Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Și ținea de mână un suflet de câine

 

 ieșea de undeva din mlaștina nopții

odată cu apariția cavaleriei strălucitoare

 a zorilor

de fiecare dată venea din altă direcție

și se așeza la același colț de stradă

lângă același câine flămând și bolnav

care nu mai avea putere să latre

„Miluiți un biet poet cerșetor

cu un strop de lumină!”

se tânguia el în numele său și al câinelui

iar oamenii îi aruncau din mers

câte un bănuț de aur

câte un colț de pâine

sau treceau indiferenți mai departe

ridicau din umeri

„n-ai decât să deschizi ochii

cerșătorule

și să-ți iei toată ziua!”

nu înțelegeau că poetul

tânjea după un strop luminos de dragoste

n-avea ce face cu oceanul acela imens al zilei

amarnic mai plânse când îi murise câinele

o femeie miloasă încercase să-i dea propriu câine

alta o bufniță

dar cerșătorul poet clătinase din cap îngrozit

„ Doamne, cum să te desparți de un câine

și de o bufniță!”

și dispăruse fără ca nimeni să bage de seamă

în mlaștina nopții

un martor ocular jurase că-l văzuse zburând peste dealuri

levitând

„ și ținea de mână un suflet de câine!”

 

 

Autorul

Aurel Contu

Aurel Contu

Sunt din Piatra Neamț, scriu poezie, proză, eseu, am publicat volume în format digital sau pe hârtie, colaborez și cu alte site-uri literare..

5 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. Iată, în sfârșit, un comentariu profesionist. Grație, Isabela Brănescu!

  2. Poezia este cel mai bun prieten al poetului. Moartea celui mai bun prieten poate fi o criză de identitate. Mi-a plăcut în special pentru imaginile pe care le-ați construit,aproape s-au materializat în timp ce citeam. Felicitări!

  3. foarte sugestiv poem și emoționant totodată, cu câteva inserții de metaforă forte!

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018