Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Pomul de iarnă

 

 În pomul meu de iarnă am agățat vise

dintotdeauna mi-am dorit să-mi împodobesc viitorul

cu gânduri frumos colorate

cu speranțe învelite în staniol

și hârtie creponată

pe fiecare creangă am așezat câte un vis

înaripat

ca o pasăre

lumânări cu flăcări galbene

tremurătoare

și dulci iluzii

n-am uitat să atârn speranțele vii

sub  formă de inimă

ghirlandele așteptării

asemeni unor vipere contorsionate

dulcile și ispititoarele amăgiri

în toate nuanțele de gri și sepia ale sufletului

care-mi amintesc de anii copilăriei

când furam pe ascuns bomboanele cu aromă de mentă

împins de o plăcere perversă

și lăsam înaintea noului an

doar ambalajele strălucitoare

e primul meu pom de iarnă adevărat

împodobit altfel decât toți pomii de iarnă

sigur tu n-ai înțelege de ce a trebuit să-mi atârn toate visele

într-un pom

și l-ai asemui cu un gât grațios de lebădă

aruncat peste nori

nu știi însă că mie îmi place să răscolesc stelele

să trezesc îngerii adormiți

să tulbur apele cerului

să fiu cu un pas înaintea timpului

 

altfel cum?

Autorul

Aurel Contu

Aurel Contu

Sunt din Piatra Neamț, scriu poezie, proză, eseu, am publicat volume în format digital sau pe hârtie, colaborez și cu alte site-uri literare..

2 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. un poem sensibil!
    iată cum copilăria ne ține sufletul cald și speranțele vii.

    m-a impresionat faptul că din dorințe și iluzii se poate împodobi un brad care să aline eul.

    felicitări!

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2017