Literaturitate

stare de literatură, stare de artă...

“Zâmbet de copil în zbor de fluturi “-impresii de la prima ediție a concursului

 

„Zâmbet de copil în zbor de fluturi” – impresii de la prima ediție

Pe 26 mai a avut loc la Sântana, jud.Arad, festivitatea de premiere a primei ediții a concursului de creație literară și artistică,Zâmbet de copil în zbor de fluturi. 

Concursul a fost organizat de Primăria orașului Sântana și de Biblioteca Orășenească „Ștefan Augustin Doinaș”,în urma unei inițiative a poetului sântănean Stelu Pop, între 1 aprilie și 26 mai a.c.

Concursul a fost structurat pe două secțiuni, literară și plastică, corespunzător

următoarelor categorii de vârstă:

-6 ani -creație plastică

– 7-10 ani -creație literară și creație plastică

– 11-14 ani -creație literară și creație plastică

– 15-18 ani -creație literară și creație plastică

Tematica acestui concurs a fost liberă, fapt care a avut drept rezultat, înscrierea a 150 de concurenți, atât din Sântana, cât și din localitățile învecinate.

Ceremonia de premiere s-a desfășurat în holul Primăriei Sântana în prezența a ~70 de persoane – copii, cadre didactice, părinți, sponsori și o parte din organizatori. S-au acordat 4 premii speciale pentru creație literară, premiul I, II, III și mențiuni, la ambele secțiuni. Pe lângă premiile acordate copiilor (constând în cărți și diplome),s-au acordat și diplome de participare pentru toți copiii încriși, dar și pentru sponsorii care au susținut acest concurs (Stelu Pop – fondatorul concursului, Editura Eikon – prin Valentin Ajder, Lilioara Macovei, Mihai Cotea și Florin T. Roman).

Jurizarea lucrărilor a ținut seama de: originalitatea, mesajul, complexitatea, talentul și impresia artistică a creațiilor celor înscriși.

În continuare, vă voi împărtăși o parte din lucrările premiate ale micilor creatori de frumos:

                       Mă plimbam pe un hol lung, parcă plutind, înconjurată de întunericul ce se prelingea pe pereți. Nu simțeam absolut nimic, goliciunea se scurse în mine si bătăile inimii mele erau inexistente. Mintea îmi era amorțită, iar eu mă aflam într-un vis pierdut de mult. Era ca și cum sufletul îmi plutea liber pe un hol cu întuneric nesfârșit, fără nicio ușă. Liniștea îmi înfundase urechile și o energie mă atrăgea , ca un magnet.

Clipeam și mi se păruse că o rază de lumină străbate întunericul, întinzându-se spre mine. Deodată auzisem o chemare, o dorință puternică de a mă apropia de acea rază orbitor de albă. Ritmul lent al înaintării mele pe acel hol devenise mai alert, de parcă aș fi alergat spre acea rază, cu disperare. Alte două raze făcuseră gaură în întuneric și deja puteam să simt ceva puternic,mult mai puternic decât mine, chiar in fața mea.

Brusc, mă oprisem, holbându-mă la o ușa putrezită din lemn aflată în fața ochilor mei. Razele treceau prin găurile acesteia și forma unui fluture gigantic era zgârâiată pe lemnul ușii. Inima începuse să îmi bată puternic și parcă începeam să respir într-un ritm slab. Mâna îmi alunecase pe ușă și deodată am împins-o, lăsând o lumină orbitoare să îmi ardă ochii.

Întunericul mi-a invadat vederea pentru un scurt timp, dar când am deschis ochii complet, puteam vedea cea mai frumoasă paletă de culori. Un albastru pal se întindea deasupra mea și picioarele mele se scufundau în verdele aprins al ierbii. Soarele auriu îmi zâmbea și vântul îmi mângâia părul cel lung.

Un drum înnoroiat se apleca la picioarele mele, parcă vrând sa îl urmez. Am pășit pe acesta lăsând cântecul păsărilor să mă ghideze.

Mergeam tot înainte, până ce intrasem într-un tunel de viță de vie unde mirosul strugurilor copți îmi umplea nările. Un râset de copil, brusc, rupsese cântecul păsărilor, făcându-mi pielea de găină. Fugind prin tunelul de viță de vie, o rafală de fluturi albaștrii zboară spre mine, ocolindu-mă neașteptat.

Râsetul de copil continua să coloreze cântecul păsărilor, aducându-mă tot mai aproape.

În mijlocul furtunii de fluturi albaștrii, o fată cu părul bălai râdea si sărea să prindă fluturi. Imaginea îmi făcuse buzele să se lipească una de cealaltă fără ca un singur cuvânt să poată ieși.

Mă apropiasem tot mai mult, privind chipul frumos al fetiței cu ochi căprui. Zâmbetul ei inocent mă făcuse să împietresc, ca o statuie ce eram. Fluturii dansau in jurul nostru și noi ne priveam parcă de o viață.

Acea fetiță era portalul copilăriei mele, singura cale de întoarcere spre un paradis de mult dispărut, cel al copilăriei. Ea chicotea, atingându-mi mâna și întrebându-mă dacă vreau să mergem să prindem fluturi albaștrii. Un zâmbet larg apăruse pe fața mea și am acceptat invitația acesteia.

Ne țineam de mână uitându-ne la fluturii din jurul nostru, admirând fiecare secundă ce trecea și venea.

Din păcate, secundele se scurgeau sub picioarele noastre, ca un râu ce nu putea fi oprit nici măcar de pietre. Soarele se scufunda în orizont, făcând cel mai frumos apus.

Deodată am început să aud niște vibrații de nicăieri, cea ce m-a făcut să tresar. Chipul fetiței devenise deodată trist, întrebându-mă dacă am pățit ceva. Aș fi vrut să îi spun că sunt bine, dar vibrațiile continuau să îmi cutremure corpul.

Am încercat să îi explic că trebuie să plec, dar ea voia sa rămân.

O tornadă de fluturi albaștrii începuse să se formeze în jurul nostru și fetița sărise în brațele mele, strângându-mă cu toată iubirea din inima ei. Mâinile mele îi mângâiau părul bogat și furtuna de fluturi ne înconjura pe amândouă, încețoșându-mi privirea și închizându-mi ochii.

Simțeam că zbor în întuneric și că trecusem de limita realității. Mă înălțam tot mai mult spre cerul întunecat, lovindu-mă brusc de o suprafață tare.

Ochii mi se deschiseră și tavanul alb al camerei mele îmi apăruse în față.

Mă ridicasem din pat și priveam geamul spart, cu un fluture așezat pe crăpătura acestuia. Alergasem spre el, prinzându-l în mâinile mele, dar când mi-am deschis mâinile, cerneala albastră mi se scurgea printre degete, singura dovadă că Tărâmul fluturilor albaștri mai exista. În visul meu nemuritor, acompaniat de cel mai frumos zâmbet,cel de copil.

Pîncotan Jessica, 12 ANI – Tărâmul fluturilor albaștri, PREMIUL SPECIAL I)

DSCN4296                      Demult  dar  nu foarte demult, trăia o familie la marginea unui lac de smarald, într-o căsuță lângă o  poieniță. In acea căsuță trăia Roșioara, fiica domnului Soare si a  doamnei Lună. Ei aveau șapte copii:Roșioara, Portocaliu, Raza de Soare sau Galben,Verde, Albastrel, Indigo și Violeta. Roșioarei îi  plăcea să deseneze fluturași multicolori. Intr-o zi, Roșioara stătea sub o salcie în mijlocul poieniței, gândindu-se ce să deseneze, stătu ce stătu  până când în fața ei apăru  un fluture mare si alb .

-De ce ești trist fluturașule,întrebă Roșioara!

-Sunt trist, fiindcă  mi-am pierdut culorile,spuse fluturașul.

Auzind vorbele fluturașului, Roșioara fugi repede spre casă,  vâzând că frații și surorile ei pot da culoare oricărui lucru.Roșioarei îi veni o idee:

-Fraților, haideti până la mine!

-Bine, venim imediat,îi răspunseră acestia ,surorii lor.

După ce îi dăruiră culoare fluturașului, copii Curcubeu începură să își piardă culorile  rând,pe rând. După ceva timp, copii Curcubeu se transformară în fluturași, fiecare  din ei, aveau culorile copiilor.

În sfârșit Roșioara își îndeplini visul,atunci când văzu asta,  Roșioara începu să zâmbească.

Un zâmbet inocent și curat de copil se văzu pe chipul  Roșioarei așa cum fluturașul prinse viață datorită culorilor dăruite de către copii.

(Lup Tudor, 11 ANI – Roșioara, PREMIUL SPECIAL II)

DSCN4269

Copiii au darul minunat de a spune și de a face lucruri pe cât de impresionante pentru adulți cu atât mai obișnuite pentru copii, cu cât ei le fac fără să fie conștienți de importanța acestora.

Când sunt supărat sau trist, când simt că viață mă încearcă peste măsură și că destinul m-a trădat jucându-și parcă ultima carte, privește în ochii mei și încearcă să vezi în ei universul meu interior și hrănește-ți spiritul cu inocența-mi neștirbită de realitatea ce te înconjoară. Zâmbetul unui copil este cel mai bun leac, pentru suflet, simte cum îți încălzește inima, bucură-te de el  ca  de un dar de preț, protejează-l ca pe o floare rară.

Printre mii de frumuseți ale naturii, fluturii zboară precum zâmbetele copiilor care se bucură pentru orice rază de soare, lucru primit în dar, o vorbă bună. Pe chipurile lor se desenează zâmbete care prind aripi și zboară cât pot de sus în văzduh. Sufletul nostru, al copiilor este precum un zbor de fluture. Unii zboară mai sus decât alții dar în final fiecare zboară cât poate de bine. Dar de ce să comparăm? Fiecare fluture, fiecare, zâmbet, fiecare suflet este unic în felul lui.

Copiii sunt precum aripile unui fluture care răspândește culoare în inimile tuturor așa cum și aripile visurilor noastre ating viețile celor din jur, lăsând urme vagi de culoare în urma lor.

Novac Samuel, 16 ANI – Zâmbet de copil în zbor de fluturi, PREMIUL SPECIAL III)

DSCN4273

GALERIE FOTO:

Certificate bbCertificate bbCertificate bbDSCN4200DSCN4202DSCN4204DSCN4206DSCN4207DSCN4208DSCN4211DSCN4212DSCN4213DSCN4214DSCN4215DSCN4230DSCN4232DSCN4234DSCN4240DSCN4242DSCN4246DSCN4250DSCN4267DSCN4268DSCN4271DSCN4297DSCN4298DSCN4302DSCN4306DSCN4321DSCN4324DSCN4327FINAL_Final afis 004image1image2image2.JPG.2image2.JPG.3image3 (1)image3image3.JPG.3

ECOLIFE MARKETING

Autorul

Stelu Pop

Stelu Pop

sunt o fărâmă de vis ce-alunecă prin Univers șoapta oglindită într-o undă de vers

Lasă un răspuns

Literaturitate © 2015 - 2017