Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

Tremolo

 

În cânturi răsună În Elizeu, pe Lună, În zboruri, coruri, nouri, Junețe și trusouri. O lacrimă, un macrameu, Un ochi de lup , de zmeu, Natală amintire, Să-nșire, să deșire. Ghirlande, oglindă Din cer până-n tindă, Ce-i nemurirea, vise? Cadență, paraclise, Metalic bate gongul, Departe e Mekongul, Luceafăr fără rază, Decază. În palmă-mi crește floarea Atotbiruitoarea. ****************** Nu pot, prea tremur tare, Îmi spune Diavolu-n răzoare, Îi spun – hai scoală, vino, vino, In vino veritas, Corino. ************************* La miazănoapte apele se-adună, O rândunea din cea străbună, Din unde, jungle, de departe Vine cu florile deșarte, Olegantino, Mamelino, Doi cavaleri , tu, spadasino. La hanul lui Puipui aleargă, Reluăm un text în limba spargă, Ei au muri și mai există , Se regăsesc , Maică Precistă, Va răsări un drac vioi, Am așteptat, ne vin moroi, Praf așezat pe tigve, oase, La miazănoapte moartea coase.

 

 

Autorul

Boris Marian-Mehr

Boris Marian-Mehr

2 Comentarii

Adăugare comentariu
  1. Bună ziua, domnule Mehr. Vă rog să postați textul în pagină la categoria de care aparține textul, nu ca și comentariu la un alt text.

    Mulțumesc.

  2. Dar nu mi-ați răspuns la întrebare,
    Ce este arta? Ați adormit. Somn ușor.
    Beți în liniște. Amintiți-vă de noaptea walpurgică.
    Un craniu se profila pe pânză.
    Diavolul era la el acasă, Ca și porcul.
    Desenați-l. Clasa tăcea.
    Entuziasmul autobatjocurii.
    Cerșetorii nu mai au gloanțe.
    Moartea și prostia se luau la trântă.
    Atomi argintii plutesc în ochii tăi.
    Poezia este tot ce uită Dumnezeu.
    Nepăsător, voios, ștrengarul
    Se legăna de creanga unui stejar afumat.
    Un pluton de bețivi s-a prezentat la execuție.
    Condamnatul era lucid, calm, cald.
    Își recitea viața cu voce tare.
    Plutonul adormise. Zadarnic cocoșul striga în zori.
    Câțiva șobolani plecau la serviciu.
    Drepți, strigă un grad superior.
    Cu cântec înainte, marș, harș, tovarăși.
    Cazarma o luase la vale, pe Copou.
    Nu mai ai ce să-mi propui, spune gorila
    Căutând un colac de salvare.
    Se scufunda în smârcul ei ,
    Sunt master, sunt doctor, sunt castor,
    Sufăr de gastro, sforăi când vreau,
    Un gândac de piatră se strecura printre ferigi,
    Din buric lătra o divă,
    Nu avea aripi, doar un piept imens
    Plin cu polistiren, viscerala greață
    Se vindea la chioșc, curgeau sudori,
    Unsori și nămol sulfuros, bun, sănătos,
    Pune mâna pe stent, bolundu-le,
    Dar ceva mai lent. Filmul se rupse, finita la comedia.

    Dumnezeu nu mi-a dat lovitura de grație,
    El nici nu știe, El vede, dar nu știe,
    Așa , nici vrăbiuța Guța nu suportă abuzurile,
    Văd niște dinți albi, regulați, sunt ai lui Chrisostomos,
    Trei șuierături puternice, ascuțite îi răspunseră
    Din calmul dimineții, mulțimea cobora scările de la Odesa,
    Tarbuck strigau unii, facebook , răspundeau alții,
    Dar Dumnezeu vede tot. Să fim expliciți, dragii mei.
    Cea mai grea meserie, dragii mei,
    este să stai în fața unui public
    și să-l faci să râdă, dar ce importanță are?
    Doamne, ferește, face unul infarct sau fură de la altul.

    ,

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2018