Maria Mecu

Iubitoare de poezie. Restul nu are importanță. :)))

2 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. ura nu poate ucide pe nimeni

    prin monitor! – just

    dar ce e ura? o întoarcere spre propriul suflet, o otravă care ucine încet și sigur!
    nu ar fi de recomandat nimănui această atitudine.

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018